Pentru prima dată

Pentru prima data

-Adela? Ce e asta? Intreaba micul Matei uitandu-se la asfat surprins
Sora lui, Maia, s-a apropiat curioasa de el si s-a uitat surpinsa spre locul pe care il indica
baiatul cu mana.
-Adela?! Striga Matei, de aceasta data nerabdator
Adela statea pe veranda casei si incercand sa inlature praful simizeria care se adunasera.
S-a ridicat si a mers spre fratii ei putin iritata de faptul ca fusese deranjata.
-Ce s-a intamplat? Intreaba ea frustrata atunci cand ajunge aproape ce copii
- Uite! Ce e aia?
Adela s-a aplcat pentru a vedea mai bine ceea ce ii aratau cei doi si in acel moment o
lacrima i-a curs pe obraz udand soseaua de un negru prafuit. Printe bucatile de ciment
ale soselei distruse se putea observa o planta verde, cu o tulpina firava si cu un boboc
alb. Floarea era sufocata de praful din jur si totusi incerca sa strabata asfaltul.
-Adela? Esti bine?
-Da, rosteste ea cu o voce firava, sugrumata de lacrimi
-Deci, ce e asta, Adela?
Fata a aruncat o ultima privire plantei si apoi s-a intors spre fratii ei cu ochii rosii de plans
si cu lacrimile alunecandu-i siroaie pe obraji. S-a asezat pe asfaltul rece si le-a facut semn
copiilor sa se aseze langa ea, iar ei, curiosi au ascultat indicatiile ei.
- Acum nu mult timp lucrurile aratau altfel pe aici, oamenii erau diferiti, casele erau cu
mult schimbate, insa cel mai diferit lucru este fatul ca inainte existau copaci, existau
flori in aproape fiecare curte, inainte nu cumparam aer, ianinte copacii ne ofereau to
ce aveam nevoie.
- Adela, dar ce sunt florile sau copacii? A intrebat Maia uitandu-se curioasa la sora ei
mai mare
- Asta e o floare, Maia, uite, e prima floare pe care am vazut-o in ultimii treisprezece
ani, priviti!
Entuziasmul Adelei era invaluit de o tristete profuna, vazand inca o data floarea aceea
lacrimile au coplesit-o si a ramas cateva secunde cu ochii inchisi imaginadu-si cum era sa
vada astfel de flori firave iesind din zapada in curtea ei din spate.
- Cu mult inainte sa va nasteti voi, acest oras era mult mai verde, mama obisnuia sa
aiba o gradina de trandafiri, niste flori mult mai mari, cu tepi pe tulpina si petale de
un rosu aprins. Tata avea multi pomi,cu frunze verzi in spatele casei noastre si unii
dintre ei aveau vara fructe mult mai bune decat cele pe care le cumparam acul de la
magazinul de fructe. Ei iubeau natura, ar fi stat toata ziua afara daca se putea. Imi amintesc, spuse ea aproape sfocata de lacrimi, cum mama avea grija de flori cum
vara mergem in gradina si mancam cina pe iarba verde. Imi amintesc acea senzatie
atat de relaxanta atunci cand atingeam iarba rece cu piciarele goale. Apoi iarna cand
inca mai ningea si construiam oameni din zapada si mama acoperea trandafirii ca sa
fie paziti. Si apoi primavara, cel mai fumos anotimp, atunci cand printre zapada
aproape topita ieseau din pamantul umed fori exact ce cea din spatele meu, noi le
ziceam ghiocei si erau zeci prin toata curtea. Totate astea inainte de...
- Ce s-a intamplat Adela cu ghioceii si cu zapada, i-au luat mamai si tati cand s-au dus
in rai?
- Da, cam asa, a spus fata, coplesita de amintiri si de durere.
S-a intors spre floarea firava si a sarutat bobocul inca nedeschis, ar fi vrut sa il lase sa
creasca insa stia ca agentii Securitatii urmau sa il smulga inainte de primul rasarit, asa ca
l-a smuls cu grija dintre bucatile de ciment ale soselei, i-a luat pe copii si s-au dus in casa,
tinand cu grija ghiocelul.
Seara, dupa ce a pus copii in pat, si-a readus aminte de ghiocelul pe care il lasase pe
masa. L-a luat si l-a pus intr-un pahar cu apa in fata fotografiei cu parintii ei.
Lacrimile i-au inundat iar ochii si si-a amintit de viata ei de dinainte, inainte sa vina
Securitatea la cunducere, inainte de noile reguli care interziceau orice planta care nu era
crescuta in fermele speciale, inainte cand nu erau obligati sa cumpere aer curat. Si-a
amintit de ziua in care parintii ei au fost omorati pentru ca au plantat un copac in spatele
casei, dupa ce noul regim a ordonat taierea tturor copacilor pentru a construi case
pentru populatie. Si-a amintit cat de speriata a fost atunci cand i-au luat pe parintii ei si
ea a ramas tinandu-si fratii gemeni, care atunci erau doar bebelusi, in brate. Si-a amintit
cum si-a acoperit gra cu mana ca sa nu tipe atunci cand a auzit cele doua impuscaturi. Si-
a amintit cum au plecat acei oameni intr-o masina mare, lunadu-i parntii si copacul din
spatele casei. Atunci a fost ultima data cand a vazut un ghiocel, atunci cand a iesit in
curte dupe ce au plecat acei oameni si, langa locul in care a fost copac, patat de sange
era un ghiocel la fel ca cel pe care il avea in fata ei. Pe acela l-a pastrat ascuns pana in
ziua de azi.
Cand si-a revenit plangea de-a binelea, s-a uitat la poza cu parintii ei si a stiut ca ei si-ar fi
dorit ca ea si fratii ei sa traiasca intr-o lume in care sa poata sa respire printre blocurile
de ciment. A luat ghiocelul acesta si l-a pus in rama fotografiei cu parintii ei, langa celalalt
si a decis sa se alature rebelilor.