— Ai făcut ce ți-ai dorit. Pleacă acum din duplexul meu și nu te mai întoarce, decât dacă te chem. Dacă nu pleci în următoarele două minute, am să presupun că vrei să vezi adevăratele culori ale lui Hades. Ceea ce înseamnă să fii futută în fața angajaților mei, pe masa de poker, tare și toată noaptea, în timp ce ei își fac treaba pentru care sunt plătiți.

S-a oprit când am fost încolțită și lipită de perete. Eram atât de apropiați că am simțit mirosul lui peste tot în jurul meu.Trupurile noastre fredonau cu ceva periculos şi carnal. Şi totuși, cu fiecare gând pe care îl aveam, simțeam că fac un pas, lăsând ceva în urmă. Când am admis asta, mi-am dat seama că nu m-am simţit niciodată mai muritoare.

Dar a fi muritor era despre a fi în viaţă. Atât de multe de câştigat, atât de multe de simţit.În mod ciudat, am simţit că sunt exact acolo unde trebuia să fiu, dar mai ales am simţit trăirea descrisă în cărțile mamei.

— Crezi că poți citi dincolo de aparența celor pe care le-ai văzut în birou? Asta cauți, Karlie?

Mi-a aruncat zâmbetul lui Lucifer.

— Habar n-ai, Karlie. Le plătesc, pentru că a ți-o trage cu mine nu se traduce prin plăcere. Este o slujbă. Acum..

S-a aplecat mai aproape de mine, și-a înfășurat mâinile în jurul gâtului și feței mele, înclinându-mi capul în sus. Privindu-l cum mă privea, simțeam că sunt îngropată în propria-mi viață. Înainte ca ochii lui să se oprească asupra mea, mă simțisem de parcă aș purta rochia greșită, corpul prea subțire. Contrar așteptărilor, datorită privirii lui, m-am simțit specială și asta crea o serioasă dependență, dar și o irațională teamă. Involuntar am mai făcut un pas înapoi. De data aceasta, spatele meu a atins peretele cu o bubuitură moale.

— Fugi!

Am făcut-o. Am fugit înainte să mă prindă și să facă toate lucrurile cu care mă amenințase. Și înainte să-l las. Am alergat pe holul lung și m-am izbit de Joshua la ieșire.

— Poți să-mi chemi liftul, te rog.

Degetele mele tremurau și ochii lui s-au încruntat privind pe holul lung al duplexului. Părea puțin tulburat de starea mea și m-a condus spre lift, de parcă și el se temea că Hades va ajunge la mine. Abia când am revenit pe palierul meu, bătăile inimii s-au potolit și mintea a început să lucreze din nou. Hades avea un secret profund și întunecat. Ceva de care îi era rușine? O slăbiciune, poate. Și am fost foarte aproape s-o aflu în această seară. Am răsucit cheia în ușa dormitorului meu și am încuiat-o, încă tremurândă de reacția lui. Am trecut prin fiecare emoție: furie, frică, îngrijorare și răzbunare.

Îl uram pe de-o parte pe Hades că îmi făcea așa ceva, dar mai știam din reacția lui că am jucat un rol important. Poate fusesem chiar factorul declanșator al acelui zbucium pe care l-am văzut fără perdea pe faţa lui.

Până la urmă seara nu fusese una atât de dezastruoasă. Sau poate că n-ar fi trebuit să citesc cărțile mamei.

Joshua

După o zi de iad, şeful meu umil, prietenul neloial, mi-a testat din nou răbdarea şi limitele. Aşa că, m-am trezit la ora unu, clătinându-mă în biroul meu, înfometat, după ieșirea necontrolată a lui Hades în faţa prințesei New Yorkului. Am ieşit din club, am mers la un restaurant din centrul oraşului, simțind nevoia unei distanțe, apoi am stat pe bordura din centrul oraşului, urmărind noaptea albastră coborând peste strada iluminată excesiv. O marcă nouă de Maserati a oprit în faţa mea şi ușa pasagerului s-a deschis.

— Urcă, a ordonat din interior o puternică voce masculină.

Mi-am arcuit sprânceana şi mi-am înclinat capul în lateral.

HADESWhere stories live. Discover now