Amnezie

Capitolul XVI

- După cum scrie în Gazette, tocmai spunea ea pe când valetul aducea o tavă cu carne de rață, rochia de curte a contesei de Evandale a fost împodobită cu trei mii de perle. Crezi că poate cineva să fie atât de exact?

- Am toată încrederea în integritatea ziariștilor și a reporterilor cu viața socială de la Gazette, zise Stephen pe un ton glumeț.

- Dacă informația este corectă, presupun fie că perlele erau foarte mici, fie că doamna este foarte grasă, spuse ea zâmbind molipsitor.

- De ce?

- Fiindcă dacă perlele ar fi mari, iar ea nu, ar fi avut nevoie de un scripete care să o ridice în poziția normală după ce și-a făcut reverența în fața regelui.

Stephen se gândea la imaginea contesei care era într-adevăr foarte rotundă și demnă, îndepărtându-se cu greu din fața tronului; Sherry trecu Ia un subiect serios. Își sprijini bărbia pe degetele fine, înlănțuite, și, privindu-l de-a lungul mesei imense, îl întrebă:

- În aprilie, când toți oamenii importanți se adună la Londra pentru sezon, unde rămân până în iunie, cine are grijă de copiii lor?

- Rămân în provincie cu dădacele, cu guvernantele și profesorii particulari.

- Și acest lucru este valabil și toamna, pe timpul sezonului scurt?

Stephen îi spuse că da; atunci ea își lăsă capul într-o parte și zise grav:

- Cât de singuri trebuie să se simtă copiii englezi pe timpul acestor luni lungi!

- Dar nu sunt singuri, explică Stephen calm.

- Singurătatea nu are nici o legătură cu faptul de a fi singur. E valabil și pentru copii și pentru adulți.

Stephen căută cu disperare să schimbe subiectul de care se temea că, se va transforma într-o discuție imposibilă despre copiii; nu-și dădu seama că tonul pe care-i vorbea ar putea-o afecta, dată fiind vulnerabilitatea condiției ei actuale, sau că remarcile lui ar tăia ca niște pumnale.

- Vorbești din experiență?

- Nu... nu știu, spuse ea.

- Mă tem că așa vei fi și tu mâine seară.

- Singură?

Primind confirmarea lui, Sherry se uită pe masă la cochilia din aluat umplută cu pate de ficat, își luă curaj și-l privi în ochi.

- Vei pleca undeva din cauza celor spuse de mine?

Stephen realiză cât de ticălos era fiindcă o făcuse să-l întrebe asta pentru cele ce avea să-i mai spună.

- Am o întâlnire stabilită mai demult, pe care nu o pot amâna. Apoi, încercând să se absolve de orice vină in ochii ei, o anunță Poate ai fi mai consolată dacă ai ști că părinții mei mă aduceau pe mine şi pe fratele meu la Londra cel puțin o dată la două săptămâni pe timpul sezonului. Fratele meu cu soția lui și câțiva prieteni de-ai lor își aduc copiii cu guvernantele pe timpul sezonului.

- Oh, ce drăguț! exclamă ea, surâzând. Sunt mult mai liniștită acum că știu că există părinți atât de devotați în rândurile lumii selecte.

- Majoritatea celor din lumea selectă, îi spuse el afectat, sunt foarte amuzați de acest devotament părintesc.

- Nu cred că părerile altora ar trebui să ne influențeze faptele, nu crezi? întrebă ea puțin încruntată.

Trei lucruri îl chinuiau pe Stephen în același timp; amuzamentul, compătimirea și tristețea: deși nu-și dădea seama, Charise Lancaster îl „intervieva", evaluându-i calitățile nu numai ca posibil soț, dar și ca posibil tată al copiilor ei - posturi in care nu avea de gând să se vadă niciodată. Aceleași lucru era bun, fiindcă în primul rând nu ocupa un loc de onoare pe scară ei de valori, iar in' al doilea rând, pentru că lipsa ei de interes asupra părerilor altora ar fi alungat-o cu siguranță din rândurile înaltei societății, în doar o săptămână, oriunde ar îi pus piciorul. Stephen fusese dintotdeauna nepăsător față de părerile altora, dar el era bărbat, nu femeie, iar averea și numele binecunoscut îi dădeau dreptul să facă exact cum îi trecea prin minte, iară să se teamă de oprobriul public. Din păcate, matroanele aceleiași societăți, care erau dornice să-şi mărite fiicele cu el și care erau dispuse să treacă peste orice viciu și defect de-al lui, ar fi pus-o la zidul infamiei pe Charise Lancaster pentru cea mai neînsemnată infracțiune socială - fără a mai vorbi de una majoră, cum era faptul de a lua cina singură cu el, ceea ce făcea chiar acum.

- Crezi că părerile altora ar trebui să influențeze faptele noastre? repetă ea întrebarea.

- Nu, absolut nu, spuse el solemn.

- Mă bucur să aud asta.

- De asta mă temeam, rosti Stephen cu un umor mascat. Buna lui dispoziție dură pe tot parcursul cinei, iar mai târziu, în salon, când veni vremea să-i ureze noapte bună, realiză că își pierduse încrederea în sine și deci trebuia să o sărute doar ca un frate, pe obraz.