Am pierdut. Am pierdut lupta cu mine, iar acum ştiu că peste ce a fost, ce am fost cândva au căzut bolovani, apă, țărână. Și peste toate s-a turnat asfalt. Sus, la suprafață, e poluare: smog, căldură, claxoane, sirene,paranoia, ură, invidie și furie.
Am pierdut pentru ca nu mai simt ce e în jur. O simt doar pe noua eu, dar mai degrabă îmi simt corpul, dintr-o dată, cu toate durerile lui, transpirat, fetid.
Pierzând empatia, bucuria, bruscată să-mi lepăd copilăria, fără urmă de bagaj, mi-au mai rămas doar lacrimile la ieșirea din ou. N-am urlat și nici luminile lumii nu m-au orbit; am trecut peste toate nepăsătoare, grăbită, trufașă ca un adevărat om al mileniului III.
Uite-mă, mamă! Noua eu sunt eu! Purtând, cu privirea plecată și în pas alergător, lanțuri de frustrări și angoase, aștept, cu răbdarea unui autist, ziua de mâine și moartea.
