CAPITOLUL 2

393 33 5
                                    

Caty

-Puteți intra, aud vocea plăcută a secretarei, dar atât de stridentă în urechile mele, acum.

Fața mi se albește instant. Îmi vine să mă evapor. Caut un coș de gunoi și văd unul chiar sub biroul secretarei. Nu! Nu pot să fac asta. Își va da seama cine l-a lăsat. Mă uit de jur împrejur, disperată, dar nu apare nici o portiță de scăpare.

Secretara îmi ține ușa deschisă, iar eu mă îndrept timid spre ea cu paharul ascuns la spate.

Îmi zâmbește compătimitor, punând ezitarea mea pe seama emoțiilor de dinaintea interviului.

Pun piciorul dincolo de pragul biroului și gândul care mă trăznește este următorul: după începutul ăsta de zi "de rahat", tot ce mi-ar mai lipsi acum ar fi ca interviul să aibă loc chiar cu tipul care mi l-a făcut așa.

Cel puțin, asta se întâmplă în toate cărțile de dragoste atât de previzibile câteodată.

Și bine-nțeles că EL este cel care mă întâmpină, surâzător.

Când îl privesc, i-a fugit de mult zâmbetul de întâmpinare de pe chip, iar mie îmi cade falca 20 de metri sub nivelul tălpilor.

Este un bărbat în jur de 29-30 ani, brunet, înalt și sincer...prea puțin mă interesează acum fizicul lui.

Mă uit la el încruntată, fără să-mi revin în simțiri. Am citit tone de cărți de genul ăsta, de-asta îmi influențează karma. Prea mult Wattpad dăunează.

Bine că nu am apucat să-i mut capul unde îi sunt picioarele, altfel, adio interviu.

Rămânem singuri, după ce ușa se închide cu un clinchet ușor.

El își drege vocea și încearcă să zâmbească din nou, dar în afară de o strâmbătură, nu prea îi iese nimic.

-Bună ziua! îmi iese din gură.

Așa m-a învățat mama. Să salut când intru într-o încăpere, nu să înjur lumea, așa cum îmi vine să o fac acum.

-Bună, se hotărăște el să vină spre mine și întinde mâna. Jason.

Întind mâna ca să i-o strâng, dar îmi dau seama că țin în ea paharul cu pricina. Îl mut în stânga și ne strângem palmele asudate.

-Caty, mă prezint eu, uitând că trebuie să-mi spun tot numele, nu numai cum mă strigă prietenii și familia.

Oricum, nu cred că a observat pentru că și el pare destul de bulversat și din ce în ce mai tensionat.

Îmi arată un fotoliu dintre cele două care se află de o parte și de alta a unei măsuțe. El se așază primul.

Mă las în jos, pun geanta lângă măsuță și aștept cuminte întrebările.

Paharul este în mâna stângă. Nu îndrăznesc să-l pun pe masă. Ar fi prea aproape de el.

Mă privește fix în ochi, fără să spună nimic. Pentru început nu mă simt intimidată, dar văzând că nu mă întreabă nimic, încep să mă foiesc pe scaun.

-Ce ți-ai dori să te întreb acum? sparge el tăcerea.

Îl privesc, surprinsă rău. Mă încrunt, simțindu-mă ciudat. E tâmpit, sau ce are? Vrea să-i fac o listă de întrebări? De fapt, hai să-i fac.

-Bănuiesc că ce întrebări se pun de obicei la un interviu, o scald eu cât pot. Unde am mai lucrat? De ce am renunțat la ultimul job? Câte pagini pot traduce într-o oră? De ce vreau să mă angajez aici? Cum...

CATY ( Partea a III-a, Seria FABRO)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum