Fugi cu mine, nu de mine

9. Ashbourne o să știe.

Deși lipsa de somn părea să-și spună cuvântul, Elleanor se forță să-și păstreze cumpătul ca să poată să-și pună în aplicare transfomarea pe care o plănuise în detaliu noaptea trecută. Nu mare îi fu mirarea atunci când șoaptele începură să zumzăie în jurul ei. Știa că avea să atragă atenția. Acesta era și planul. Dacă dorea ca cineva să-i observe manierele și eleganța, trebuia mai întâi să le atragă atenția. Și ce mod mai bun de a face acest lucru, dacă nu printr-o apariție care îți tăia răsuflarea? Rochia ei vaporoasă, de un alb imaculat, era împodobită delicat cu flori ce aduceau un strop de culoare ținutei. Părul, prins sus, în vârful capului, lăsa la iveală linia fină a gâtului, în timp ce alte câteva floricele își găsiseră locul frumos aranjate în coafura ei. Un șirag de perle îi înconjura frumosul gât, iar urechile îi erau și ele accesorizate cu câte o perlă finuță.

Celelalte doamne, care optaseră pentru diamante și alte pietre prețioase, păreau să se potrivească perfect într-o încăpere sofisticată, în timp ce ținuta Elleanorei arăta de parcă ar fi împrumutat frumusețea și prospețimea grădinii într-o însorită zi de primăvară. Acest detaliu nu scăpase nimănui, deoarece privirile păreau să o urmărească pretutindeni.

Cu zâmbetul pe buze, Elleanor înainta prin mulțime cu capul sus și cu pași și mișcări pline de eleganță, salutând din când în când câte un cunoscut.

- Lord Snowdon, lady Barlow! timbrul puternic al unui tânăr bărbat se auzi de undeva din apropiere, iar cei doi, tată și fiică, se întoarseră numaidecât pentru a vedea cine le ieșise în întâmpinare.

- Lord Montblank, ce surpriză să te revăd! zise tatăl Elleanorei în momentul în care bărbatul se opri în fața lor. Nu mă așteptam să te găsesc aici.

- Sincer să fiu nici eu nu mă gândeam că o să fiu aici. răspunse bărbatul, afișând un zâmbet șarmant care pe Elleanor o făcu să se întrebe câte doamne se lăsaseră vrăjite de el.

Parcă citindu-i gândurile, acesta îi aruncă o privire rapidă, apoi își îndreptă din nou atenția asupra tatălui ei. Ce le dădeau să mănânce aristocraților în ultimul timp? Nu de alta, dar păreau să răsară de nicăieri tot felul de exemplare care până de curând se aflaseră pe cale de dispariție. Mai întâi Ashbourne, iar apoi acest lord Montblank.

- Montblank, o cunoști pe fiica mea? întrebă contele, atrăgându-i din nou atenția Elleanorei asupra conversației. Dacă nu mă înșel, tocmai ce te-am auzit strigându-ne pe amândoi.

- Ah, nu my lord. răspunse bărbatul cu același zâmbet fermecător și cu o sclipire în ochi care Elleanorei nu-i scăpă. Vă rog să-mi scuzați îndrăzneala. Cred că mi-am uitat și manierele în călătoriile mele, nu numai vechiile cunoștințe. Te rog să mă ierți, my lady. Dacă te-am jignit cu îndrăzneala mea... i se adresă el, de data aceasta întreaga lui atenție fiind îndreptată asupra ei.

- Nu m-ai jignit chiar deloc, my lord. Mă bucur întotdeauna să întâlnesc prieteni de-ai tatălui meu.

Sclipirea din ochii lui apăru din nou, iar Elleanor nu putu să nu se încrunte pentru o secundă. Ceva părea ciudat la acest bărbat. Părea să se amuze în tăcere pe seama lor. Sau poate era doar imaginația ei. Poate că noaptea trecută nu devenise mai precaută, ci devenise paranoică.

- Plăcerea este de partea mea, my lady. zise el, apoi, când atenția tatălui ei fu îndreptată spre un alt domn ce venise să-l salute, bărbatul îi făcu cu ochiul.

Dacă Elleanor ar fi mancat sau ar fi băut ceva în acel moment, s-ar fi înecat mai mult ca sigur. Dar cum nu avea nimic de mâncat sau de băut, rămase doar cu gura căscată. Era pe cale să-l ia la rost și să-i dea o săpuneală bună în fața tuturor pentru gestul nedemn, când dintr-o dată realiză un lucru. Ochii i se măriră, privirea ei fiind acum ațintită fără rușine asupra chipului lui. Bărbatul observă imediat șocul de pe fața ei, așa că îi ceru rapid permisiunea tatălui ei pentru o plimbare prin grădină cu ea. După ce contele acceptă, bărbatul nu ezită sa o tragă după el.