THE NEW BEGINNING

O greșeală cunoscută este mai bună decât un adevărat necunoscut.

CAPITOL NR 1

- Ellen Juliet Green! Te omor! Vino imediat la mine! Femeia țipa de pe veranda casei, fiind ca roșia la față din cauza nervilor.

- Am dat de belea? Strigă fata de pe canapea în timp ce butona telefonul.

- Oho, fii sigură! Mișcă-ți fundul aici.

Ellen ofta zgomotos, se ridică de pe canapea și-a îndesat telefonul în buzunarul din spate al pantalonilor apoi se duce spre locul unde se afla mătușa ei. Amândouă privesc mașina care era distrusă.

- Da? Aceasta înghite în sec.

Femeia stătea cu pumnii încleștați pe șolduri privindu-și cu furie propria nepoată. Aceasta arăta spre mașină, unde avea un far care era aproape să cadă, parbrizul fusese crăpat, de parcă lovise ceva. Apropo, mașina a fost nouă. Își ridică o sprânceană, așteptând o scuză de care se aștepta ea sau măcar un răspuns.

- Ah... mătușă! Îți jur pe onoarea mea că nu am făcut nimic rău.

- Nu zău... ASTA ȚI SE PARE CĂ NU ESTE NIMIC RĂU!? TOCMAI ȚI-AM ZIS SĂ AI GRIJĂ DE EA. ȘI A DOUA ZI O GĂSESC ÎN ACEASTĂ POSTURĂ DEPLORABILĂ. Își calmase puțin nervii spunând printre dinți ultima propoziție, având lacrimi în ochi.

- Era nouă, Ellen, mai bine zis a fost. Pentru Numele Lui Dumnezeu. Ea își lasă capul în jos, iar mătușa ei trece pe lângă ea.

Ellen se duce spre mașină, se apleacă pe vine încercând să pună farul la loc, dar acesta căzuse de tot. Suflă aerul afară, își scoate telefonul căutând un număr de telefon al unui mecanic auto. Toți mecanicii cereau peste puterile ei. Între timp îi vine ideea de a suna la o cunoștință, care se ocupa de astfel de lucruri. Nu știa prea multe despre el, doar că este foarte bun în ceea ce face.

Până la urmă răspunde tipul cu o fericire ne mai întâlnită. Măcar el să aibă o zi mai bună. Ellen îl invită la ea acasă. Acesta nu stă pe gânduri și acceptă.

Nu durează cine știe ce timp. Nici după 15 minute, băiatul coboară din camionetă cu o trusă având unstensile în ea. Tot cu un zâmbet pe fața lui se apropia de fata care mai avea puțin și murea pe dinăuntru. Băiatul vede mașina i se pierde acel zâmbet.

Analizând-o în acel timp scoate un fluierat, de cum ar fii o problemă mare. Ellen se speriase, că ar putea să îi ceară o gălăgie de bani. Din îngrijorare, pune mâinile pe creștet, gândindu-se că o să fie pedepsită și va fi dată afară din casă. Gândurile ei erau atât de absurde și negre. Totuși încerca să își ridice singură moralul, spunându-și "La câte trăsnăii am făcut, până acum nu mai eram de mult aici. Plus, cred că ăsta a fost un mesaj. Eu nu îmi aduc aminte să fii umblat cu ea".

- Deci? Cât de grav este? Sparge mătușa lui Ellen liniștea.

- Păi, din exterior nu pare atât de grav. Dar interiorul portofelului tău cam va sufla vântul.

- Stai liniștit, nu va fii așa de rău. Nu-i așa Ellen? Va fi jale de buzunarul vinovatului, nu? Ellen făcuse ochii mari, ca și cum nu s-ar fi așteptat ca ea să plătească.

- Ahahaha... într-o așa situație ești foarte amuzantă, mătușă. Li se întâlnise privirile. Mătușa nu râdea, nu schița nimic.

- Asta dacă nu vrei să aplic pedeapsa mai grea. Ellen zâmbește stânjenită.

