Internatul...(Luke Hemmings)

Capitolul 9

După ce mi-am revenit, i-am zâmbit și i-am spus:

"Luke... eu nu prea știu să dansez așa. "

El mă privește amuzat.

" Cum? Tu nu ai luat lecții de dans? "

" Nu. "

" Păcat. Dar te învăț eu. Trebuie doar să mă lași să te conduc. Acum urmează-mă. Stânga, în spate, dreapta, în față. Așa! "

În timp ce dansam îmi repetam în minte ordinea pașilor. Am ajuns să o învăț, dar picioarele mele nu.

Mă uit în jos să mă asigur că nu îl calc.

"Nu, Pisicuță. " îmi spune și îmi ridică delicat bărbia ca să îl privesc în ochi. "Nu e bine să te uiți în jos când dansezi. Uită-te la mine și lasă-te condusă"

Mă trage mai aproape de el cu mâna de pe spatele meu și începem să dansăm. Chiar nu îmi pot lua privirea din ochii lui. Am ajuns să mă adâncesc în albastrul lor.

Deja plutesc. Nu mă mai simt dansând. Sper că nu îl încurc pe el sau pe ceilalți, dar mă las sprijinită de brațul lui și continui să dansez, uitându-mă în ochii lui și gândindu-mă la ordinea pașilor.

**********************

"Ești o dansatoare mai bună decât mă așteptam. "

" Mulțumesc!"

" Nu, eu îți mulțumesc că mi-ai acordat aceste trei dansuri. "

Trei!???! Am dansat deja trei?!? Când?!!

Eu îi zâmbesc politicos și dau să plec. El mă prinde de incheietură și mă trage aproape de el. După un moment ( ce a părut un minut ) în care ne privim unul în ochii celuilalt, îmi ia mâna într-a lui și mi-o sărută, buzele sale zăbovind pe pielea mea mai mult decât ar fi trebuit.

Fluturașii din stomac au început să se agite și mai tare și simt cum mi se înroșesc obrajii. Ne știind ce să îi zic, îi zâmbesc încă o dată și plec, sperând că nu a observat ce efect au avut acțiunile sale asupra mea.

Dar el știe deja.

*******************

Trebuie să ies afară.

Am nevoie de o gură de aer.

Ce se întâmplă?

Mă așez pe treptele școlii, privind cerul înstelat.

" Hope! Unde ești? " o aud pe Caroline.

" Aici..."

" De ce ai plecat? Părea că te simți bine. "

" Mă simt bine. Numai că am nevoie de o gură de aer. "

"Cum spui tu... Hai la masă. Te așteptăm înăuntru. " și cu asta, plecă.

**********************

I-am găsit pe ceilalți la o masă rotundă, vorbind și sorbind din ceai.

Am căutat cu privirea un loc liber și am găsit unul lângă Luke.

" Ți-am păstrat un loc, Pisicuță. " îmi spune și se ridică să îmi tragă scaunul.

Nu am mai văzut pe nici un băiat care să se comporte ca un gentleman, așa cum o face el.

Și încă tresar puțin când îl aud spunându-mi Pisicuță. E așa de...tachinator...mă enervează...

" Mersi! " îi răspund când mă așez la masă.

După câteva secunde, pe ușa intră 5 chelneri cu tăvi în mâini. Ne servesc cu farfurii pline de homari.

Mă strâmb puțin la vederea lor.

"Nu ai mai mâncat homari până acum? " întreabă Luke amuzat de grimasa mea.

"Nu prea... Sunt buni? "

" Depinde. Îți place peștele? "

" Da."

"Atunci o să îți placă și homarii."

Pe farfuriile noastre se aflau bucățile comestibile dintr-un homar, nu tot corpul. Slavă Domnului!

"Tot ce trebuie să faci este să folosești lingura, ca să scoți carnea." Îmi spune el, luându-mi lingura, și demonstrându-mi cum trebuie să fac.

" Deci, Hope, cum ți-se pare petrecerea? " mă întreabă Anastasia.

" Asta nu e o petrecere. Ăsta e un bal. Voi faceți așa ceva în fiecare săptămână? "

" Da. Și cred că o poți numi un mini bal. Ne place că e diferit. E mai sofisticat. Nu ne vezi îmbrăcați așa în timpul săptămânii. Și clar nu suntem atât de politicoși. "

Așa e. Dacă Luke va începe să se comporte altfel?

" Înțeleg. " spun eu.

***********************

" Lume, lume! Aş dori să vă anunț că petrecerea s-a terminat, dar nu vă întristați. Vă lăsăm să faceți ce vreți în clădirea principală." Ne anunță Savanna.

Ne ridicăm toți de la masă, și ne îndreptăm în "liniște" spre ieșire.

Afară este extrem de frig.

Cum de nu mi-am luat cardiganul cu mine?

"Poftim..."aud în spatele meu. Mă întorc ca să îl văd pe Luke întinzându-mi sacoul său.

"Nu pot să îl iau."

" De ce nu? "

" Pentru că o să îți fie frig după. "

"Dar ție îți este și mai frig. Chiar vrei să mă enervezi? "

" Nu dar-"

" Nici un dar!" Îmi spune în timp ce își așează sacoul pe umerii mei.

Mergem unul lângă altul spre clădirea principală, fără să spunem nimic.

Ajungem la apartament și când deschide ușa îl întreb:

" De ce îți place să mă tachinezi?"

"Sincer?"

" Da."

" Ești sigură? "

" Da...începi să mă îngrijorezi...Spune! "

El nu pare să mă audă. Se îndreaptă spre camera sa și așa fac și eu.

Înainte să închidă ușa, îl aud zicând:

"Pentru că ești drăguță când te enervezi. "