Arisadis Vol.2 - Pasărea astrală

Capitolul 9 - Ape și amintiri

— Cred că mi se face rău, gemu Rillon pe neașteptate, după nici un sfert de ceas, și apucă una dintre găleți.

Mox se repezi la cealaltă, regretând tot ce mâncase la micul dejun.

— O să vă simțiți mai bine dacă luați puțin aer, îi sfătui Ayun.

Deschise geamul pentru micul demon, pe care nu-l puteau lua cu ei, de teamă să nu-l vadă cineva, apoi plecă împreună cu Rillon.

Prora navei era plină, aproape toți pasagerii săi aflându-se acolo pentru a admira priveliștea mării, ce oglindea cerul deosebit de senin. Câțiva ospătari se perindau printre ei, ducând pe tăvi pahare cu vin scump. Fuseseră amenajate și câteva mese, pe care se găseau diferite gustări.

Când Aralla și Nileve ieșiră pe punte, ghiciră imediat că nu îi vor găsi acolo pe tovarășii lor, așa că se îndreptară spre zona din spate a vasului, cu mult mai liniștită. Rillon era într-o stare jalnică. Extrem de palid, aruncă o privire spre Ayun, care stătea pe balustrada ce mărginea puntea, într-un echilibru precar. Imaginea păru să-i facă și mai mult rău cavalerului, care se aplecă imediat peste bord.

— Nu poți face nimic? întrebă Aralla, suficient de încet ca Rillon să nu o audă.

— Este ferm convins că o asemenea vrajă este peste puterile mele și că mă va ucide, zise Ayun, neputincios.

— Uitați acolo! îi întrerupse Nileve.

De catarg erau sprijinite câteva undițe și câte un vas cu momeli. Cum nu aveau nimic de făcut, luară câte o undiță. Totuși, pescuitul nu era ceva atât de ușor, precum crezuseră. Se străduiră vreme de aproape un ceas, pierzând cel puțin treizeci de momeli, fără să prindă nimic.

— Sigur sunt stricate! bombăni Aralla, aruncând undița cu furie pe podeaua navei. Ayun, ce nai... Cum ai reușit?

Zeul ținea de coadă un pește enorm, cu niște solzi argintii foarte sclipitori. Zâmbi și îi dădu drumul în apele mării. Sătul să tot vadă cum momeala se ducea în adâncuri și cârligul rămânea gol, apelase la magie. Pasărea de lumină se avânta în valuri, ghearele sale nedând greș. Se scufunda cu aripile strânse, doar pentru a ieși cu un nou pește.

— Ce tip de vrajă e asta? întrebă Nileve. Cele de lumină nu pot atinge lucrurile din jur, iar celelalte nu au o asemenea precizie. Și nu-mi explic cum de toate daunele ei le încasezi tu.

De când învățase să își controleze natura de yokai, devenise mult mai interesată de domeniul magiei.

— Aproape fiecare ființă vie are un trup fizic și unul astral, îi explică Ayun, în timp ce zburătoarea făcea tumbe prin aer. În cazul meu, cele două se pot separa, permițându-mi să lupt pe două planuri.

— Atunci pasărea de lumină este... , murmură Aralla, lămurindu-se într-un final.

— Forma mea astrală, încuviință Ayun. Vrăjile tale, care atacă pe plan astral, nu îmi pot răni corpul fizic. În schimb, rănile din plan astral se vindecă mult mai greu.

— Nu ne poți învăța și pe noi?

Îl mai întrebaseră cândva. Din păcate, nu le putea oferi un alt răspuns.

— Separarea trupurilor este ceva foarte primejdios și presupune un ritual din care foarte puțini scapă cu viață.

— Mai sunt și alții, în afară de tine, capabili să facă asta? se entuziasmă Nileve.

Ayun se gândi o clipă. El își separa forma astrală din instinct, însă fata nu se referise la un neam anume.

— Da, răspunse într-un târziu. Mai sunt și alții. Ți-a dispărut pluta!