Elliot

Capitolul 20

"Ah, deci nu vrei o îmbrățișare de la mine. În regulă, blondule" constat neafectată și dau să trec pe lângă el, dar e mai rapid decât mine și mă prinde în brațele sale.

"Acum îmi convine. Evans, păstrează cheia" spune el sprijinindu-și bărbia de creștetul capului meu, iar eu chicotesc.

Îmi plimb privirea pe hol și dau de o siluetă familiară, iar câțiva centimetri mai încolo ochii mei întâlnesc doi ochi negri. Acei ochi negri. Posesorul acestora stă sprijinit de tocul ușii camerei sale și îl privește pe blondul ce încă mă îmbrățișează cu mare atenție și neplăcere.

"Și gen cam cât ai de gând să stăm în mijlocul holului în felul ăsta?" întreb eu ironică, iar Xander mă strange o ultimă dată în brațe înainte să îmi dea drumul.

"Mereu grăbită" mormăie el scurt în timp ce îmi atinge nasul jucăuș și o ia înainte spre scări, cu mine și Blake pe urmele sale.

Trecem pe lângă brunetul ce nu a încetat nicio secundă din a-mi urmări orice mișcare, iar stomacul mi se face ghem atunci când își trece o mână prin păr și îmi face cu ochiul. Nu am putut să îmi reprim zâmbetul, așa că îmi ascund fața în șuvițele de păr ce îmi umbresc chipul, în timp ce măresc pasul și merg în același ritm cu Blake.

...

10 minute până începe meciul. Aproximativ 5 minute de când April se învârte în cerc și își mută stresată pampoanele dintr-o mână în alta.

"April, ești în regulă?" îndrăznesc eu să o întreb în timp ce mă ridic de lângă Ivy și mă apropii de ea.

"Nu, nu sunt bine. Dacă o să se întâmple ceva și o dăm în bară? Am avut atât timp să ne pregătim încât ar fi penibil să facem o mișcare greșită. În plus, ar fi extrem de neplăcut ca ziarul facultății să scrie un articol despre cât de incompetentă este April Young, șefa majoretă" spune ea și se oprește din mers doar ca să se uite la mine.

Sau prin mine.

"O să fie totul bine, April. Suntem o echipă, suntem împreună în asta. Le vom demonstra tuturor că tu ești cea mai bună șefă majoretă" o asigur eu zâmbind, iar ea face un gest ce mă surprinde.

Se apropie de mine și mă îmbrățișează strâns, ca și cum cuvintele mele sunt cel mai bun lucru care i s-a întâmplat vreodată.

"Îți mulțumesc, Everlee" spune ea încet, iar eu o mângâi pe spate în timp ce îmi simt inima împăcată.

Chiar dacă refuzam să văd asta până acum, a fi șef de echipă presupune mult stres și multă presiune pe umerii tăi; dar April a știut întotdeauna cum să gestioneze orice situație, lucru ce mă face să o apreciez destul de mult.

Băieții echipei de fotbal se afla deja la marginea terenului, privind spre ceasul digital imens ce afișează ora 16 și 57 de minute. Studenții deja s-au adunat în tribune, iar echipa adversă își face încălzirea. Nu știu ce așteptări ar trebui să am de la meciul acesta fiindcă nu le am cu fotbalul, dar tot ce pot să fac e să sper că băieții noștri vor câștiga.

1 minut și 15 secunde, iar eu îmi plimb privirea prin mulțime in căutarea a ceva și găsesc acel ceva mai repede decât m-aș fi așteptat. Elliot stă în șezut pe iarbă și privește pierdut undeva, dar parcă simte că este privit și își întoarce derutat privirea, dând de mine. Ne uităm unul la altul fără să schițăm vreun fel de emoție, dar apoi îi zâmbesc și îi mimez pe buze un "succes", gest ce îl face să se detensioneze puțin și să dea afirmativ din cap.

Aș fi preferat un zâmbet, dar, hei, nu le putem avea pe toate în viață, corect?

Intrăm pe teren și ne punem pe poziții, în timp ce eu îi caut cu privirea pe Blake și Xander, iar când îi găsesc îmi simt inima mult mai ușoară. Știam că vor veni oricât de mult ar fi spus ei că nu îi interesează fotbalul, îmi spun în sinea mea și încep să mă pun în mișcare în momentul în care aud muzica. Orice grijă, orice gând, totul pare să fie pus pe pauză pentru câteva momente. Când ne terminăm numărul, ne strângem într-o scurtă îmbrățișare de grup înainte să ne retragem. Mă așez din nou pe bancă, între Ivy și Lilith și analizez fiecare jucător în parte, deși ochii mei își îndreaptă atenția de fiecare dată către un anume brunet ce îmi face inima să bata mai tare.