Cuvinte întortocheate

442 1 0
                                    

Sper să vă placă acest capitol, am rememorat ceva amintiri scriindu-l. Încă mai simt nostalgia de atunci.
*O parte din viața mea.

-Oare...chiar sunt atât de rece?
-Oare chiar pot răni o persoană atât de tare doar prin niște simple vorbe?
-Cine sunt eu?
Am găsit răspunsul acestor întrebări abia după ce am crescut, "am mai gustat din mărul vieții."
Mi-a fost greu să mă maturizez, deși știam că va veni și ziua aceea, am încercat să întârzi cât mai mult.
Știam ce va urma, știam că pot face rău...nu prin violență fizică, ci prin cuvinte. Niciodată nu m-am îndoit de asta, nu am încercat să mă schimb ci doar să aprofundez ceea ce știam deja, ba mai mult...îl consideram un dar.
De multe ori vorbeam ce nu trebuie, când nu era momentul potrivit dar cu timpul, am învățat să mă controlez.
„-N-am știut niciodată că pot să rănesc pe cineva prin simplul fapt că îi spun ceea ce gândesc/simt." Mi-am zis asta în gând, în locul unde eu pot fi singur, pot să mă exprim liber fără ca măcar să-mi pese de ce zic restul. Tot eu am revenit cu răspunsul puțin mai târziu: „Câteodată oamenii nu vor să audă punctul tău de vedere sau pur și simplu nu le pasă de ceea ce încerci să le zici. Sunt multe feluri de oameni, unii îngâmfați și plini de sine și unii care vor înțelege totul printr-o singură privire și te vor accepta exact așa cum ești. Tu ești singurul care poate decide ce fel de persoană o să fii. Problemele ce nu țin de tine, nu te privesc deci nu te băga în "oala" altuia. Ține capul sus și fi întotdeauna mândru de cine ești. Nu lăsa pe nimeni să te schimbe. Nu renunța din a fi tu."
Și uite așa a fost pentru mine maturizarea. Așadar, la maturizare îți poți da' seama ce persoană poți să devi.
*Nu încerc să spun că dacă te-apucă vreo nebunie la 15 ani și la 16 îți vine mintea la cap, ești nebun. Ci doar faptul că atunci "prinzi puțin la minte", deosebești deja binele și răul, și privești lumea dintr-o altă perspectivă.
**Răul și binele sunt lucruri ce ți se înrădăcinează de când ești mic, dacă nu știi să tai rădăcinile rele, totul se duce de râpă.(Normal că în familiile în care membrii se ceartă des, folosesc un limbaj vulgar, vor influența comportamentul celorlalți din familie, mai ales în cazul celor mai mici, deci aveți grijă).
***Nu încerca să te schimbi. Dacă tu nu ești mulțumit de tine, nu te aștepta ca alții să fie.
-Sfârșit Capitol I-

Puterea cuvintelorWhere stories live. Discover now