The danger in his veins

Capitolul 9

  După câteva secunde de ezitare, Miyako a deschis încet ușa și s-a strecurat pe lângă mine fără a scoate un cuvânt. S-a oprit în dreptul bucătăriei și i-a spus lui Katashi că ieşim să ne plimbăm, însă a făcut-o atât de repede încât maică-sa nu a avut timp să adauge nimic, după care a fugit de acolo, ieșind afară asemenea unei furtuni. Înainte ca mama ei să apuce să protesteze sau ca tata să mă întrebe ceva, am dispărut și eu din pragul ușii. Însă nu puteam pleca încă, nu înainte de a mă întoarce în camera mea pentru a lua rucsacul ăla afurisit, așa că am făcut-o cât de repede am putut, după care am alergat afară.

  Odată ieşit din casă, o rafală de vânt mi-a făcut părul să se împrăştie în toate părţile, câteva şuviţe mai lungi intrându-mi în ochi și gâdilându-mi fruntea. Oprindu-mă pentru a-l da la o parte am fost surprins de imaginea lui Miyako în fața ochilor mei. Părea o statuie, cu lumina slabă ce-i bătea in spate prin fereastra bucătăriei și cu părul său scurt și lucios. S-a întors către mine și a inspirat adânc, iar chipul său alb părea fantomatic. Aveam un nod în stomac, niciodată nu m-am simţit atât de neliniştit în legătură cu ceva, însă trebuia să continui.

  I-am aruncat rucsacul, iar aceasta l-a prins molatic în brațele sale subțiri, strângându-l la piept.  S-a urcat in maşină urmată de mine și a oftat prelung, anticipând cumva zgomotul motorului ce a pornit o secundă mai târziu. Am condus în liniște timp de minute bune, în mintea mea era destulă gălăgie și la fel ca și mine, Miyako a tăcut. Chiar și după ce am parcat mașina lângă poarta veche din blocuri masive de piatră, ea a continuat să tacă, așa că am tăcut și eu. Prin parbrizul mașinii și cu lumina farurilor lipită de trunchiurile copacilor, parcul părea pustiu.

- Ar fi cazul să mergem, a murmurat Miyako coborând din mașină cu rucsacul pe un umăr. A privit gardul, după care a început să se cațere și în numai câteva secunde se afla de cealaltă parte, cu lumina puternică a farurilor intrându-i în ochi și cu o mână mi-a făcut semn să cobor. 

  A trebuit să o urmez, așa că am sărit gardul nu prea înalt și am pătruns în interior fără mari probleme, însă mă simţeam agitat. Miyako mergea la câțiva pași înaintea mea, iar eu o urmam tăcut cu gândul la ceea ce urma să-i spun lui Jake atunci când îl voi vedea. Inima mi-a stat in loc pentru o secundă atunci când am recunoscut o siluetă in întuneric. Era Jake și ne aștepta acolo, stând singur pe o bancă. O licărire roșiatică mi-a atras atenţia in una dintre mâinile sale. Era o ţigară aprinsă și cumva mi-am amintit de cât timp nu mai fumasem eu una, însă nici nu-mi doream să o fac.

  Miyako s-a îndreptat către el grăbită, lăsându-mă singur in mijlocul aleei întunecate. Nu mă puteam mișca. Mă simţeam de parcă pavajul murdar era una cu picioarele mele sau că şireturile desfăcute ale ghetelor prinseseră rădăcini.

- Nu mai putem face asta, a spus Miyako aruncându-i rucsacul, pe care Jake l-a prins în mâna liberă.

  L-a privit întrebător, după care l-a lăsat pe bancă și s-a ridicat aruncând ţigara. Miyako a făcut câţiva pași înapoi, însă mâinile lungi ale lui Jake au împins-o de pe alee, iar el a pornit către mine cu o furie care m-a pietrificat. Deși eram nervos, nu puteam riposta, nu aveam de gând să risc.

- Ce înseamnă asta? Toată săptămâna nu aţi dat pe aici și acum ce faceţi? Vreţi să-mi trageţi clapa? Ce faci Mark? Dai înapoi?

  Și-a încleştat o mână in geaca mea, iar cu cealaltă mi-a apucat părul, trăgându-l in spate. Am vrut să-l lovesc, însă m-am stăpânit, închizându-mi nervos ochii și păstrând tăcerea. Îmi puteam auzi respiraţia șuierându-mi printre buze, iar aerul rece umplându-mi plămânii. Am început să mă zbat nervos, însă Jake s-a apropiat de mine mai mult decât mi-aș fi dorit și o lovitură de pumn in abdomen m-a făcut să îngenunchez, un val de durere mi-a străbătut corpul și am început să tremur, însă nu de teamă, ci de mânie. Apoi a urmat o altă lovitură, un șut de această dată și pentru un moment am simţit că mă sufoc, iar o tuse violentă mi-a făcut plămânii să ia foc și deși nu aveam nimic in stomac, o greaţă scârboasă a transformat tusea in tentative eşuate de vomă și disperat mi-am arcuit spatele, încercând să opresc convulsiile. Miyako a ţipat, însă nu am văzut-o apropiindu-se, tot ceea ce vedeam erau tenişii murdari ai lui Jake fix in faţa mea, însă erau acoperiţi de o ceaţă ciudată și de întuneric.