Amnezie

Capitolul XIX

- Sunt foarte bucuroasă să fac cunoștință cu dumneavoastră, doamnă, adică, altețã.

Stephen o prezentă cumnatei lui, o brunetă fermecătoare pe nume Whitney, ai cărei ochi verzi o pătrundeau pe Sherry, deși părea și ea nelămurită. Încă o ducesă, își zise Shery, mai în vârstă decât ea, dar nu cu mulți ani. Să facă o reverență sau nu?

Femeia din fața ei simți incertitudinea ei și întinse mâna spre ea zâmbindu-i delicat.

- Încântată, domnișoară Lancaster.

Sherry îi fu recunoscătoare pentru intervenție și, după ce strânse mâna tinerei, se întoarse spre a-i fi prezentată ducelui, un bărbat brunet, foarte înalt, care semăna perfect cu logodnicul ei la unele trăsături ale feței, la înălțime și la statura impozantă.

- Alteță, murmură ea făcând o plecăciune.

Cel de-al patrulea membru al grupului, bărbatul chipeș, trecut bine de treizeci de ani, care se numea Nicholas DuVille, depuse o sărutate galantă pe mâna ei și-i spuse că era „fermecat" de cunoștință, apoi surâse într-un fel care o făcu să se simtă ca și când ar fi primit un compliment deosebit.

După ce se făcură prezentările, Sherry aștepta ca vreun membru al familiei lui să-i ureze bun venit sau măcar să-i dorească fericire, dar toți amuțiseră.

- Domnișoara Lancaster a fost bolnavă, spuse Stephen și patru perechi de ochi se îndreptară spre ea, de parcă s-ar fi așteptat să o vadă leșinând, ceea ce era departe de senzația pe care chiar o încerca in acele momente.

- De fapt nu bolnavă, explică ea. Am suferit un accident - o lovitură la cap.

- Ce-ați spune să ne așezăm, sugeră Stephen; în gând blestema soarta perversă care îi adusese într-o situație dificilă care părea că urma să se agraveze mai mult. Sherry nu înțeIegea la ce se gândeau rudele lui Stephen, dar el știa prea bine. Dăduseră buzna peste el tocmai când se întreținea cu o femeie, în special Ia o oră când îi puteau veni oaspeți. Mai grav li se părea că Stephen comisese o indecență de neiertat, prezentând-o pe această străină, cu care probabil că se distra, rudelor sale care erau niște doamne. Neștiind ce să creadă în legătură cu condiția lui precară, așteptau acum un gen de explicație pentru a ști cine era ea... sau unde era însoțitoarea ei... sau unde fuseseră mințile lui. Stephen trăgea de timp și se ridică după ce valetul aduse o tavă cu pahare.

- Ah, iată-I pe Colfaxl zise disperat. Mamă, ce vrei să bei?

Tonul lui atrase privirea îngrijorată a mamei sale, dar aceasta intui că fiul ei se aștepta să nu fie întrebat nimic și se conformă dorinței lui neexprimate. Zâmbind politicos dădu negativ din cap spre tava adusă de valet și privi la aceea pe care Stephen o pusese în același loc, ceva mai devreme.

- Miroase a ciocolată? întrebă ea înviorată și, fără să aștepte răspuns, i se adresă valetului: Prefer o ciocolată, Colfax.

- Eu aș bea un sherry în locul tău, o sfătui Stephen din toată inima.

- Nu, prefer" ciocolata, zise ea cu hotărâre, apoi făcu dovada grației sale binecunoscute și se întoarse către Sherry: Am observat că aveți un accent american, domnișoară Lancaster, ii zise voioasă. De când sunteți în Anglia?

- Cam de o săptămână, răspunse ea tensionată și puțin nesigură. Nimeni din cameră nu părea că ar ști ceva despre ea, deși era logodită cu un membru al familiei lui. Era ceva ciudat la mijloc - foarte straniu.

- E prima dumneavoastră vizită?

- Da, reuși Sherry să spună privindu-I disperată pe Stephen, cu inima îndoită.