Cam târziu, dar na.. Am și uitat de ea :))
-Ești o rușine pentru familia noastră ! Nu ești bună de nimic, mai bine nu te nășteam! Cine ar fi crezut că am ținut o reală pacoste în burtă timp de 9 luni? Ești doar o greșeală, un eștec.
La auzul cuvintelor spuse cu atâta ură de propria-mi mamă, ochii mi se umplură de lacrimi și încep să tremur din toate încheieturile, mă durea, și mă durea rău.
-Dar eu..
-Taci din gură !
Scuipă ea iar eu îmi înghit cuvintele, lăsând capul în pământ. De fiecare dată când fac ceva greșit reacționează astfel, fie că iau o notă mică, fie că întârzii, fie că n-am cumpărat ce trebuia.. M-am obișnuit deja.
Își pune mâinile în cap și oftează lung, părând că se gândește la ceva. Îmi aruncă o privire plină de dispreț iar cuvintele ce urmează mă străpung mai ceva ca un cuțit.
-Ieși afară! Nu vreau să te mai văd în viața mea, să n-ai tupeul să-mi mai calci pragul.
Arunc o privire spre tata, ce mă privește cu părere de rău și mă întorc cu spatele înaintând spre ușă. Mă mai uit odată la mama apoi ies.. așa a fost să fie.
Mă trezesc țipând și-mi șterg ochii constatând că mi-au curs câteva lacrimi. Șcena din vis mi se derulează-n minte și-mi scutur capul ca să dispară. Nu o face, așa că mă ridic din pat înaintând spre biroul de lângă ușă. E 9 jumate, n-ar mai trebuii să dorm, nu mai e mult și trebuie să ajung la lucru. Mă uit pe geam și mă bucur când constat că e soare, o vreme cam neobișnuită pentru Londra. Îmi arunc tricoul transpirat și lenjeria undeva pe podea si pășesc alene spre baie. Am nevoie de un duș rece.
La 10 jumate mă aflu în fața clădirii imense în care lucrez de mai bine de 3 ani, într-o cămașă albă și o fustă neagră, pășesc ca o felină pe tocuri de 15 cu capul ridicat și cu un aer de șef spre ușa din sticlă ce îmi e deschisă imediat.
-Bună dimineața domnișoară Evans.
Îmi spune Aroon abordând acel zâmbet sincer ce te face instantaneu să-i răspunzi.
-Bună dimineața și ție ! Ți-am spus că-mi poți spune Gladiola.
Spun si abordez cel mai sincer zâmbet de care dispun la ora actuală.
- Nu-mi permit, domnișoară.
Îi zâmbesc dinou și merg în continuare fiind salutată de toți cei aflați la recepție.
Intru în lift, apăsând butonul ce mă v-a duce la etajul 5, dar un picior oprește închiderea ușilor și un chip, însoțit de un corp bine lucrat pășește înăuntru.
OMG, cred că-mi curg balele. Instinuitv mă șterg la gură mânjindu-mă de ruj pe mână și cel mai probabil si pe față. Mă întorc cu spatele căutând disperată un șervețel prin geantă sperând că n-a observat dar visele mi se spulberă când îl aud râzând. Oh, ce sunet minunat. Mă șterg rușinată și mă rog ca liftul să meargă mai repede, simțind că rămân fără aer.
Mă întorc spre bunăciunea de lângă mine și îi analizez ținuta subtil. Dacă subtil poți numii scanatul din cap până la picioare mai ceva ca un robot. Era îmbrăcat la patru ace iar parfumul său mă făcea să vreau să-l îmbrățisez. Mă dau un pas spre el iar el îmi observă mișcarea, mișcându-se și el spre mine. Îl văd ridicându-și ușor mâna și îl urmăresc cu atenție, își duce degetul mare la buze și îl linge ușor ca mai apoi, dintr-o mișcare să-mi șteargă colțul guri. Îl privesc încruntată și iese din lift zâmbind, eu urmărindu-l cu privirea până i-a colțul. Ok, ce a fost asta?!
Da da, e plictisitor, n-are pic de acțiune bla-bla-bla. Știu. E prima mea carte aici, deci nu vă așteptați la multe din partea mea.
