Act like you love me (boyxboy)

𝗖𝗮𝗽𝗶𝘁𝗼𝗹𝘂𝗹 𝟯𝟬

       — Ți-am vrut eu vreodată răul?

       — Știi foarte bine răspunsul, Richard.

     Iar cu asta, îmi închide telefonul, lăsându-mă în liniște. Voia ceva de la mine. Nu doar bani. Acum am realizat că nu era nici măcar pe aproape vorba de bani, altfel i-ar fi luat demult deja. Banii ca banii, a făcut deja rost de ei. Nici bine nu a ieșit din închisoare, că deja avea și oameni care lucrează pentru el. A spus că vrea o viață curată, dar cred că mai mult a fost doar să îmi închidă mie gura. 

     Pășesc atent în interiorul casei, urmărind cu privirea până și cel mai mic detaliu. Totul era pus la punct și la fel cum a spus bărbatul, nu era nimeni să mă oprească. 

     În liniștea sufocantă din înăuntrul încăperii, singurul sunet pe care îl mai auzeam erau pașii mei. Și o altă pereche de pași, urmărindu-i pe ai mei în cea mai mare liniște.

     Mă opresc brusc în loc, arcuindu-mi o sprânceană. Strâng mânerul genții cu bani mai strâns în pumn, apropiindu-mă de sursa de zgomot. Inima îmi bătea destul de tare, dar aproape tresar când de după un scaun, ieși o fetiță mică.

     O privesc debusolat, clipind apăsat, încercând să înțeleg dacă văd eu bine. De unde s-a mai luat ea aici?

       — Huh, ce cauți tu, micuțo, aici?

     Mă privi cu ochi mari, strângându-și palmele în pumni. Ezită înainte de a-mi răspunde, iar privirea ei sclipi cu o tentă de teamă. Schițez un zâmbet mai mult forțat încât să nu o sperii, iar ea expiră lung. Își potrivi părul pe umeri cu o clătinare ușoară de umeri și dau să zic ceva, dar îmi face semn să fac liniște. 

       — Eram acolo, dar e un om mare la ușă, se întinde, șoptindu-mi la ureche.

     Îmi arătă cu degetul spre ușa pe care trebuia eu să intru.

       — E un om la ușă?

       — Da, e foarte urât. 

       — Okay… mulțumesc, înghit nodul din gât, răspunzându-i confuz.

     Nu știam ce lucru ar trebui să mă îngrijoreze mai tare. Faptul că se află un copil în casa idiotului de Richard sau faptul că ea mi-a zis că de află un om urât în camera în care trebuia eu să intru. Ar trebui să iau asta precum un semn rău sau?

     Știam eu că este mult prea liniște. 

     Îmi îndrept spatele, aruncându-i o ultimă privire fetei. Nu avea mai mult de 5-6 ani sau poate chiar 4, chiar dacă vorbea destul de limpede pentru vârsta ei. Părul îi era lung însă, bucle brunete curgăndu-i peste umeri, iar privirea ei lucea puternic în bătaia razelor de soare. Și totuși, nu-mi părea atât de străină, chiar dacă știam că nu am mai văzut-o vreodată. Mă urmărea cu irișii ei mari curioasă, zâmbindu-mi atunci când îmi întâlni privirea iarăși. 

     Pufnesc scurt, trăgând o gură adâncă de aer în piept înainte să deschid ușa. 

     Înainte de a intra în închisoare, dragul meu "tată" nu a încercat mai niciodată să aibă o conexiune cu mine. Probabil deoarece este tatăl meu vitreg, iar el a apărut în viața mea când mama încă era gravidă sau poate după nașterea mea. Nu am aflat niciodată exact, dar cert e că niciodată nu mi-am întâlnit tatăl biologic. Am aflat că Richard este tatăl meu vitreg de când sunt eu, nu a fost niciodată un secret. Mama ținea să-mi reamintească asta de fiecare dată când el făcea o prostie. Îmi era atât de mult frică din a nu deveni ca el. Tatăl meu era fostul soț al mamei, bărbatul pe care nu am avut șansa niciodată să-l cunosc.