Elliot

Capitolul 22

Sunt atât de sensibilă în ultimul timp încât încep să plâng și dacă văd o frunză călcată în picioare.

Dar totuși cuvintele sale înseamnă enorm pentru mine. Blake înseamnă enorm pentru mine.

"Aș fi cea mai recunoscătoare dacă ai face asta. O să am nevoie de tine mereu, Blake. Ești cel mai bun prieten al meu și nimic nu poate schimba asta" îi spun în timp ce îmi trag nasul, iar el oftează își sprijină bărbia de umărul meu.

"Mai vedem noi dacă o să simți la fel după ce o să îți rezolvi problemele cu bărbatul tău" zice după câteva minute de tăcere, iar eu îmi întorc într-o fracțiune de secundă privirea spre el.

"Bărbatul meu? Nu am așa ceva și nici nu am nevoie" spun indiferentă, iar el râde.

"Sigur, Everlee. De parcă nu am văzut cum îți sclipeau ochii toată săptămâna de fiecare dată când îl vedeai pe coridoare" mă tachinează el, iar eu strâmb ușor din nas când îl aud.

După acel apel târziu din acea seară totul a revenit la normal, ca și cum nimic din tot ceea ce s-a întâmplat înainte între noi nu ar fi avut loc. Totul a revenit la normal în viața lui cel mai probabil, căci în ceea ce mă privește, abia atunci au început lucrurile să se complice. Am fost nevoită să îl ignor, la fel cum a făcut-o și el, am fost nevoită să nu mă las afectată de propriile sentimente. Am fost nevoită să îl văd în fiecare zi și să fiu atât de aproape de el, dar totuși atât de departe. Inima mea era tristă de fiecare dată când nu îi simțeam prezența în jur, dar atât de fericită când îi simțeam atenția asupra mea, fie ea și pentru o fracțiune de secundă.

Deși nimic concret nu se întâmplase încă între noi, începeam să mă obișnuiesc cu prezența lui prin preajma mea aproape în fiecare zi.

Iar acum îmi lipsește.

"Sclipeau cu o dorință arzătoare de a-i da cu ceva în cap, Evans. Și vor face la fel și când te vor vedea pe tine dacă mai spui tâmpenii" mârâi eu, iar el își aduce fața la același nivel cu a mea.

"Mă ameninți, Everlee?" ridică șatenul o sprânceană, iar eu mă încrunt, o cută fină făcându-și apariția între sprâncenele mele.

"Te avertizez, Blake" spun și îmi îngustez privirea, el procedând la fel, și ne privim direct în ochi cu amuzament, nerupând contactul vizual.

"Sărutați-vă odată dacă vă tot sorbiți atât din priviri" aud acea voce, iar nodul din stomacul meu își face apariția din nou.

Dumnezeule, oare de cât timp e aici și cât a auzit din conversația mea cu Blake?

"Cine altcineva putea sa spună ceva mai idiot dacă nu chiar idiotul de Kane" spune prietenul meu în timp ce își ridică privirea spre el, iar eu îmi analizez șireturile botinelor ca și cum ar fi cel mai interesant lucru din lume.

"Dacă nu ați mai sta lipiți unul de altul în mijlocul scărilor, aș putea trece naibii de voi fără să fie nevoie să vă văd" mârâie el și deși nu îl văd, pot să jur că își trece o mână prin părul său brunet.

Și atât de moale.

Ugh, revino-ți Everlee.

"Stai prin căminul fetelor mai mult decât stai în propria cameră. Asta spune destule despre tine" constată Blake, mai mult pentru sine, iar eu mă joc cu degetele mele fără să scot încă vreun cuvânt.