𝗖𝗮𝗽𝗶𝘁𝗼𝗹𝘂𝗹 𝟮𝟰

Start from the beginning
                                    

•·················•·················•

Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.

•·················•·················•

    𝗔𝗷𝗮𝘅 𝗙𝗼𝗿𝗯𝗲𝘀

     James mă privi amuzat, examinându-mă curios cu privirea. Am acceptat să vin cu el la bar, iar acum, nu puteam să mint, regretam puțin. Mă privea cu o scânteie în privire, încât nu eram sigur că avea cele mai bune gânduri. Treaz de aici clar deja nu o să mai ies. Combinând intoleranța mea slăbită cu pofta lui James, de fapt nu o să ajung treaz să fiu nici mâine. 

       — Nu voi bea mult, James, îl anunț din prima, iar dânsul râse.

       — Nu am propus nimic. Încă. Însă nu vrei o competiție din cine o să servească cel mai mult dintre noi doi?

     Îmi dau ochii peste cap și mă întind spre barman, comandând o apă plată.

       — Nu. Am băut data trecută din vina ta și nu vreau să zic cât de mult am regretat.

       — Nu a fost atât de rău, nu?

     Yeah, absolut deloc. Dacă nu iei în considerație faptul că m-am trezit cu Zander în pat a doua zi. Iar eu aici nu plănuiam să mă joc cu focul din nou. Mai ales că stăteam cu el în aceeași cameră. Aș fi băut poate dacă aș fi sigur că nu o să mă întâlnesc cu brunetul cât sunt beat. 

       — A fost oribil. Nu merci. Eu am venit doar să văd împrejurările, nu să-ți beau.

       — Doar puțin! Nu pot bea singur, o să mă creadă alcoolic.

       — De parcă nu ești! 

     El se strâmbă la mine și se întoarce spre barmar, evitându-mă complet.

       — Lăsați apa, ascultați-mă pe mine ce să îi oferiți. 

       — James!

       — Ajax, ți-e frică cumva că o să te înving? Ești un monstru de un metru 80, ar trebui să ai curaj și să te bați cu un urs dacă trebuie. Eu cu al meu unu 70 tras de păr și tot am mai mult curaj. Hai, zâmbi și ridică paharul. Încep eu primul.

     Expir lung și îmi incordez umerii. Poate mi-am făcut-o cu propria mână când i-am acceptat invitația de a vizita locurile apropiate. Știam prea bine ce fel de om este.

     Dar pur și simplu nu prea voiam să dau ochii cu Zander chiar acum.

 •·················•·················•

 •·················•·················•

Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Act like you love me (boyxboy)Where stories live. Discover now