[...] Din ziua aceea nimic nu a mai fost la fel. Erau zile în care tata venea beat acasa , spunându-ne că suntem o ruşine pentru el si că mama niciodată nu l-a apreciat la adevărata lui valoare. Mereu se termina cu mine spunându-i cât de mult îl uram și adormind printre suspine.
Mă gândeam destul de serios să-i spun mamei să ne mutăm când un ciocănit uşor se auzi în ușă iar mama făcându-și apariția :
-Iubito , te pot ruga ceva?
-Sigur, ce este?
-Te poti dupa pana la supermarket, pentru a lua niste chestii?
-Sigur. Ah da, tata a venit acasă? o întreb temătoare
-Nu, încă nu. - spune ea cu amărăciune în glas ieşind apoi afară
Mi-am luat un hanorac pe mine și am coborat jos , unde mama mi-a dat o lista plecând cu ea numaidecât.
Dupa 20 de minute de cand plecasem de acasa , eram deja în supermarket aproape terminand lista .
Tot ce mai aveam de luat erau nelipsitele mele batoane de ciocolată . Înaintând pe raion , cineva intră din greșeală în mine .
Cazand la pământ , am încercat să mă ridic dar înainte de a face singură asta aceea persoană mă prinse delicat de mână , trăgând-mă în sus de la sol apoi adunându-mi lucrurile de pe jos.
Ridicându-și privirea într-un sfârșit am putut revedea din nou acei ochi de ciocolată care acum mă priveau curioși.
-Măi , măi , măi . Uite peste cine am dat. - spuse el cu un zâmbet ștrengar pe față , făcându-mă să-mi las preț de câteva secunde privirea în jos
-Bună, îi spun încercând să îmi mut privirea din ochii lui care parcă mă hipnotizau
-Chiar că bună, îmi răspunde el făcându-mi cu ochiul, gest ce mă făcu să înroșesc.
-Ținând cont de faptul ca eu am întrat în tine, îmi cer scuze dar nu-mi pare rău
-Nici mie aș putea spune. - îi răspund zâmbind-i firav , gest care-l face și el la rândul lui privindu-mă cu ochii curioși ca la început, analizând-mă
-Nu știu cum faci de dau atât de tine. Mă urmărești sau ceva? mă întreabă el începând să râdă
-Ai vrea tu, îi răspund râzând și mă întorc cu spatele la el , dar în momentul în care vreau să plec mă întoarce și mă izbește brutal de pieptul lui .
-Nu-i politicos sa faci astfel de gesturi , nu ști ?
-Din păcate pentru tine nu, nu știu. Acum, dacă nu te superi, pot pleca?
-Nu, nu poți pleca până nu-mi spui cum te cheamă
-Eu spun că poți trăi și fără informația asta și plus că mă cam grăbesc, îi răspund, încercând să scap cât mai repede de situația stânjenitoare
-Eu am tot timpul din lume și nu pleacă nimeni de aici până nu-mi spui numele tău, frumoaso.
-Timpul meu este prețios și aș vrea să-l irosesc cu folos, frumosule, îi răspund și eu arțăgoasă și smulgându-mi mâna din a lui.
Cât de mult m-am grăbit pentru a ajunge la casa de marcat pentru a-mi plăti cumpărăturile, tot am prins un sir de cinci persoane care așteptau la rând în fața mea dar cu puținul meu noroc am ajuns repede în față, am plătit și am plecat în grabă cu gândul că băiatul misterios este încă acolo undeva în supermarket dar gândul acesta nu a durat mult deoarece el era deja în fața supermarketului rezemat de un Range Rover uitându-se foarte concentrat în telefonul său.
Profitând de faptul că nu mă observă vrui să trec pe lângă el vrând să mă duc în stația de autobuz pentru a aștepta acolo deoarece vremea nu era de partea mea și părea că va începe o ploaie cât de curând dar neapucând să fac nici măcar un pas îi văzui privirea ridicându-se spre mine urmată de un zâmbet drăcesc mai apoi spunându-mi :
-Chiar credeai că plec fără tine? Unde mi-ar mai fi mainerele dacă aș face asta? Eu la urmă urmei nu fug de oameni, spuse în timp ce se apropia de mine ca o felină de prada sa
Eu m-am dat din instinct în spate vrând să fug dar el fiind mai rapid mă prinse iar în brațele sale de data asta mai strâns pentru a fi sigur că nu i voi mai scăpa din nou.
