Capitolul 10

15.5K 916 62
                                    

Jay

     Cineva, Kim sau Chase, a stins televizorul, dar toţi patru privim încă ecranul negru. Instinctul preia conducerea şi o trag pe Rya în braţele mele, ţinând-o strâns, de parcă aşa aş putea să o protejez. Dar ştiu că nu am nici o şansă, că asta e doar începutul. Odată ţinta fixată, presa nu iartă nimic. Îşi urmăreşte prada şi o chinuie până nu mai rămâne nimic din ea. Sau până apare altceva în colimator.

Îmi vine să mă pleznesc singur de ciudă că am fost atât de distras. Trebuia să mă aştept că, după ieşirea pe care am avut-o la interviu, cineva o să mă urmărească. Doar am mai trecut prin asta! Iar dacă au făcut-o, ştiu unde locuieşte Rya, fiindcă am fost s-o iau de acasă. Nu îmi pasă ce vor spune despre mine, singurul lucru pe care îl doresc este ca Rya să fie ţinută cât mai departe de şacalii ăia!

— Îmi pare rău! îi şoptesc între două săruturi.

— Și mie, Jay, dar ne aşteptam la asta. Chiar dacă nu atât de repede, ştiam că o să se întâmple. O să ne descurcăm! îmi spune sigură pe ea şi chiar are puterea să-mi zâmbească.

— Poate aveţi noroc, spune Chase, chipul Ryei nu s-a văzut clar în imagini. Negaţi orice afirmaţie, nu au cum să dovedească nimic! Poate fi orice blondă cu părul lung!

— Ai dreptate, îi spun ceva mai uşurat, dar tot trebuie să o duc pe Rya acasă şi sunt sigur că cineva tocmai aşteaptă să fac asta.

— Să-i ia naiba! Am o idee! spune Kim nervoasă şi încântată în acelaşi timp.

O jumătate de oră mai târziu, aproape că nu o mai recunosc pe Rya. E îmbrăcată cu o rochie de-a lui Kim, neagră, foarte strâmtă şi scurtă care o face să arate mortal şi care îi pune în evidenţă atât talia subţire, cât şi picioarele lungi şi perfecte. Sânii îi sunt strâns îmbrăţişaţi şi se vede îngrijorător de mult din ei prin decolteul generos. Dar şocul îl am când îmi ridic privirea la chipul ei.

Minunatul păr blond este ascuns acum sub o perucă neagră, lungă doar până la umeri. Ochii ei negri şi superbi sunt scoşi în evidenţă de machiajul întunecat şi puternic, în timp ce buzele rujate cu un roşu sângeriu parcă cerşesc să fie sărutate.

Rya din faţa mea nu mai este o puştoaică! Este cea mai sexi femeie pe care am văzut-o vreodată! Chiar şi Chase a rămas cu gura căscată în fața transformării ei.

— Domnilor, sper să vă reveniţi până îmi conduc prietena acasă! ne spune Kim, abia abţinându-se să nu râdă de noi. Şi Chase... închide gura, dragule!

Mă forţez să-mi revin în simţiri când Rya se apropie timid de mine şi mă abţin cu greu să nu o iau în braţe şi să o duc într-o cameră din care să nu mai ieşim o periodă de timp. O lungă perioadă de timp! Privirea îmi coboară pe buzele care mă aduc în pragul nebuniei şi i le zdrobesc într-un sărut disperat pe care îl întrerup doar când mă obligă nevoia de aer. Ţinând cont de împrejurări, nu ştiu când voi mai reuşi să fiu atât de aproape de ea, aşa că nu prea îmi vine să o las să plece.

— Te sun mai târziu, îi șoptesc când Kim îmi face semn spre ceas și o las să plece cu roșcata.

Privirea îmi rămâne pe ușa închisă în urma lor și nu pot să alung sentimentul care îmi urcă ca o mână de gheață pe spate, sentimentul că nu o s-o revăd curând.

— Și rahatul a început să pută!

Afirmaţia lui Chase nu doar mă scoate din gândurile mele, dar mă şi aduce cu picioarele pe pământ. Și încă într-un mod dureros.

MICUȚA BALERINĂ (publicată)Where stories live. Discover now