Act like you love me (boyxboy)

𝗖𝗮𝗽𝗶𝘁𝗼𝗹𝘂𝗹 𝟰𝟴

     Înmormântarea mamei lui Zander a avut loc imediat după prima adunare la Curtea de apel. Au avut toate dovezile necesare pentru a demonstra cine este vinovat. Iar înmormântarea a avut loc nu mult după. 

     Oricât de mult reușise Zander să se dezghețe, nu puteai minți că asta nu a fost precum o lovitură în stomac din nou. Nu suficient de tare încât să-l dărâme jos de pe picioare, dar suficient încât să fie pe punct de a o face.

     Mergând în liniște lângă el, singurul sunet care mai spărgea liniștea din împrejurul nostru era scârțâitul frunzelor de sub picioarele noastre. 

     Îmi ținea mâna în a sa, corpul său fiind singura sursă de căldură pe frigul acesta tomnatic. Mi-o ținea strâns, trezind un sentiment fierbinte în interiorul meu, de parcă încerca să nu mă piardă. Nu spunea nimic, dar parcă mi-aș fi dorit să o facă. Trecând pe drum, printre atât de multe morminte, era o atmosferă prea apăsată. 

       — S-a făcut mai frig, nu? Întrebă, de parcă îmi citi mintea, spărgând liniștea.

       — Ți-e frig? 

       — Da. Nu o să stăm mult. Nu vreau să îngheți. 

     În cealaltă mână, strângea un buchet de flori.

       — Sunt okay, mă strâmb. Putem sta cât de mult vrei, nu mă deranjează.

       — Am venit doar să îi pun niște flori. Plus că în curând avem filmările, trebuie să ne grăbim ca să ajungem la timp.

       — Tu punctual?

       — Caut o scuză, Ajax. Nu prea pot sta mult aici, dar nu vreau să mă simt vinovat că nu o fac.

     Îmi ridic privirea spre el. Obrajii și vârfurile urechilor îi erau roșii din cauza frigului, iar părul ciufulit de prea multe degete trecute prin el. Fularul din jurul gâtului său era deja lejer, nu prea cred că îi ținea câtuși de cald așezat în modul acesta. Dar lui nu îi păsa.

     Oricât de strâns mă ținea de mână acum câteva minute, acum mâna mi se simțea rece și goală fără a sa. Îmi lăsă mâna din a sa, oprindu-se în loc. Nici nu am realizat când am ajuns.

     Mai fusesem aici. Acum câteva zile, atunci când a avut loc înmormântarea ei. Nu a trecut deloc mult timp, însă aflându-mă aici, îmi dădea impresia că a trecut o veșnicie. Piatra de mormânt, care încă strălucea în bătaia slabă a luminii, fără nici un fir de praf pe ea, părea că se contopește cu copacii din jurul ei. Numele ei era încrestat în piatră, iar deasupra era o poză cu ea.

     Zander pierduse câteva secunde privind poza.

     Pe mama lui nu am întâlnit-o decât în liceu de câteva ori. Nu am vorbit aproape deloc cu ea, totul se rezuma doar la discuții întâmplătoare de fiecare dată când rămâneam la Zander acasă, însă nu am știut niciodată ce fel de om era. Știam doar că Zander ținea foarte mult la mama sa. Abia acum am început să înțeleg de ce.

     Înmormântarea de acum câteva zile nu a fost precum una obișnuită. Sicriul era închis, iar când am ajuns aici, deja era în pământ, gata de a fi acoperit. Nici nu a putut dura mai mult de 15 minute, din cauza faptului că era un caz închis — iar mass-media nu trebuia să afle nicidecum de înmormântare. Astfel că abia acum avem suficient timp de a sta la mormântul ei.

       — Era frumoasă, murmur, năruind liniștea dintre noi doi.

       — Era entuziasmată din a mă vedea împreună cu cineva. Foarte, mereu mă întreba dacă am găsit pe cineva.