EU VISEZ SAU EU SUNT UN VIS?

AVALANSA DE EMOTII

  Aparent Jessy suferise un infarc la cateva minute in urma exploziei datorita socului pe care l a avut din cauza sunetului. 
  Eram frustrat si mai rau acum pe Pera Savaa,eram 100% sigur ca el era in spatele acestei grozavii care s a intamplat,si da stiu ca pana la urma desigur ca l a omorat pe soferul de la autobus si pe toti acei dubiosi care se mai aflau in mijlocul de transport rutier in momentul in care eu am fost cumva agresat de sofer. Dar acum asta nu ma incalzea cu absolut nimic.
Priveam in gol cum ambulanta s a oprit in fata mea,au urcat o pe Jessy in targa,au bagat o inauntru si au tras o patura peste ea. O gramada de oameni au inceput sa incojoare locul si sa priveasca spre transportul inca in flacari,in timp ce iesea afara din el o creatura deteriorata tot la chip si trup de d abia de o mai puteai numi om. Era soferul autobusului,care fusese scos afara de unul dintre pompieri,dar categoric nu mai mizam pe nimic acum ca acest om mai avea vreun drept la viata.
Scena in care acesta si a mai invartit probabil pentru ultima data gatul spre directia unde stateam eu privind acum speriat catre incolo,mi a ramas intiparita in creier,caci parca privirea lui o strapungea adanc si brutal pe a mea,parca imi cerea viata inapoi,parca ma acuza in mod direct pe mine pentru tot ceea ce se intamplase. Si o vinovatie profunda mi a luat tot trupul in stapanire,in timp ce ochii mei au inceput sa se incetoseze din cauza lacrimilor care incepeau sa mi curga rapid pe obraji. 
Oriunde priveam,vedeam doar oameni macelariti de foc,care strigau indurerati si cuprinsi de agonie,care si blestemau ziua in care s au nascut in aceasta lume, si din care mi se parea ca toti ma fixau direct cu privirea,ca pe un criminal,ca pe un vinovat,ca pe cel mai rau om care a existat vreodata pe fata pamantului.
In ciuda a tot ce mi inunda privirea acum cu scene macelatoare,memoria mea zburda acum putin spre trecut si mi reaminti de bunicul meu,care a murit tot intr o explozie... Mai exact in celebra explozie,cea de la 11 Septembrie 2001...
Focul il arse atat de tare,incat rana ii era invindecabila,iar sarmanul meu bunic a murit in cele mai mai dureri posibile. Tatal meu,care era tot pompier,obisnuia ca adesea cand voia sa dea un aer fascinant jobului sau,sa povesteasca lumii cele mai grotesti detalii in care moare un om care nu poate fi salvat din ghearele focului,riscul la care el se expunea zilnic,fiind un pompier mai ales dintr un oras asa mare ca cel in care crescusem eu.
„SCHINGIUIT,CHINUIT SI INTR O AGONIE GROAZNICA,SFARSESTE IN OM NEPUTINCIOS SI AMARAT IN GHEARELE FOCULUI NEIERTATOR" zicea tatal meu.
Acum aveam sansa sa vad asta,ceea ce nu mi am dorit niciodata,mereu aceste personificari folosite de tatal meu ma terifiau, si mi am jurat inca de mic ca eu nu o sa devin niciodata pompier,pentru a evita sa vad si mai ales sa experimentez asa o grozavie. Si iata ma acum,strigatele reci a oamenilor prajiti de focul mistuitor ma copleseau si imi inundau de a dreptul urechile care refuzau sa mai asculte asa ceva. Mai degraba,mai degraba acum mi as fi dorit sa pice cerul pe mine,m as fi dorit sa nu fi facut niciodata cunostinta cu Jessy,sa nu fi luat contact deloc cu acel sofer,sa nu fi bagat in seama acele priviri urate ale acelor oameni din autobus,chiar sa nu ma fi trezit deloc in aceasta dimineata.
Totul a evoluat intr un adevarat scandal intre oameni si autoritati,care s a sfarsit prin interventia jandarmilor care dadeau in stanga si in dreapta pe unde apucau sa dea. Batele lor invineteau pielea lumii,bocancii lor rupeau oasele iar spreiul le imobiliza vederea pentru o anumita perioada de timp,toate aceste scene ma socau iar eu am facut stanga imprejur si am inceput prin multime sa il caut pe Pera Savaa,sau cel putin sa ies din aceea statie. 
M am ciondanit de cateva ori de alti cativa evadatori,dar in final m am trezit ca incepeam sa mi iau pumni si picioare de nicaieri,pana sa mi dau seama ca eram jandarmii care acum loveau la grup,cand un bocanc in incheietura piciorului m a trantit la pamant schingiuindu ma de durere.
Am mai schimbat odata privirea catre autobusul din care acum oamenii intrati vii, ieseau morti sau vai de capul lor de raniti. Iar pentru scena pe care o pot descrie la perfectie n o sa l iert pe Pera Savaa niciodata,caci am vazut ceea ce cu toata ura adunata in mine,n as fi putut dori niciodata.
Aparent l am vazut pe doctorul de pe ambulanta Pera Savaa,care alaturi de un alt doctor ridica vreo 4 tineri pe targa. Acestea pareau sa fie deja morti,desfigurati din cap si pana n picioare,si aratau intr un hal fara de hal... Erau cei 4 care ma umilisera in sala de mese,cei care odata au fost atacati si pedepsiti preventiv de Pera Savaa,iar acum ca un glorios conducator de lupte,Pera facea pe baiatul bun si ducea tipii ca pe un trofeu,aproape morti in ambulanta.
Nu m as fi gandit niciodata la atata rau din cauza mea,la moartea atator oameni nevinovati din cauza mea, si desi n am urat niciodata pe nimeni pana acum,simteam cum ura mea pentru Pera Savaa,se contureaza tot mai mult si tot mai mult,desi nu l as fi putut oprii niciodata cu nimic.
Acesta observa acum ca ma uitam la el,si vede ca sunt schiop iar jandarmii dadeau in mine incontinuare ca intr un hot de cai,asa vine rapid spre mine si face semn unor doctori sa ma ajute,care m au tras intr un colt mai retras si m au ajutat sa ma ridic in picioare si  sa merg pana la o masina de politie din apropiere alaturi de mai multe alte femei si copii care trebuiau protejati de dezastrul care se intampla. In timp ce Pera Savaa pleca cu acei pacienti care stateau ca intr o conserva 4 pe o targa,parca ii auzeam cuvintele acelea pe care mi le spuse in masina de politie in momentul in care era parcat in fata casei mele:„vreau sa te ajut!"
Serioss!??

                                           SALUTAREEEEEEEEE,SPER CA ACEST CAPITOL E MAI PLACUL TUTUROR CHIAR DACA E PUTIN MAI EXLICIT! PANA DATA VIITOAREEEE,NU UITAA
                             ZAMBESTEEEEEEEEEEE!!!