Striviți de vii.

Doar un motiv.

---Allan, stai...ăă...Ce faci?
Nu știam cum să reacționez, asta înseamnă că mă place?Ă, te-a sărutat, Ana, normal că te place. Gândurile mi-au fost întrerupte de reacția lui Louis, care, cu pumnii strânși și fața încruntată,  pare ca urmeaza să-l bată pe Allan.
---Uite, Allan, o lași în pace, ai înțeles?, mârâie Louis.
---Și dacă nu vreau s-o las, ce-o să faci? Huh?O să mă bați?
---Știi ceva? Chiar asta am să fac. Spune, și îi dă un pumn lui Allan direct in față.
Allan se apără, și așa a  început lupta dintre ei.
S-au strâns mai mulți elevi langa ei. Mintea imi spunea să mă duc să-i despart, dar nu știu de ce, nu puteam să mă mișc. După un nas spart si un ochi umflat, băieții și cu mine am ajuns la director. In timp ce Allan zambea distrat de cele întâmplate, Louis era foarte supărat și se uita fix in ochii mei cu o mânie pe care nu am mai văzut-o până acum.
Directorul a întrebat motivul certei, nu a spus nimeni nimic, dar în aer se simțea o oarecare tensiune. Pănă când Louis explodează.
---Ana, la naiba!!
---Te plac,ok? Nu înțeleg cum de nu ți-ai dat până acum seama?!
---Normal ca nu o să las un nou venit, pe care de abia îl cunoști, să mi te ia!
---Normal ca nu o să-l las să te sărute, normal ca nu o să-l las să se joace cu tine pentru că nu am deloc încredere în el și o sa ajungi suferind din cauza lui. N-aș suporta asta, Ana, pentru numele lui Dumnezeu.
      Eram șocată de mărturisirea lui Louis, dar nu l-am văzut niciodată mai mult decât un prieten. Singurul lucru pe care l-am putut face a fost sa ma uit cu ochii mari la el, nemișcată, și nespunând nimic. Spre deosebire de Allan, care a început să vorbească, arătând cu degetul spre Louis, de parcă l-ar amenința.
---Uită-te bine la mine, băiete. Știi foarte bine că Anei îi place de mine, pot să fac ce vreau cu ea, și cand vreau. Acum dispari din fața mea sau...
Allan nu termina fraza, din cauza intervenției lui Louis.
---Sau ce? Sau ce ?  Huh? Sau ce?!!!
---Sau...te omor!Și  nu glumesc! Cară-te.
Intervine directorul.
---Okk, până aici, Allan cred ca ar trebui sa te duci acasă, să te liniștești. Ești suspendat pentru o săptămână.
Louis râde.
---Acasă?:))) Să meargă acasă?
---Ana , spune și tu ceva odată!
Amândoi, se uită la mine de parcă ar aștepta un răspuns.
---Păi, ă. Allan, du-te acasă, vorbim mai târziu. A, și, împachetează-ți lucrurile, nu mai ești bine venit la mine.
---Oricât de mult mi-ar plăcea de tine, nu permit nimănui să vorbească așa  cu cel mai bun prieten.
Louis râde.
---Prieten...ok...:))
Nu-i dau replică la ce a spus, în schimb îi mai spun odată lui Allan să plece.
Allan iese complet din starea pe care a avut-o mai devreme,  pe care o înlocuiește cu ură. Nu se aștepta să-l dau afară.
Directorul ne-a dat detenție mie si lui Louis.  Ceea ce înseamnă că vom sta la școală dupa ore.
  Restul programului a trecut repede,  fără alte incidente.
   Se pare ca sunt singură cu Louis la detenție, bineînțeles și cu profesorul care sta cu noi.
  Louis îmi dă un bilețel, pe furiș.
"Imi pare rău pentru tot, sper că mă poți ierta, te iubesc."
Nu am cum să fiu supărată pe el, îl iubesc, ca pe un prieten, dar îl iubesc.
Repet acelasi lucru pe care l-a facut și el.
" Stai linistit, suntem bine. Te iubesc."
Louis îmi răsplătește cuvintele de pe bilețel, cu un zâmbet. In timp ce scrie alt bilețel.
"Sper că nu ai uitat de petrecerea de mâine, doar odată fac 19 ani."
Cum așa putea să uit de ziua lui, știu și că v-a fi o petrecere foarte mare, ca in ceilalți ani. Părinții lui sunt bogați,  va fi ca un bal.
"CUM AȘ PUTEA SĂ UIT, NE VEDEM ACOLO, DE ABIA AȘTEPT  "
Detenția s-a terminat iar eu si Louis am plecat.
Când am ajuns acasa, l-am găsit pe Allan stând în sufragerie. Cu bagajul facut. Cred că mă aștepta.
---Ana...eu...mie...ă...chiar îmi place de tine. Nu vreau să mă joc cu tine, vreau sa fiu cu tine, ești minunată.
Nu știu de ce mă ating atât de mult cuvintele lui. Nu pot să-i rezist.
Allan se apropie de mine înainte ca eu să-i dau un răspuns. Eu ma dau câțiva pași mai i
în spate, dar el mă urmează. Imi pune mâinile pe talie, respir din ce in ce mai greu, și-mi spune:
---Nu știu ce-mi faci, pur și simplu nu pot sta departe de tine. Ești asa de frumoasă.
Nu ma pot gândi la altceva acum, decât că sunt doar eu cu el, nimeni altcineva. Ma uit la buzele lui. Tot ce-mi doresc este să-l sărut.