Ellen își mângâie fruntea cu buricul degetelor, tipul se apropie de ea uitându-se și în același timp îi împărtășea mila. "Milo, doar spune-mi cât trebuie să îți dau." Brațul lui atârnă peste umerii ei, ea se uită șocată de reacția lui. Când a tras-o mai aproape de el, îi simțea mireasma de mentol. Se gândise ea "Spune-mi te rog, că nu s-a spălat pe dinți doar că se vedea cu mine" din gândurile ei, o trezește Milo cu răspunsul de la întrebarea fetei.

"Voi fi sincer cu tine. Ca să o repar ar trebui să îmi dai cam vreo 500$" când auzise acel preț îi picase fața. Este clar, trebuie să se ducă să-și facă bagajul și să găsească un loc unde să stea. Era conștientă că nu avea de unde să scoată atâția bani.

- ... Okey, o întrebare prietenească. De ce dracu costă atât, doar nu o faci să zboare!?

- Ăsta-i prețul, amiga! Ori batem palma ori adio. Țin să zic că am o saltea în garaj, poți să vii acolo să dormi.

- Ha! Nu este momentul acum. Zâmbește fals. Ok, atunci! Îmi voi lua un loc de muncă, voi muncii pe brânci și îți voi da banii. Acesta începe să râdă, Ellen se uita confuză la el.

- Nu am nevoie de banii tăi, Juliet! Nimeni nu îi mai spusese așa de ceva timp, bine în afară de mătușa ei care l-a folosit într-un mod nervos.

- Tu faci mișto de mine, nu? Pufnește la ea.

- Nu. Ai uitat că am firmă pe baza asta? Nu am nevoie de banii tăi. Sau nici nu îți pot cere să începi să lucrezi de acum doar pentru o cheltuială, care cine știe cât de mult va trebuii să lucrezi.

- Mdaa, apreciez grija ta. Nu vreau să devin un caz social.

- Bine. La ora 7 PM te aștept în fața casei.

- Stai, ce!? Știu ce încerci să faci, în primul rând nu este frumos, iar în al doilea rând nu o reușească schema asta la mine.

- Calmează-te, o să vin să iau mașina de aici, ca să o duc la firmă. Poți veni și tu, dacă vrei. Îi face cu ochiul. "Cât de cuceritor se crede?"

Ellen bate palma cu el, acesta se pregătea de plecare. Milo se urcă în mașină, coboară geamul, dintr-o dată strigă după fată. Ea se întoarce "Nu-ți face griji, prințesa mea nu vei regreta. Apropo, să te îmbraci frumos." Milo avea un zâmbet larg, până unde se vedeau dinții proaspeți spălați, de un alb imaculat. Aceasta își dă ochii peste cap.

Ellen era atât de disperată, de situația în sine. Iar din cap nu putea să își scoată propoziția pe care a spus-o ultima dată, ce voia să facă? Dacă voia să întrețină relații sexuale, i cam se scurgeau ochii la ea. Se duce la mașină căutând vreun indiciu, care să o ducă la vinovat. Caută pe parbriz, caută pe sub mașină, absolut nimic.

Aceasta își pune fața în palme, începând să plângă. Ridică privirea, observând camera pe garaj, se luminase la față. Fuge în casă, în biroul mătușii sale. Aprinde calculatorul și derulează filmarea. De odată observă o siluetă masculină, având în mână o crosă, se apropia de mașină. Ellen mărește imaginea, încercând să identifice trăsăturile feței. Nici-o șansă. Merge către mătușa ei care stătea pe fotoliu citind o carte.

- Mătușă, știu cât de supărată ești pe mine. Dar vreau să îți arăt ceva. Aceasta nu-și ridica ochii din carte.

- Ellen, încetează să îți mai acoperi vina. Te-ai gândit ce consecințe vei avea după ce vei face această acțiune?

- Mătușă, îți jur pe Dumnezeu că nu am fost eu! Nu găsesc nici-o scuză, de ce nu vii să te uiți pe cameră!?

- Să vezi dacă am fost eu sau nu. Mătușa ei își dă ochelarii de citit jos, privindu-și nepoata care mai avea puțin și plângea.

- Ți-am iertat prea multe, Ellen! Te-am crescut ca pe copilul meu, am avut grijă de tine fiindcă le-am promis părinților tăi. Dar de data asta ai întrecut orice limită, fă-ți bagajul. De mâine, vei sta singură.