Dragostea e o Poveste Nouă

2~ Fețe noi, fețe vechi...

---E Storm, mârâi printre dinți.

---Tot pe acolo. Vrei să știi și de ce?

---Absolut deloc, mormăi mărind pasul.

Asta nu funcționează. 3 pași de mei sunt cât unul de al lui, astfel că tot în fața mea calcă țanțoș. Uh, simt că o să zboare pe fereastră!

---Ceața misterioasă este formată din aerele ce ți le dai. Te crezi așa o prințesă perfectă, toți ți se închină la picioare, dar eu știu mai bine ce ascunzi sub hainele astea de 2 bani. Am văzut în seara în care era să ne înecăm în lac.

Îngheț în loc când termină de rostit și ultimul cuvânt. Acum chiar mi-a atras atenția, dar în loc să oprească și el, din contră, trece de colț.

Până să-mi dau seama, picioarele mă poartă în direcția lui, urmândul.

---Ce...ce vrei să spui? Întreb cu reticență. Nu la partea cu aerele, acolo ești un idiot. Ai o intuiție mai idioată ca tine. La ultima parte.

Pufnește și se oprește cu fața la mine, sprijininduse de perete cu mâinile încruișate.

---Grea de cap mai ești, Stormy. Mie teamă că dacă mai petrec mult timp în preajma ta mă voi tâmpi și eu. Ca să evităm astfel de incidente neplăcute, ce zici să uităm mai bine ce sa întâmplat până acum și să ne vedem în continuare de viețile noastre.

Nu știu cine de la cine se va tâmpi mai rău, mă gândesc.

Îmi rostogolesc iarăși ochii peste cap, deloc afectată de monologul lui de prost gust. Dacă chiar vrea să mă rănească, trebuie să inventeze ceva mai bun. Oricum nu va putea concura vreodată cu restul persoanelor peste care am avut marele noroc să dau în viața asta.

---Nu înțeleg ce mai cauți aici din prima clipă, defapt. Dacă ăsta e felul tău de a fi, crezândute buricul pământului din nimica toată, atunci chiar îmi pare rău că i s-a rupt lui tactu cauciuc.

Cred că e 1-0, judecând după vena de pe tâmpla lui ce zvâcnește, dar cui îi pasă? Eu am găsit cabinetul care îmi trebuia, însfârșit!

Bate nervos în ușă de aproape o doboară și imediat deschide o doamnă de vârstă mijlocie. Dar cine l-a rugat să o facă?!

---Ah, domnule O'brien, mulțumesc pentru ajutor! Poți pleca la ore acum.

Rămân confuză un moment, până rotițele din capul meu încep a se învârti. Deci întâlnirea nu a fost întâmplătoare, el după mine și venea. A fost trimis să mă aducă aici, și singurul mod în care știa că o să-l urmez a fost să mă enerveze și să mă facă curioasă în același timp.

Bine lucrat, idiotule.

Nu mai știu dacă îmi aruncă vreo privire înainte să plece, cert e că dispare.

Femeia, ce s-a prezentat ca doamna Josephine, mă lasă să intru imediat ce dobitocul nu se mai află în raza noastră vizuală.

---Aș fi venit chiar eu după tine, drăguță, dar am multă treabă, după cum vezi.

Îmi cuprind brațele în timp ce ea răscolește prin mormanul de hârțoaige și scoate 2-3 și pentru mine.

---Uite, aici ai numărul și cifrul dulapului tău, aici orarul cursurilor, iar la ultima oră de dirigenție vei merge în cabinetul de istorie, cabinetul domnului Stevenson. Ai întrebări?

Informațiile se rotesc în capul meu ca într-un stup de albine și doar clatin din el în sens negativ.

---Ok atunci, o să rog pe cineva să îți facă și turul școlii...