The danger in his veins

Capitolul 9

Capitolul 9  

- Miyako, ieşi te rog de acolo, am şoptit lipindu-mi fruntea de ușa închisă. Pământul se învârtea in jurul meu, iar o senzaţie de greaţă nu-mi dădea pace. Simţeam că in orice moment picioarele îmi vor ceda și mă voi prăbuşi acolo, chiar lângă peretele acela alb steril și că podeaua se va deschide iar pământul mă va înghiți și că nimănui nu-i va păsa de dispariția mea, nici măcar lui Noah. Miyako, te implor să mergi cu mine. Trebuie să mergi cu mine! am spus încleștându-mi pumnii.

- Nu merg nicăieri! a ţipat. Acum pleacă!

- Miyako, deschide ușa! E târziu, o să ne audă tata, hai să plecăm acum! De ce nu vrei să asculţi? am murmurat nervos.

  I-am auzit pașii îndreptându-se spre ușă și pe ea suspinând. Mi-o imaginam dincolo, cu ochii ei mari și negrii aţintiţi pe tavan și cu lacrimi ce i se prelingeau pe obraji, deși era mai mult ca sigur că nu plângea, ea nu plânge niciodată. Cu toate acestea, pariez că îi este frică. Și mie îmi este frică, însă îi voi spune lui Jake că nu mai pot continua, mă va înţelege. Cel puţin așa sper. Ii voi da rucsacul înapoi și ii voi restitui toţi banii. Nu îi voi spune despre ceea ce Miyako a făcut la liceu, nu vreau să risc. În schimb am de gând să iau totul asupra mea, deși nu am habar ce se poate întâmpla dacă fac una ca asta.  A fost o greşeală să cred că implicându-mă in astfel de lucruri îmi pot ajuta tatăl. Ştiam că se vor întâmpla lucruri rele dacă o fac, dar m-am simţit dator faţă de el, am vrut doar să-l ajut cu banii. Știu cât de prost ne descurcăm și nu înţeleg de ce nu se duce la serviciu, de ce stă acasă și o lasă pe Katashi să ne întreţină. Nu are sens. El ar trebui să muncească, nu ea.

  Tata și Katashi discutau în bucătărie, îi puteam auzi râzând și pariam că pregătiseră ceai și ea îi citea paragraf cu paragraf din ziarul săptămânal și se amuzau la auzul glumelor acelea prostești despre politică, așa cum fac în fiecare seară atunci când se uită împreună la televizor. Mi-am lipit o ureche de ușa lui Miyako, iar pe cealaltă mi-am astupat-o cu o palmă, însă din interior nu venea niciun zgomot. Doar un țiuit prelung și enervat îmi zgâria timpanul și bătăile alerte ale inimii care sunau de parcă cineva lovea o tobă gigantică, trimițând vibrații grave prin întregul meu trup. Tăcerea lui Miyako mă scotea din minţi. Liniştea apăsătoare din jurul meu îmi făcea sângele să-mi clocotească in vene, așa că mi-am închis nervos ochii și mi-am rezemat fruntea transpirată de peretele alăturat și-am început să-l lovesc cu podul palmei până ce am simțit fiecare os tasându-se și frecându-se dureros de un altul. Și m-am oprit. În minte mi-a apărut o imagine clară și vie a lui Lucas din ziua în care m-a dus pentru prima oară la Jake, în același parc, sub același pretext sub care trebuie să merg și eu acolo acum. Doar că lucrurile nu au mers așa cum Lucas plănuise, a fost bătut in așa hal încât tot Jake a fost nevoit să-l ducă la spital, iar pe mine m-a obligat să nu suflu o vorbă despre ceea ce văzusem în seara aceea. Aveam doar cinșpe ani când am intrat sub aripa lui Jake, abia începusem liceul și mă învârteam într-o lume despre care nu știam nimic. Acum ce se va întâmpla? Eu am băgat-o pe Miyako în rahatul ăsta, sau mai bine spus s-a băgat singură, dar cumva sunt sigur că eu voi suporta consecinţele și nu ea.

- Nu pot face asta, Mark. Dacă ne va răni? Dacă se întâmplă ceva în seara asta? am auzit-o spunând în cele din urmă. M-am apropiat iar de ușă și mi-am făcut curaj să vorbesc.

- Nu se va întâmpla nimic, îţi promit...trebuie doar să mergem acolo seară de seară și va fi bine, i-am spus încet, însă eram neîncrezător în propriile-mi cuvinte. Miyako nu avem timp de pierdut, dacă noi nu vom merge acolo, va veni el la noi!