---Știu că și tu vrei, doar spune "da"!
---Da...vreau.
Allan mă sărută, mă sărută așa de tare. Imi bate inima foarte repede. Nu am mai simțit așa ceva până acum.
În timp ce ne sărutam,  i-am spus că poate rămâne. Iar el a zâmbit de parcă se aștepta la asta.
Dimineața următoare. Îi spun lui Allan de ziua lui Louis. Sigur că nu vrea sa vină.
A spus că mai bine stă toată seara singur decât să-l vadă pe Louis.
I-am mai spus că azi vine pe la mine, ca să ne alegem îmbrăcămintea pentru seara asta.
M-a sărutat ușor pe buze.
---Cum vrei tu ,iubito.
---Suntem împreună acum?
---Ă, da, tu ce credeai?
---Nimic, doar că...Nu stiu cum vor reacționa Eda si Louis despre asta.
--- Nici Eda nu mă place?
---Nu prea...
---Atunci hai să scăpăm de ei. Noi suntem de ajuns.
---Am râs.
Soneria ne întrerupe conversația,  e Eda.
Eda intra în casă foarte fericită, cu două sacoșe mari în care probabil sunt rochiile pentru diseară.
---Hei, hei, cine e gata de PETRECEREE?!
---Ah, bună și ție, Allan!
Trece pe lângă el și intră în camera mea.
---Văd că ești bine dispusă azi.
---Normal că sunt , o sa ne distrăm azi, de abia aștept să-l vad pe Louis,  mai ales când o să-i dau cadoul meu surpriză.
---Ce i-ai luaaat?
---Nop,  nu spun, e surpriză pentru toată lumea, nimeni nu știe.
---Oh, haide, nici mie nu-mi spui?!
---O sa aflii diseară! Acum ia rochia pe tine.
Mă îmbrac într-o rochie neagră,  superbă,  cu umerii și goi, si o crăpătură pe piciorul drept. Eda mi-a adus și niște  perle ca să completeze frumos.
Eda, se îmbracă si ea, într-o rochie albă, scurta, cu spatele gol.
După ce ne facem machiajul suntem gata de plecare.
Îmi iau la revedere de la Allan, care, îmi spune că va fi acasă toată seara.
Când am ajuns acasă la Louis, unde se ține petrecerea, am fost uimită de cat de multă lume este, adică mă așteptam la ceva pompos,  dar nici chiar așa.  Zici că am ajuns la castel, la un bal, într-o zi in care prințul își va alege iubita. Toți sunt îmbrăcați superb. Louis vine la noi.
---Fetelor, arătați uimitor. Sunteți așa frumoase. Mă mândresc cu niște prietene ca voi.
---Mulțumim! Zic eu și îi dau cadoul meu.O cămașă superbă din mătase care sunt sigură că va arata foarte bine pe el. Și-i spun că asta nu e tot, își va primi si cealaltă parte a cadoului mai târziu.
I-am scris o poezie, pe care ma gandesc s-o răcit de față cu toți.
Este ora 9:13 acum, când am ajuns noi.
Eda îi sărută pe toți pe obraz, cunoaște pe toata lumea. Eu nu-i știu pe toți , dar ma țin și eu după ea.
Așa trece o oră și observ ca Louis nu a mai fost pe aici, poate a ieșit în curte cu cineva.
L-am căutat ceva timp cu Eda , se făcuse 11 ceasul, și el nu s-a mai văzut.
Eu si Eda am început să ne facem griji, unde ar fi putut pleca?...
Tatăl lui Louis merge în mijlocul mulțimii, și anunță că va dezvalui surpriza pentru Louis. Toată lumea e cu ochii pe el, cu toate că domnul Stone, pare să nu fi observat absența fiului lui.
În timp ce el ținea un discurs despre cât de mult îsi iubește fiul...S-a întâmplat...CEVA.
O parte a tavanului camerei de deasupra noastră s-a prăbusit, dar nu s-a prăbusit singur.
---Dumnezeule....spune domnul Stone, uimit și fără cuvinte. Ala e...?!
Da, era un corp, mai bine zis ce a mai rămas din corp. Corpul unui om. Așa pare. Corpul unui om....ă...fără cap...
De sus s-a auzit o voce.
---Ă, ups am uitat asta.
Și din camera de deasupra a căzut un craniu , zdrobit la propriu. Era făcut bucățele.  Nu-ți dădeai seama cine e.
Tatăl lui Louis a fugit repede sus să vadă cine a făcut asta, cine a vorbit. Eu am rămas încremenită, nu știam ce să fac , mă blocasem pe loc, eram ca o piatra, vedeam buzele celorlalți mișcându-se, dar nu auzeam nimic. Singurul lucru pe care îl auzeam era vocea mea, care îmi spunea că Louis lipsea, mă rugam să nu fie el. Să nu fie el. M-am pus în genunchi și am început să plâng,  pentru că era  singurul lucru pe care îl puteam face. Tatăl lui Louis a intrat în camera.
---Nu am gasit pe nimeni. Copii, cine credeți că este?
---Trebuie să vă spun ceva domnule, Louis...spune Eda ,  înainte ca eu s-o întrerup spunându-i la ureche.
---Nu știm sigur că el este, să nu-l speriem acum.
Eda imi da dreptate și pleacă.
---Louis, cred ca e foarte supărat ,  petrecere e distrusă.
Domnul Stone sună la poliție.