𝐈̂𝐧 𝐢𝐧𝐢𝐦𝐚 𝐞𝐢 - 𝐹𝐼𝑁𝐴𝐿𝐼𝑍𝐴𝑇𝐴

27. Cu tot arsenalul gol

        Charlotte stătea în fața patului Briellei.

        Veni mai aproape și îi cuprinse mâna ei într-ale sale, reci și tremurânde.

        Mama se uită la ea.

    - Bună, scumpo.

        Charlotte făcu un efort ca de la cer la pământ, pentru a nu-și pierde echilibrul și a rosti, încet:

    - Cum te simți?

        Briella oftă.

        Se uită la tavanul alb.

        În cameră cu ea mai stătea o singură femeie conectată la mai multe aparate. Părea că, doarme.

    - Doctorul a spus că vine mâine și, vorbim atunci despre tratament.

        Nu îi răspunse la întrebare. Se uită pierdută la fața mamei ei.

    - Charlotte, eu...

    - E cancer?

        Întrebarea ei directă o uimi pe Briella. Ea, însă, nu putea să se concentreze decât la situația actuală.

    - La inimă, șopti Briella. E ca o tumoare. Așa au spus ei.

    - Poate se înșeală?

        Tata Max se uită cu acele cuvinte "nu se poate să fi greșit" întipărite adânc pe fața lui.

        Charlotte primi lovitura cu tot arsenalul gol, direct în stomac.

    - Haideți oameni buni! Izbucni Briella. Nu e nimic atât de grav.

        Nimic grav?!

        Charlotte aproape că voia să izbucnească în proteste.

    - Mama, e cancer.

    - Ei bine, se va rezolva, iubito.

    - Și dacă nu se rezolvă? aproape că țipă Charlotte, întrebarea.

    - Atunci mă așteaptă Dumnezeu, cu porțile raiului deschise.

        Charlotte se uită în pământ. Acum îi ardea de Dumnezeu? Dumnezeu o adusese aici?

        Gânduri nimicitoare îi invadau rațiunea.

        O asistentă intră în salon.

    - Bună seara, mă numesc Junieta. Voi avea grijă de dumneavoastră, doamnă Owen.

        Cu aceste cuvinte ar fi trebuit să părăsească salonul. Nu voia să o lase pe mama, acolo. Se aplecă și o îmbrățișă.

    - O să fie bine, îi șopti Briella.

        Chiar dacă nimic nu părea bine aici, ieși din spital cu tata Max și Jameson, care fusese atât de... tăcut. 

        Tatăl ei o luase cu mașina și se îndreptară spre casă. Stătea mută pe scaunul din dreapta numărând stelele. Făcând, orice altceva numai, să nu se mai gândească la inevitabil.

        Max nu spunea nici el nimic.

        Situația părea mai gravă decât se gândise vreunul dintre ei.

                                      ***

        Doctorul avea un zâmbet exersat și o postură dreaptă, care lui Charlotte nu îi insufla nimic de bun augur.