Furtuna mea. Linistea lui.

Inceputul urmeaza...

And now it's clear to me
That everything you see
Ain't always what it seems (I'm wide awake)
Yeah, I was dreaming for so long...

Katy Perry imi rasuna la maxim in casti, in timp ce stau si ma gandesc cum era cand eram mici si cum totul era atat de simplu. Cum ne doream sa ajungem mari, sa ne putem descurca singuri, sa putem lua decizi pentru propia noastra persoana fara sa asteptam aprobarea celor din jur. Acum mi-as ddori sa redevin acel copil mic, care nu a fost lovit de realitatea dureroasa a adultilor, imi vin in minte momentele de bucurie pe care le traiam atunci, fara sa imi dau seama ca cu trecerea timpului vor lasa un loc plin de ...toate gandurile imi sunt spulberate de mama, care ma cheama la masa. 

Parintii mei sunt oameni modesti, sunt impreuna de 22 de ani. Imi amintesc cum imi povestea intr-o seara tata, ca fusese o noapte ploioasa, cu 8 luni in urma sa se casatoreasca ei doi, statea si fuma pe treptele din fata clubului, moment in care si-a facut simtita prezenta, parul  brunet  si usor ondulat cazut peste umeri, era plin de picaturi de apa care stralucea datorita lumilor din club care se strecurau prin geam, din momentul ala a stiut. 

Mama nu e mai inalta decat mine, are 1.65cm, cu parul brunet pana la umeri si ondulat, care din totdeauna a fost cu foarte mult volum si ochii caprui in contrast cu pielea  alba, e total opusul tatei, el fiind un barbat cu o statura impunatoare, are 1.85cm, cu parul brunet, insa anii si-au pus amprenta peste el, avand prea multe fire albe, tuns mereu foarte scurt, insa in momentele in care ii creste prea mult se increteste, datorita celor doi parul meu e o combinatie devastatoare intre cret si ondulat, avand ochii de un verde intens cu tenul ciocolatiu. 

Ma asez la masa, si raman pierduta in gandurile mele care sunt foarte departe de ce vorbesc parintii mei, printre tot amalganul de ganduri care siroiesc incontinuu, o aud vag pe mama cum imi pronunta numele

-Ama, cum este mancarea?

- A iesit foarte buna

-Maine cand pleci la facultatea, sa iti iei multa apa sa te hidratezi, ca mama ta a scapat prea multa sare, il aud pe tata din stanga mea cum o tachineaza pe mama

-Nu mi se pare ca are prea multa sare, a iesit foarte buna, ii raspund mamei 

Si o vad cum se uita victorioasa spre tata, mananc incontinuare. Mama sta asezata in dreapta mea, pe cat timp tata e in partea stanga, eu aflandu-ma in capul mesei. Niciodata nu am inteles cum de am ajuns sa ocup fix locul din capul mesei, insa nu-mi displace. 

Termin de mancat, imi fac cruce inainte sa ma ridic de la masa, imi iau farfuria si o pun in ghiuveta, beau un pahar de apa si ma duc inapoi la mine in camera, ma intind in pat  imi pun castile si imi propun sa mai stau cateva minute si sa ma pun la somn. Maine dimineata ma intorc inapoi la facultate, sunt in anul II la psihologie, mereu mi-am dorit sa pot ajuta oamenii si sa inteleg si cele mai adanci ganduri ale societatii in care traim. 

In ceea ce priveste viata mea sociala, nu sunt o persoana foarte sociabila, de fapt ma pot caracteriza chiar foarte antisociala, cand am inceput sa cunosc persoane noi, a fost un soc sa vad cata rautate pot oferi oamenii, rautate care afecteaza. Imi aduc aminte, cum fetele din clasa se luau de mine ca eram mult mai slaba decat ele si ca hainele de pe mine stau ca pe gard. Insa in timp, m-am obisnuit cu corpul meu, m-am acceptat asa cum sunt, insa am intalnit si persoane care m-au acceptat si le-au placut persoana mea, le sunt recunoscatoare pentru ca nu s-au oprit pe fizic. Bine, acum nu mai este cazul sa ma plang,  am luat in greutate destul de mult, lucrul de care parintii mei au fost foarte incantati.

Revenind la viata mea, nu am prieteni la facultate, si ma simt foarte bine cu asta, imi place singuratatea, fara a fi deranjata. Imi place sa trec pe langa ei, si sa fiu invizibila, sa pot observa din spate tot ce se intampla si fara sa fiu amestecata, intodeauna mi-au placut lucrurile sigure, fara sa incerc lucruri noi sau riscante, iar invizibilitatea mea era foarte sigura. 

Buna, sunt Amaris.  

Am 22 de ani, locuiesc cu parintii intr-un oras micut din California, Berkeley si merg la Universitatea Duke, unde studiez psihologia. Nu cred ca sunt o persoana care sa lumineze o camera la intrate, insa consider ca am acel ceva care intr-o buna zi o sa atraga atentia persoanei care imi este sortita. Am parul brunet  care imi atarna pana la jumatatea spatelui, intr-o combinatie nebuna mostenita de la parintii mei, insa il intind cu placa, e mai usor de avut grija de el, si nici nu reusesc sa atrag atentia nimanui in ceea ce priveste structura nefireasca a parului meu, am ochii caprui, cu tente de verde, am aproximativ 1.70 si 59kg, iar in ceea ce priveste tenul, sunt de un ciocolatiu mai inchis. 

Ma ridic din pat, fara niciun gram de chef sau energie, imi iau pijamalele si intru in dus. Dupa ce ies, imi perii parul, si mi-l prind intr-o coada la spate, imi dau buzele cu un balsam de hidratare, imi las veioza de pe birou aprinsa si ma bag sub patura, asteptand sa ma ia somnul deoarece maine ma asteapta un drum foarte lung.