Fugi cu mine, nu de mine

25. Te iubesc!

- Nu m-am culcat cu idiotul acela! aproape că strigă Eleanor cuvintele.

Devon îngheță pentru un moment, timp în care privirile li se întâlniră. Nu se culcase cu nemernicul acela? Deși rămăsese pur și simplu țintuit locului, mintea lui continua să repete și să întoarcă informația tocmai primită pe toare părțile. Nu se culcase cu el, cu bărbatul ce-i era soț.

Stând întinsă sub el, cu trupul ei cald lipit de pieptul lui gol, Eleanor îl privea cu ochi mari și curioși așteptând o reacție din partea lui. Și deși își spusese de sute de ori și îi spusese și ei că pentru el nu conta dacă-i mai permisese și altui bărbat să o atingă, pur și simplu Devon nu putu să rețină acel ceva ce păru să înflorească din cel mai ascuns și întunecat colțișor al sufletului lui, acel ceva care îi încălzi pieptul făcându-l să se simtă cel mai fericit bărbat din lume.

Și nu pentru că ea era virgină. Asta era o prostie! Dumnezeu îi era martor că și-ar fi dat toată averea numai ca ea să se răzgândească după nuntă și să se întoarcă la el. Indiferent că-și consumase căsătoria sau nu. Nu se îndoia de faptul că o putea face să uite de orice alt bărbat atunci când se afla în patul lui. Devon fusese întotdeauna de părere că bărbații aceia din înalta societate care fugeau după virgine, nu aveau destulă încredere în puterile proprii. Dar motivul...motivul pentru care ea alesese să-și țină propriul soț la distanță era mult mai important. Acesta era sursa fericirii lui. Pentru că bănuia de ce ea făcuse acest lucru. Dar chiar și așa, își dorea să o audă din gura ei. Așa că primul lucru pe care-l spuse, fu:

- De ce? rosti el șoptit.

Eleanor vru să-i răspundă, dar la atingerea buzelor lui pe pielea ei, uită despre ce vorbeau și în schimb se lăsă furată de senzația aceea uimitoare. Îl dorise atât de mult! Un geamăt îi scăpă fără să-și dea seama în momentul în care gura lui Devon se opri din nou asupra unui sân. Cămășuța de noapte îi era trasă până la mijloc, lăsând vederii lui cei doi sâni rotunzi și plini. Dar Devon nu se opri aici. Voia mai mult. Voia totul. Acum era a lui și nu avea de gând să se oprească până când nu va face dragoste cu ea iar și iar. Cu o mână îi apucă marginea cămășii și fără să stea pe gânduri o trase de pe ea, lăsând-o goală. O mânca din priviri.

- Răspunde-mi. insistă el, în timp ce cobora cu sărutări din ce în ce mai jos pe corpul ei.

Ea își închise ochii și își dădu capul pe spate.

- Ce să-ți răspund? cuvintele îi ieșiră mai mult sub forma unui geamăt, savurând fiorii fierbinți pe care el îi provoca în interiorul ei.

Eleanor era năucită, nu mai simțise niciodată în viața ei așa ceva. Dacă nu ar fi fost gura lui care o înnebunea complet, ar fi intrat în pământ de rușine. Stătea complet dezbrăcată în fața lui, iar corpul ei reacționa într-un fel în care niciodată nu și-ar fi imaginat că e posibil. Se unduia și gemea ca o desfrânată și aproape că-i venea să-i ceară mai mult și mai mult, deși nu știa ce putea să însemne asta. Dar, cu toate acestea, cu toată rușinea din lume, nu l-ar fi oprit în veci. Ba dimpotrivă, își dorea să facă și ea același lucru pentru el, să-l înnebunească de plăcere. Dar doar teama că nu era îndeajuns de bună o mai ținea cât de cât ancorată în realitate.

- Spune-mi de ce nu te-ai culcat cu el. zise el, gura coborându-i scandalos de jos spre locul dintre picioarele ei.

- Devon! gemu ea rușinată și totodată panicată. Nu se cuvine. spuse ușor, dând să-și apropie picioarele.

El își înălță capul pentru a o privi. Murea de dragul ei, așa că nu putu să-și rețină zâmbetul ștrengăresc în momentul în care o văzu atât de îmbujorată. Chipul alb cu obraji trandafirii îi era străbărut de o neliniște feciorelnică, fapt ce îi confirma lui că trebuia să o ia mai încet. Să o facă să se piardă complet în plăcere, făra să o sperie.