Act like you love me (boyxboy)

𝗖𝗮𝗽𝗶𝘁𝗼𝗹𝘂𝗹 𝟰𝟲

       — Mi-e indiferent de urme. Dacă o să rămână, aia e.

       — Zander, îi replic iritat.

       — Nu mai sunt actor, Ajax, nu mai are rost să îmi bat capul de imaginea publică.

       — O faci pentru tine, nu pentru alții. Plus că uite, deja sunt aproape invizibile. Atâta muncă în van? Te comporți ca un copil mic uneori, trebuie să te gândești și la tine, nu numai la ceilalți din jurul tău.

     Nu zise nimic, aruncându-și tricoul peste cap, rămânând la piept gol. Trag o gură de aer în piept, ușor jenat de imaginea sa dezbrăcată. Încerc totuși să nu se citească asta de pe chipul meu, ridicându-mi palmele peste urmele sale de pe spate. Pielea sa era atât de fierbinte în momentul acesta.

       — Scuză-mă, Ajax. Nu mă prea pot concentra pe nimic.

       — E okay, nu vreau să crezi că ți-o zic în nume de rău. Dar trebuie să încerci și tu, bine?

       — Chiar încerc, dar mintea mea numai la asta nu se gândește. 

       — Vrei să îți pun o alarmă să nu uiți?

       — Eh, las-o baltă.

     Pufnesc nemulțumit și îmi dau ochii peste cap.

       — Nici să nu te gândești. Trebuie să o iei în mod serios, Zander. 

       — Încerc. Ce ai mai făcut azi?

     Înțelegeam că încearcă să schimbe subiectul, dar chiar nu voiam să pun mai multă presiune asupra sa. Părea destul de încordat. Mă întrebam ce făcea înainte să vin aici. Speram că prezența mea nu-l deranjează.

       — Oh, Dumnezeule, nici nu mai întreba… expir lung.

       — De ce?

       — M-au pus azi să ajut la interviu. Au găsit niște candidați pentru rolul tău, dar cât am fost la primul interviu și am plecat. Am mințit că îmi era rău. Nu mai eram în stare să rămân acolo.

     Torn mai mult lichid în palme, întingându-l peste locurile unde au fost bandaje până nu demult. Erau urme aproape trecute de cuțit, subțiri și lungi, încrustate în piele. Mă întrebam dacă chiar o să reușească să scape definitiv de toate, dar speram că da. Cu interesul său totuși, nu prea.

       — S-a întâmplat ceva?

       — Nu, nimic. Doar faptul că acum am realizat de ce nu mi-a plăcut niciodată să fiu actor în astfel de filme, oftez. E literalmente atât de dificil.

       — De ce? Întrebă, întorcându-se spre mine.

     Nu îl privesc în ochi, coborându-mi privirea spre pieptul său, încercând să îmi pun gândurile în ordine.

       — N-am idee. Era o scenă… știi tu, mai înfocată. Când m-a sărutat, voiam să-l lovesc. Eram atât de aproape din a îmi pierde controlul. Nu sunt făcut pentru asta.

     Un nerv îi zvâcni.

       — Din prima? O astfel de scenă? Se încruntă. 

       — Pentru că actorul nu e gay și probabil voiau reacția sa. Nu poți angaja pe cineva fără să știi dacă e potrivit. Dar sincer să fiu, nu sunt eu cel potrivit. Îmi vine să plătesc amenda și să-i trimit dracu.

       — Nu-i adevărat, erai atât de talentat cu mine. O fi fost vreun idiot care nu e în stare de nimic.

       — Yeah, cu tine. Ăsta e cuvântul cheie, surâd.