De pe altă lume...

Prolog

Vântul cald al primăverii, îmi mângâie cu fiecare adiere lină, obrajii. Acest sentiment prea familiar își face încet, simțită prezența. Cu fiecare petale căzute, mai apoi, luate de adierile vântului, mă întorc tot mai mult la acea zi. Ziua care m-a schimbat complet.

Îmi închid ochii, lăsându-mă purtată de valul nostalgic care mă cuprinde tot mai mult în îmbrățișarea lui caldă, cu fiecare minut ce trece. Încerc să retrăiesc acea zi, încerc să mă agăț de ea cu toata ființa mea, dar într-un final sunt trezită la realitate atunci când Cailyn mă atinge pe umăr.
- Știam eu că tot aici te voi găsi.
Ridicându-mi privirea către ea, îi șoptesc.
- În această perioadă a anului, doar aici pot fi...
Zâmbetul forțat pe care îl avea pe buze acum un moment, dispare, în timp ce o expresie îngrijorată își face apariția pe chipul ei.
- Avyanna, ar trebui să mergem acasă acum. E deja destul de târziu...stai aici de mai mult de 3 ore...
Fără ca măcar să clipesc, îi răspund în aceeași manieră, vorbele aproape neputând fi auzite.
- Hmm, nici nu am realizat.
Oftez ușor. Timpul petrecut în acest loc trece diferit pentru mine. Nu-l simt. Nu-l simt deloc. E de parcă sunt într-o lume paralelă, de parcă aș fi foarte aproape de o gaură neagră, unde timpul curge diferit față de cel de pe Pământ.
- La ce te gândești? Întreabă Cailyn privindu-mă.
Uitându-mă în continuare în gol, îi răspund.
- La timp.
Pe fața ei apare o ușoară expresie confuză.
- La timp?
- Da. Nu e ciudat cum timpul trece diferit în anumite situații?
Așezându-se lângă mine, îmi răspunde.
- Eu cred că e ceva normal. De exemplu, la orele de matematică din liceu, timpul stătea în loc, iar atunci când petreceam toată seara la Mikro Chorio, trecea într-o clipită. E doar faptul că atunci când faci ceva ce nu-ți place, ți se pare că timpul trece mai greu, dar dacă faci ceva ce-ți place, ți se pare că trece mai ușor. Dar în realitate, el trece la fel, întotdeauna. E doar impresia noastră, de asta cred că e ceva normal.
- Da, ai dreptate. Ce voiam să spun defapt e că uneori nu simți timpul.
Încruntându-se, Cailyn mă întreabă.
- Cum adică..?
- Adică...după cum ai spus și tu, timpul trece la fel mereu, e doar propria impresie că ar trece diferit. Cu toate astea, stau aici de...3 ori parcă ai spus, și nu am simțit deloc timpul. Și nu pot spune că am făcut ceva anume...
- Ba da, ai făcut.
De data asta, cu o mișcare blândă, mă întorc spre ea și o privesc drept în ochi, în timp ce încep să vorbesc.
- Ba nu. Eram doar pierdută în gânduri.
Pe fața ei, apare un rânjet trist.
- Pierdută în gânduri despre el...