《 Polițiste/ Proză scurtă》
Un adolescent, aproape absolvent, în vârstă de nouăsprezece ani găsit fără suflare pe holurile liceului.
Un bărbat, tată şi soț dispărut peste noapte, fără a fi dat vreo explicație cuiva.
O tânără femeie l...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
03
— De ce mă aflu din nou aici? vocea tremurândă a lui Denis se auzise imediat ce păși cu neîncredere în camera obscură. V-am spus tot ceea ce știam, continuă acesta, înghițindu-și cu greutate nodul ce i se formase în gâtul uscat.
— Te rog, Denis, ia loc! Crina Mateescu îi făcuse semn să se așeze, dregându-și vocea duioasă pe care nu o afișa de multe ori.
Oftase prelung, aranjându-și sacoul vișiniu și, așezându-se pe scaunul din fața băiatului, scoase un dos gros, deschizându-l. După câteva secunde în care doar îl răsfoise, se oprise la o pagină anume, scoțând din mapa incoloră câteva poze cu diferiți bărbați, ale căror trăsături faciale nu semănau, nici măcar două, între ele.
Denis se uita speriat, mutându-și privirea tulbure de la imaginile din fața lui, la femeia ce-i analiza cu atenție fiecare mișcare, fiecare gest sau mimică a feței, fiind mereu într-o continuă căutare și observare.
— N-nu înțeleg, se bâlbâise băiatul, încercând să-și stăpânească bătăile necontrolate ale inimii ce părea că-și dorește să sară din piept, lăsându-l astfel fără viață chiar acolo, în secția de poliție numărul doi, în camera sumbră și răcoroasă de interogatoriu.
— Ce este de înțeles, Denis? Crina i se adresă pe un ton superior, tonul vocii ei neschițând nici măcar un sentiment, o emoție. Ți se pare vreun chip de aici cunoscut? întrebă cu nonșalanță-n glas, împingând fotografiile mai aproape de privirea adolescentului.
Denis cerceta cu atenție fiecare portret, încercând să amâne la nesfârșit momentul în care trebuia să-i vorbească anchetatoarei ce reușea, cu doar o privire, să-l bage de-a dreptul în sperieți. Pielea i se făcuse ca de găină, iar ochii împăienjeniți de lacrimi i se opriseră asupra unui chip întunecat.
— Îl cunoști! admise Crina, un zâmbet drăcesc încercându-i buzele de o nuanță închisă de roșu. Văd asta, continuă, luându-i tânărului poza din față și privind-o și ea cu atenție. Naidin Florian, spuse ca pentru ea, punând fotografia înapoi în dosarul ce încă stătea pe masă.
— P-poftim? replică Denis într-un târziu, revenindu-și din șocul pe care tocmai îl avuse. De ce eu? Continuă, privirea fiindu-i goală și lipsită de vlagă.
— Pentru că, Denis, au venit rezultatele camerelor video din josul străzii, spuse femeia, făcându-i sângele să pulseze cu repeziciune în venele ușor inflamate.
— Dar...
— Niciun dar, Denis, Crina i-o tăiase, privindu-l ușor victorioasă. Ai fost acolo, în acea seară. Nu știu cum sau de ce, dar crede-mă că voi afla, iar atunci, toți cei care au luat parte la această târășenie vor fi pedepsiți!
— Sunt nevinovat! izbucnise într-un moment de furie, lacrimile curgându-i șiroaie pe obrajii îmbujorați.
— Poți să pleci pentru moment, dar îți promit că asta nu va rămâne așa!
Crina ieși din încăpere, lăsându-l singur pe tânărul adolescent Horhocea Denis cu gândurile sale ce acum parcă nu-i mai dădeau pace.
