Întâlnire cu duşmanul(Intrând în lumea vârcolacilor, Volumul II)

Capitolul 6: Urmarile rapirii

Camy se dase la o parte iar Ben intră gol puşcă pe holul îngust şi rece.

- Nu trebuia să mă aştepţi, îi spuse el cu vocea lui groasă pe care ea o iubea atât de mult dar care acum nu mai avea acelaşi efect, nu o mai făcea să zâmbească în interior.

- Dacă m-aş fi dus la culcare acum ai fost afară holbându-te la casă în loc să intri.

- Nu mă holbam, păzeam. Nu vreau să se mai întâmple încă o dată.

Când îl auzi Camy nu se putuse abţine şi îl sărută. Îi gustă buzele crăpate pe care nu le mai simţise de foarte multă vreme.

După cele întâmplate un număr mare de vârcolaci antrenaţi păzea haita şi familia lor. Exemplul lor îl urmaseră şi alte haite cerând ajutorul micilor colonii. După atâta timp vârcolacii se uniseră încă o dată.

El dădu să o strângă la piept, să o ţină aproape şi să îi arate că o iubeşte în ciuda acţiunilor sale dar ea se îndepărtă.

- Pune ceva pe tine, nu vreau să te vadă copiii aşa.

- Sunt un vârcolac. Dacă aş putea lua după mine un geamantan cu haine aş face-o.

Camy îi întinse un halat de baie iar el îl îmbrăcă fară a spune nimic împotrivă. Îşi iubea soţia şi ştia cât de mult conta pentru ea să fie educat.
Nimeni nu işi dorea să îi dea explicaţii de pe acum Aishei de numai şase anişori de ce tatăl ei adoptiv avea voie să meargă gol puşcă prin casă iar ea nu.

Camy îl trase pe Ben pe hol spre bucătărie în ciuda opunerii sale.

- Nu ai mâncat nimic de azi dimineaţă când ai plecat. Dacă crezi că am să te las să dormi nemâncat înseamnă că nu mă cunoşti!

În spatele ei Ben zâmbi după mult timp. Se aşeză ascultător la masă şi aşteptă mâncarea. Când Camy îi puse farfuria în faţă el îşi încurişă braţele pe piept şi se lăsă pe spate. Camy, aşezată în faţa lui, ridică o sprânceană.

- Dacă tu nu mănânci nu am sa mănânc nici eu.

- Nu îmi este foame.

- Nici mie, spuse Ben şi împinse farfuria în faţă.

Camy oftă şi dădu să se ridice de pe scaun când Ben o opri. Se ridicase el şi îi puse în farfurie acelaşi lucru pe care îl avea şi el.

Cei doi se puseseră pe mâncat şi se uimiră reciproc cu cantitatea imensă consumată.

- De ce sunt treji copiii la ora asta târzie. Este trei dimineaţa.

- Şi ei vor să îşi găsească sora.

- Asta nu înseamnă că trebuie să stea treji la ora asta!

Oboseala, tristeţea şi stresul că nu îşi va mai găsi copilul îl făcuse să se enerveze. Mulţumii în gând stăpâniri de sine şi a orelor de antrenament pentru că nu dase cu pumnul în masă. Gestul ar fi enervat-o pe Camy iar el ştia că dacă soţia lui era nervoasă nimic nu era bine.

- Şi noi suntem treji...

- Noi suntem adulţi, ei sunt copii.

Camy pufni.

- Chad are douăzeci de ani iar Ronnie aproape şaptesprezece. Nu se mai autoconsideră copii.

- Ar trebuii.

Camy oftă. Un căscat îi scăpase.

- Du-te şi dormi, e târziu, o îndemnă Ben.

- Nu fără tine.