Act like you love me (boyxboy)

𝗖𝗮𝗽𝗶𝘁𝗼𝗹𝘂𝗹 𝟯

       — Chiar se observă atât de bine? Pufnește amuzat.

       — Se vede de la o poștă, îi răspund simplu și îmi trag un scaun lângă dânsul. 

     James se trage ușor mai în spate, ascunzând scenariul, iar un chicotit îmi părăsi scurt buzele. El se strâmbă la mine, înainte să revină cu seriozitate înapoi în pielea sa de Andrew.

       — Agh, drace, își frecă palma de frunte. Nu s-a întâmplat nimic, se ridică. Sunt doar puțin obosit.

     Îl apuc de încheietură, privindu-l concentrat.

       — Andrew, îi repet numele confuz.

       — Ciel, îmi pronunță și el numele, fără să mă privească. 

     Chiar dacă scena trebuia să fie tristă, modul în care James interpreta rolul său, mă făcea să pufnesc amuzat. Mă trezea atât de mult cu gândul la filmele indiene, încât îmi era greu să nu mă râd. James se strâmbă la mine, dându-și ochii peste cap.

       — Ajax, nu ai deloc rușine. Eu chiar încerc aici. Am și eu sentimente.

       — Mă omori, flutur scurt cu mâinile prin aer. Hai să reluăm de unde am rămas. 

       — Ce actor neprofesionist ești, nu te compari cu mine. Nici să fii serios nu ești în stare.

     Zâmbesc și încerc să-mi adun gândurile ca să reiau de unde am rămas.

       — Nu mă lua de idiot, Andrew. Ce naiba s-a întâmplat? Îmi ridic privirea spre ochii lui.

     Lăsă o răsuflare lungă să-i părăsească buzele, rezemându-se de peretele din spatele său. Mă amuza cum el chiar încerca să își intre în rol, bărbatul fulgerându-mă cu privirea când observă urma de zâmbet de pe buzele mele. Îmi ascund bărbia în palmă, prefăcându-mă concentrat.

       — Eu— făcu o pauză, trecându-și degetele prin păr— m-am despărțit de ea. N-am știut că o să iasă așa. Doar am început să discut cu ea precum întotdeauna și habar n-am, brusc i-am zis că mai bine am lua o pauză.

       — Poftim? Mă încrunt. De ce?

       — E greu de explicat, oftă. Pur și simplu, mă simțeam ciudat alături de ea. Nu este aceeași energie pe care o aveam la început. 

     Știam după scenariu ce urma să se întâmple, numai că acolo stăteam pe o bancă în parc. Aici nu aveam nici o bancă liberă și oricum, ar fi foarte ciudat să refac scena asta până la capăt cu el. În poveste, Andrew își sprijină fruntea de umărul lui Ciel, iar pentru câteva secunde, ei stau în liniște. Povestea era una în general simplă, nu foarte complexă, dar nici atât de simplă încât să fie prea plictisitoare. Era o poveste, pot să zic, decentă. Nu aș privi așa ceva, deoarece nu e genul meu, dar sunt sigur că ar fi pe placul Cristinei. Ea se uită la așa ceva.

       — Știu acțiunea, sărim deodată la text, îi zic lui James, iar el dă din cap drept răspuns pozitiv. 

       — Știi, Ciel—făcu o pauză scurt, timp își drege limba peste buze—am crezut că nu o să mă afecteze atât de mult, dar presupun că m-am înșelat. Știu că am făcut alegerea corectă, dar am fost împreună aproape 3 ani. Mă simt ciudat.

      — Regreți?

      — Nici pe departe. S-a schimbat de când am intrat prima dată în relație. Ea nu mai era la fel. S-a și stins tot ce era între noi.