Acest discurs cu înflorituri i se păru atât de absurd lui Sherry, încât se abținu să nu zâmbească și o văzu și pe ducesă făcând același efort. Uitând pentru moment că Whitney Westmoreland se prefăcea a-i fi prietenă și știind că nu era așa, îi spuse:
- Asta înseamnă că aș arăta urât în roșu?
- Oui, răspunse madame cu emfază.
- Și că nu există nimic pe acest pământ care să o convingă să-mi coasă o rochie roșie, indiferent cât de mult aș insista?
Ducesa surâse către Sherry și-i răspunse:
- Madame e pe punctul de a se arunca în Tamisa.
- Oui! spuseră în cor celelalte croitorese și timp de câteva minute încăperea răsună de râsetele celor opt femei care urmăreau același țel.
În următoarele ore, Sherry se retrase într-un colț, Iăsându-le pe Whitney și pe madame să vorbească la nesfârșit despre stiluri și materiale adecvate. Tocmai când credea că totul a fost stabilit, începură să revină asupra podoabelor și garniturilor. Se discută foarte mult despre gulere de dantelă și tivuri de satin. Când își dădu seama că toate croitoresele urmau să rămână în casă, lucrând ziua și noaptea în aceeași cameră, Sherry interveni:
- Am deja cinci rochii, una pentru fiecare zi a săptămânii.
Toată lumea tăcu și perechi de ochi se îndreptară asupra ei.
- Mă tem, zise ducesa cu zâmbetul pe buze, că va trebui să-ți schimbi rochiile de cinci ori pe zi.
Sherry ascultă încruntată și se gândi la timpul cât vor dura probele, dar rămase tăcută până ce plecară toate femeile din cameră. Avea de gând să se retragă în singurătatea dormitorului ei după ce-i va spune ducesei că nu intenționa să intre in familia lor.
- Chiar nu pot să-mi schimb rochiile de cinci ori pe zi, începu Sherry. Ar fi o risipă...
- Ba nu e adevărat, spuse Whitney cu un zâmbet încurajator, care pe Sherry nu o impresionă. Se întrebă de ce Sherry Lancaster era atât de rezervată astăzi, apoi zise: Pe timpul sezonului o doamnă bine îmbrăcată are nevoie de rochii pentru trăsură, pentru plimbare, veșminte de călărie, ținute de seară și pentru dineuri, rochii de dimineață. Acestea ar fi doar strictul necesar. Logodnica lui Stephen Westmoreland trebuie să aibă și rochii pentru operă, teatru...
- Nu sunt logodnica lui și nici nu doresc să fiu, o întrerupse Sherry scurt, cu mâna pe clanța ușii camerei sale. Am încercat astăzi, întreaga zi, să vă fac să înțelegeți că nu am nevoie de hainele acelea. Doar dacă veți accepta să fie plătite de tatăl meu; altfel anulați toate comenzile. Acum, dacă vrei să mă scuzi...
- Cum adică nu ești logodnica lui? spuse Whitney alarmată și o luă ușor de braț. Ce s-a întâmplat? O cameristă tocmai trecea pe hol cu un teanc de rufe spălate, iar Whitney îi zise lui Sherry: Nu am putea discuta în camera ta?
- Nu vreau să par nepoliticoasă, dar, alteță, nu mai e nimic de discutat in acest sens. Sherry era mândră că glasul nu-i trăda nici o emoție și că îi vorbise foarte răspicat celeilalte femei. Spre surprinderea ei, ducesa răspunse pe același ton:
- Nu sunt de acord, surâse cu încăpățânare și deschise ușa înaintea lui Sherry. Cred că aveam multe de vorbit.
Sherry intră, gândindu-se că atitudinea ei va fi cumva luată drept lipsă de respect și recunoștință, iar ducesa intră în urma ei. Nu se scuză, ci așteptă să vadă ce are aceasta de spus.
În câteva secunde Whitney prelucră mental refuzul lui Sherry și observă că aceasta nu mai era deloc cordială sau zâmbitoare; presupuse, pe bună dreptate, că modul de a se comporta era doar o fațadă menită să ascundă o rană sufletească recentă. Știind că doar Stephen ar fi fost în stare să o supere într-atât, îl bănui ca fiind responsabil pentru asta. Pregătită să repare orice gafă făcută de cumnatul ei, care evident reușise s-o jignească pe femeia care i se potrivea cel mai bine, Whitney spuse cu precauție:
Capitolul XXVI
Start from the beginning
