Fructul Oprit

CAPITOLUL 9 - O zi perfectă

Christina zâmbește ușor, evident ușurată să o audă pe Holly spunând acele cuvinte. Stătuse întreaga zi cu gândul acela care o frământa, dar cumva nu avea curajul să îi spună până acum, de parcă s-ar fi temut că Holly ar fi confirmat ceea ce fetița a visat.

― Ok, am încredere, zâmbește Christina larg, iar Holly o îmbrățișează strâns, sprijinindu-și obrazul pe creștetul fetiței.

***
Primul lucru pe care Conrad îl face de fel atunci când se trezește e să scoată un mormăit parcă nemulțumit de faptul că încă o zi a început. Dar nu și astăzi.

Zăbovește minute lungi fără să se ridice din pat, fixând tavanul și ținându-și mâna peste fruntea caldă, simțindu-se în mod inexplicabil relaxat. Era ceva nou pentru el.

Bătăile ușor neregulate ale inimii îi dau de înțeles că a visat ceva. Putea fi ori un vis frumos, ori un coșmar. Cel mai probabil un vis frumos, având în vedere senzația de relaxare nemaiîntâlnită în diminețile lui. Dar din păcate sau din fericire, nu sunt multe dățile în care își amintește ce visează. De îndată ce se trezește, indiferent cât impact pare să fi avut visul asupra lui, îl uită în primele secunde în care deschide ochii.

Cu un oftat ușor, se ridică în sfârșit dintre așternuturi, grăbindu-se să își facă patul înainte să se îndrepte spre baie pentru un duș rapid și pentru a se spăla pe dinți.

În diminețile lui, cafeaua nu lipsește niciodată. Iar pentru că nu are răbdarea necesară și fără ceva cafeină la bord care să îl facă să stea cum trebuie pe picioare, se îndreaptă spre bucătărie fără ca măcar să își ia ceva pe el.

Are de gând să își pregătească cafeaua înainte de toate. Conrad își cunoaște prioritățile. Și în plus, nu îl poate vedea nimeni umblând gol pușcă prin propria bucătărie.

Precum un drogat, imediat ce își vede cana aburindă de cafea, primul lucru pe care îl face e să își aproprie nasul de bautură, inspirând parfumul amețitor.

Conrad decide în sfârșit să ia ceva pe el doar după prima gură din cafeaua care îi încarcă bateriile. Apoi se îndreaptă cu pași leneși spre sufragerie, așezându-se pe podea în fața ferestrei care se întinde pe un perete întreg și privește în afară, în direcția traficului de pe strada din fața blocului în care locuiește.

După cum se aștepta, dimineața îl întâmpină cu același zgomot infernal ca întotdeauna. Dar s-a obișnuit de ceva timp. Și pe el nu îl prea deranjează. Liniștea e sinistră. Mai ales în contextul în care lui nici măcar nu îi place să petreacă prea mult timp în apartamentul acela.

Totuși, acum că se gândește la cum decurgeau diminețile lui în mod normal, Conrad percepe o oarecare frântură în rutina aceea obișnuită. Nu se mai simte de parcă ar fi prins precum un iepure într-o capcană.

Nu mai simte nevoia sufocantă de a scăpa cât mai repede. Senzația de neplăcere pe care o simte fiind singur acolo e încă prezentă, dar nu mai este atât de intensă.

E luat prin surprindere de acest detaliu. Apoi realizează puțin confuz de ce. Își amintește ce a visat, iar un zâmbet prostesc îi apare pe chip: O visase pe Holly.

Nu poate găsi o explicație la întrebarea "De ce a visat-o pe Holly?". În regulă, Conrad trebuie să admită că femeia aceea este primul lucru interesant care i s-a întâmplat în atât de mult timp. Prima persoană care i-a stârnit atât de mult curiozitatea. Dar de aici și până la a o visa?

Conrad explorează amintirea visului, imaginile parcă trecându-i prin fața ochilor. Visase că erau singuri la "Hastings". Holly se antrena, iar el o urmărea precum un ciudat, dintr-un colț al sălii. Apoi ea îl observase, parcă îi simțise prezența și s-a întors în direcția lui, zâmbindu-i. Îl chema la ea.