Inimi Pierdute ||

1

Ar zice lumea că viața adolescenților nu este una interesantă, că aceștia stau ore în șir învățând pentru examene și făcându-și griji pentru viitor. Însă, nu este chiar așa.

Diana este o adolescentă de 17 ani ce rupe complet toate aceste superstiții. Este o fire neînfricată și hotărâtă pe viitorul ei.

Diana POV:

"Am stat ieri cu Ella până la 4 dimineața și m-am trezit a dracului de târziu," răspund obosită în telefon în timp ce încerc să îmi țin ochii larg deschiși.

"A întrebat Louis de tine, părea îngrijorat," aud vocea de pe partea cealaltă a firului rostind numele băiatului care îmi fură gândurile.

Louis este colegul și partenerul meu la orele de dansuri. Suntem ambii pasionați de dans de la o vârstă fragedă, și cumva, a dat universul să ne întâlnim cu câțiva ani în urmă când de abia începeam cursurile.

Doar gândul la el îmi face inima să bată cu putere.

Îmi place. Îmi place de el, aș putea zice că îl iubesc. Avem o relație cam neînțeleasă. Nici măcar eu nu o înțeleg. Ironic, nu?

Glumim mai mereu, este un băiat cu care știu că aș putea vorbi orice. Știu că și el simte ceva pentru mine, oricât de puține ar fi acele sentimente. Sunt absolut sigură.

Sunt o persoană foarte directă ce zice lucrurilor pe față însă când vine vorba de Louis... Doamne! Nu pot scoate o vorbă pe gură. Are un impact imens asupra mea.

Aș vrea să-i pot spune clar ce simt pentru el. Probabil i-aș zice un "Frate știu că și tu mă placi. De ce ne mai prefacem atât?". Dar e mult mai complicat decât pare. Nu mai am cuvinte de fiecare dată când mă uit în ochii ăia de un căprui intens de închis.

Revenind în viața reală, zâmbesc cu gândul la Louis făcându-și griji pentru mine, "Serios? Mă căutase?".

"Chiar a și trecut pe la liceu întrebând de tine," răspunde Hazel.

Închid ochii, zâmbind de ceea ce îmi spune Hazel.

Tăcerea este urmată de cuvintele fetei de pe firul celălalt al apelului, "Care e... Relația dintre voi doi? Mi se pare că ar fi ceva la mijloc, mă înțelegi?".

Stau pe gânduri pentru câteva momente pentru a-mi alege cuvintele corect. Hazel este colega mea de liceu pe care o știu de o groază de timp. Însă chiar dacă îmi e prietenă, mereu simt că mă invidiază la modul că încearcă să seducă toți băieții cu care vorbesc eu.

Țin la ea la fel de mult cum țin la Ella, dar nu îmi place comportamentul ei în ultimul timp.

Pe Ella am cunoscut-o cel mai bine într-a 7-a, când am devenit noi foarte apropiate. Se mutase în liceul meu în a 5-a. Chiar dacă nu o știu de atât de mult timp la fel cum o știu pe Hazel, îmi e dragă. Mă ajută și mă înțelege, de aceea am încredere în ea, știu că ea nu ar face lucrurile pe care le-ar face Hazel.

Răsuflu încet înainte de a începe să vorbesc, "Nu avem o relație anume, doar ne înțelegem bine. Îl respect pe Louis".

"În locul tău nu aș avea încredere în el. Îl văd mereu cu mai multe fete."

Despre asta ziceam. Hazel e fata care încearcă mereu să îmi zică lucruri urâte și uneori neadevărate despre oameni, și, mai ales băieți, pentru a-i lua de lângă mine. Zice că n-ar trebui să am încredere în el în timp ce ea e persoana în care n-ar trebui să am încredere.

"Nu suntem împreună. De ce m-ar interesa asta?" pufnesc eu.

"Doar zic și eu... Știi că vreau tot ce e mai bun pentru tine," răspunde aceasta pe un ton oarecum indiferent.

Urmează o pauză lungă în care niciuna dintre noi nu scoate o vorbă. Mă uit la ceas și văd că e aproape ora 3.

"Trebuie să plec, am azi orele de dans și nu vreau să mai întârzii," zic repede și închid telefonul, așezându-l pe pat.

Astăzi este sâmbătă și sunt nerăbdătoare să îl văd pe Louis după o zi întreagă în care nu ne-am spus nimic.

Deodată, telefonul îmi vibrează, fapt ce îmi atrage atenția. Mă apropii de pat să văd cine îmi dăduse mesaj.

Bărbatul ăla Louis:
Pe la ore nu mai trecem, da?
2:24

Îmi dau ochii peste cap și tastez un răspuns.

Haha. Chiar atât de dor îți e? Ești slab
2:24

Se acceptă dacă sunt slab pentru tine
2:25

Mi se înroșesc obrajii citind răspunsul acestuia și las un mic zâmbet să-mi străbată buzele.

Vai cât de lipicios ești. Vin azi doar pentru că nu poți trăi tu fără mine
2:25

😪❤️
2:26

Îmi arunc telefonul în pat și merg să îmi fac un duș pentru a fi gata de drum.

Mi-am făcut un duș rapid și am pus pe mine un tricou alb și niște blugi albaștri, asortând ținuta cu niște bijuterii și o pereche de adidași.

Am mai pus niște haine de schimb în rucsac și mi-am luat telefonul pentru a aranja patul în ordine.

Am ciugulit puțină salată din frigider, mi-am luat cheile și ies din cameră.

Da, stau în căminurile speciale ale liceului fiindcă încă nu am un statut financiar stabil pentru a-mi cumpăra o casă doar a mea deci îmi e bine momentan aici. Părinții îmi plătesc camera iar eu le întorc datoriile ori de câte ori pot.

În drum spre stația de autobuz ii scriu un mesaj Ellei.

Văd că nici nu mi-ai scris azi
Dacă te văd cu frumușelul tău, n-o să ezit să vă fac o poză de cuplu
2:40

Trimit mesajul și conectez căștile telefonului ca să ascult puțină muzică în autobuz.

M-am așezat pe un loc liber lângă fereastră și mi-am închis ochii, așteptând să ajung spre destinație.

Desigur că tăcerea plăcută nu a durat mult, aceasta fiind spulberată de o voce groasă și de o atingere pe umărul meu drept.

"Ce să vezi! Ne întâlnim și azi"

Va urma...