-Ce vrei de la mine? îi răspund deja plictisită de jocurile sale
-Aș vrea să te duc acasă pentru că va începe ploaia iar eu sunt cu mașina, bine asta în cazul în care-mi spui numele tău.
-În cazul ăsta aș prefera să-mi dai drumul pentru a putea merge în stația de autobuz deoarece n-am de gând să-ți spun numele meu. - îi răspund arțăgoasă încercând să ies din strânsoarea lui dar de data asta fără prea multe șanse
-Eh, nu contează, eu tot te duc, îmi spuse râzând, luându-mă pe sus și băgând-mă pe scaunul din față luându-mi sacoșele și băgându-mi-le pe bancheta din spate
-Ce crezi că faci? Lasă-mă să plec, nici măcar nu ști unde stau, îi țip în față în momentul în care urcă și el la volan și pleacă în viteză de pe loc
-Păi adresa mi-o vei spune tu.
-De ce ți-aș spune adresa mea ție, un străin?
-Pentru a te putea duce acasă. Asta în cazul în care vrei să mergi acasă dar bine, dacă nu-mi vei spune adresa ta, vom merge la a mea. - îmi spune el zâmbind nevinovat
-Bine, bine, îți voi spune adresa dar să nu îndrăznești să mai treci vreodată pe acolo.
-Asta eu voi decide, îmi răspunde el rânjind victorios și mândru
Îi spun adresa iar în scurt timp ajungem în fața casei mele. Vrând să mă dau jos din mașină, îl văd pe el că face același lucru și merge în spate pentru a-mi lua sacoșele.
-Puteam face asta și fără ajutorul tău, îi răspund ducându-mă spre el vrând să-i iau pungile din brațe dar fără succes.
A început să meargă spre ușă, cu mine în spatele lui, comentând într-una că nu am nevoie de ajutor că mă pot descurca și singură dar gura mea se închise automat când ușa casei se deschise și din ea ieși tatăl meu, beat, ca de obicei, trăgând puternic dintr-o țigară.
-Nu știam că ne-am angajat majordom, Kimberly sau este cumva peștele tău și a vrut să fie sigur că ajungi în siguranță acasă? - începuse tata să vorbească batjocoritor
-Vezi ce spui, îi răspund eu tăios, apropiindu-mă amenințător de mult de el
-Că dacă nu ce? Vei țipa iar cât mă urăști și apoi vei fugi plângând la tine în cameră?-îmi răspunse el apucând-mă de braț, bruscându-mă
Ai tu grijă, fetițo, cum îți alegi tonul atunci când vorbești cu mine.
Înainte de a mai apuca de a spune ceva, îl văd pe băiatul necunoscut cum lasă sacoșele jos și vine cu pași apăsați înspre noi, fixând-mi tatăl cu privirea.
-Dă-i drumul. - spune el tăios, aruncând fulgere din ochi și băgându-se pentru a mă scoate din strânsoarea tatălui meu care nu-și dădea seama de puterea lui
-Băi băiatule, tu cine te crezi? Cu ce tupeu vii tu să-mi spui mie ce să fac? - îi răspunse tata împingând-l pe băiat, el dezechilibrându-se pentru câteva clipe, făcându-mi tatăl să râdă batjocoritor
Dar el nu se lăsă, apropiindu-se iar de noi, repetând aceleași cuvinte dar cu mai multă ură în glas :
-Am spus să-i dai drumul.
În acel moment tata îmi dădu drumul, împingând-mă și pe mine și ducându-se glonț spre băiatul care tot încerca să-mi ia apărarea.
Vrând să-l apuce de gât, acesta anticipând mișcarea se dădu un pas în spate și ridică pumnul lovindu-mi tatăl cu toată forța, acesta căzând pe jos începând să scuipe sângele care îi invadase gura.
Nervos, ridicându-se de la pământ, urlă la băiatul ce stătea în față lui pe poziții:
-Cine dracu te crezi? - îl întrebă pentru a doua oară tata pe băiatul ce acum îl privea demonic
-Cel mai mare coșmar al tău, îi răspunse acesta mai dându-i un pumn, lăsându-l inconștient la pământ. [...]
