CAPITOLUL 5

397 38 0
                                    

Caty

Muzica duduie de se cutremură pereții clubului arhiplin. Este petrecerea de inaugurare a acestuia.

Eu și prietena mea Amy suntem la bar și îl privim pe tipul la bustul aproape gol, doar cu bretelele pantalonilor lipite direct pe piele. Mușchii îi dansează în timp ce amestecă shake-ul pentru băuturile noastre. Ochii noștri sunt ca două bile imense, ieșite din orbite, ce nu se pot desprinde de pe brațele lui imense și tatuate.

Mai avem puțin și-i inundăm tejgheaua cu balele noastre. M-am fâstâcit puțin când mi-a făcut cu ochiul, dar mi-a plăcut al naibii de mult. Aproape că am uitat de supărarea mea.

Amy mă obligase să-i spun ce am pe suflet și până la urmă i-am povestit totul. Măcar să-mi plâng amarul în brațele cuiva pentru rateul de azi dimineață.

Luăm băuturile și mergem la masa unde ne așteaptă și celelalte două prietene: Cristina și Rosi.

Trag din paiul auriu și arunc o privire de jur împrejur. Clubul este înțesat de lume.

Amy tot face cu mâna în stânga și-n dreapta, pe unde vedea persoane cunoscute. 

Hmmm. Uite niște prieteni de-ai lui Ravi. N-am niciun chef să vorbesc cu ei. Azi e seara mea fără el, doar nu o să mi-o petrec supravegheată.

Ochii mi se opresc departe, pe profilul unui bărbat. Mi se pare că nu văd bine și mijesc ochii la el, dar deja nu mai e acolo. Îmi scutur capul buimacă. Cred că am luat-o razna... N-are cum să fie el.

Offf. M-a zăpăcit de tot interviul ăsta. Acum mi se pare că-l văd peste tot.

Amy se apropie de urechea mea.

-Dă-l naibii de job...găsești tu altul mai bun...cine știe, poate în afara țării, țipă ea. Oricum, mi-a plăcut faza cu paharul de rahat.

Las capul pe spate, îngrozită de ce am făcut. Ce-o fi zis omul ăla? Acum că sunt mai calmă și îmi pare rău că nu m-am stăpânit.

Dar ce tot spun? De ce să-mi fie milă de el? La cum s-a comportat cu mine? Ce vorbesc??? Merge ca descreieratul, fură locurile de parcare, se dă la mine ca măgarul, chiar la interviul de angajare... egoist, afemeiat și plin de el.

-Hai, lasă...o să fie bine, îmi întrerupe Amy șirul gândurilor și mă ia în brațe.

-Îhî...,spun eu amărâtă.

Luminile multicolore își fac de cap prin tot clubul, dansând pe toți pereții.

În câteva minute muzica și băutura mă înviorează și ca de obicei, când consum alcool, glumele îmi vin pe bandă rulantă și chițăi ca un șoarece în călduri. Fetele râd de mama focului.

Ieșim la dans și începem să ne zbenguim pe ritmurile muzicii, cântată de Sia cu David Guetta, "Floating Through Space".

Mă prinde bine rău și nu mă pot opri multe melodii de aici înainte. Adevărul e că aveam nevoie de ieșirea asta.

Mă descătușez cum nu am mai făcut-o și cânt cât mă țin plămânii pentru că nimeni nu-mi aude răgetele în afară de mine. Nu m-am mai distrat demult așa de bine. Se pare că băutura are un efect anestezic asupra mea. Mi-a eliberat toată negura din minte.

Cristina dansează cu Rosy, iar Amy pe lângă un tip mișto rău și îmi face cu ochiul când el nu o vede. O încurajez să pună mâna pe el, iar eu mă duc la bar să-mi iau încă un coctail și merg la masă.

Îmi fac de lucru cu telefonul, mai mult ca să nu arăt ca o curcă plouată și lăsată singură pe terenul de luptă. Deja simțeam hienele gata de atac, văzându-mă singură la masă.

CATY ( Partea a III-a, Seria FABRO)Where stories live. Discover now