I can't help but love you (boyxboy)

20

Eram varianta ideală.

Dar de ce el nu vedea asta? 

Telefonul îmi vibrează în buzunar, iar apoi realizez că este un mesaj de la Leo. Mă întreb ce are de spus. "Scuze, nu te porni, azi nu mai pot) a intervenit ceva, hai mâine? Tot la ora asta:)"

Da mai dă-te dracu, Leo!

///

Poate dățile precedente am așteptat nerăbdător momentul în care aveam interviurile cu Leo, dar de data aceasta era diferit. Eram puțin anxios, sincer. Adică de supărare i-am cam dat inimă la mesaj și el a crezut că asta înseamnă da, iar după următoarea zi telefonul mi-a fost bombardat cu mesaje despre de ce nu am venit. De parcă nu era evident.

Ușa se deschide, iar când mă văzu, expiră ușurat. 

— Doamne, Chris, ce m-ai îngrijorat. Credeam că ai pățit ceva de nu-mi răspunzi. Ce s-a întâmplat? Întreabă și se apropie de biroul meu agitat.

Cam am avut una dintre crizele mele de gelozie. Și mă omoară încet pe interior că nici măcar nu am dreptul să am una.

— Nimic, trebuie să se întâmple ceva? Îi răspund nonșalant și îmi încrucișez brațele la piept.

— Nu mi-ai răspuns cam două zile. Te-am așteptat 4 ore atunci, nu ai mai venit, îmi replică mâhnit. 

Îmi mut privirea de pe el. 

— Se mai întâmplă.

Se încruntă. 

— Îți bați joc de mine? De ce nu ai răspuns? Trebuia măcar să-mi spui că ești ocupat, nu te mai așteptam degeaba.

— Pentru că nu am vrut. Nu văd de ce aș avea nevoie de o scuză, dau din umeri.

— Încât să nu fii nesimțit? Minte-mă măcar, nu-mi zi chiar pe față. Doare.

Îmi dau ochii peste cap. Se comporta prea nevinovat. 

— Haide să nu sărim de la subiect. Să trecem peste interviul ăsta mai repede că avem doar o oră.

Mă privi nu foarte încântat și doar înghiți în sec, scrijelind biroul ușor cu unghiile.

— Ce s-a întâmplat, Chris, de ești atât de supărat pe mine? Mă întreabă confuz. Ai zis ca după ora asta ai liber câteva ore, ziceai că vrei să pierzi timpul cu altcineva. 

— Da, am zis. Dar de ce? Ai crezut că mă refeream la tine?

Luă o gură adâncă de aer înainte să îmi răspundă de data aceasta, umezindu-și buzele cu vârful limbii. 

— Chris, s-a întâmplat ceva? Își ridică sprânceana. 

— Sincer, prefer mai mult Christopher. Dar ai de gând în continuare să irosești timpul degeaba? Pare că ai multe întrebări acolo, lovesc ușor cu pixul în birou.

— Ai băut sau fumat ceva? Te comporți ciudat.

— Dacă nu mă mai comport bine cu tine nu înseamnă că este de la băuturi sau droguri. Poate este alt motiv.

— Cam care ar fi?

— Poate m-am plictisit de tine.

Adevărul era chiar opus. Doar eram al naibii de frustrat că nu mă puteam plictisi de el. Trebuia să pun stop odată, deoarece mă consuma pe interior toată relația aceasta. Iar dacă ajungem împreună și el mă înșală, sunt ca și mort.

Își strânge degetele în pumn.

El era pentru mine totul. Eu eram pentru el opțiunea de rezervă.

— Te-ai plictisit? Acum 3 ani îmi spuneai că sunt cea mai interesantă persoană pe care ai întâlnit-o, iar acum te-ai plictisit? Chiar și de ziua mea, păreai atât de fericit. Nu cred că erai plictisit.

Îmi rezem bărbia în palmă și îmi întind palma spre el.

— Ai dreptate. Acum 3 chiar erai interesant. Păcat că te-ai schimbat. Parcă nici sexul nu mai este la fel, murmur gânditor.

Mințeam în momentul acesta mai mult decât am mințit de ani buni.

— Okay, ești nesimțit deja, se încruntă și se ridică de la birou.

— Scuze, a durut adevărul?

Lovi cu piciorul în biroul meu, el cutremurându-se ușor.

— Nu înțeleg, chiar nu înțeleg, care e rostul? Ți se pare amuzant?

— Rostul pentru ce? 

— Pentru comportamentul tău. Ce dracu ți-am făcut? Te-ai comportat normal, brusc te-ai schimbat. Am făcut ceva greșit? Spune-o pe față, fii bărbat.

Mă las pe marginea scaunului și iau o gură adâncă de aer.

— Okay, ai terminat?

— Da, merci de interviu. Completez singur întrebările la care accidental nu ai răspuns, își strânge lucrurile de pe masă.

Poate era mai bine așa.

— Super, poate și data viitoare faci așa.

— O, și să pierd ocazia de a te plictisi de moarte? Ar fi păcat.