Possessive Love - Harry Styles A.U. FanFiction - I. Syndrome

Capitolul 51

-          Asa crezi? Ce se intampla daca nu ma intersectam acum cu ea? Nu imi spuneai ca se muta din nou aici?

-          Te-ai fi ingrijorat si te-ai fi enervat exact asa cum faci acum!

-          Deci te-ai gandit sa ma minti?

-          E pentru binele tau, Alice! a spus deja enervat de insistentele mele.

-          Nu imi mai spune ce e bine pentru mine si ce nu, in regula? Ar fi fost bine pentru mine sa imi pentrec Craciunul langa tine si langa baieti, ar fi fost bine sa nu fugim ca nebunii de niste oameni care vor sa ne raneasca si ar fi fost extraordinar de bine daca fufa aia nu ar sta aici!

-          Crezi ca am chemat-o aici pentru ca asa am vrut? Deschide ochii, Alice! Suntem depasiti de situatie si tu ma aburesti cu Craciunul! Nu am timp de Craciun acum!Acum trebuie sa ma asigur ca tu… ca voi, s-a corectat, ochii lui indreptandu-se spre abdomenul meu, sunteti bine!

-          Asta e tot ce spui de trei luni incoace, am zis, dandu-mi ochii peste cap.

-          Pentru ca numai asta conteaza de trei luni incoace!

-          Eu nu stiu daca eu voi supravietui inca sase luni in dezastrul asta si tu iti faci griji pentru “noi”?

-          E copilul meu! a strigat Harry, vena de pe gat umflandu-se foarte tare.

-          E si copilul meu! am strigat inapoi. E in mine, creste in mine, iar eu nu pot sa ii ofer siguranta si nici tu nu poti! Sunt o mama groaznica si nici macar nu s-a nascut! Ce spune asta despre mine?

-          Ca viata asta e dura, a zis Harry, incercand sa isi pastreze calmul.

-          Nu pot sa continui sa imi invinuiesc viata pentru ca acum tu faci parte din viata mea, iar asta ar insemna sa te invinuiesc pe tine. Si vreau sa te invinuiesc, vreau sa cred ca tu esti capul rautatilor, dar nu pot pentru ca te cunosc, Harry, si stiu cum esti! am spus, vocea mea pierzandu-se spre sfarsit.

Aveam lacrimi micute in ochi, dar nu voiam sa plang. El nu spunea nimic.

END OF FLASHBACK

Se putea vedea o accentuare a abdomenului. Era un fel de mic delusor atasat de corpul meu. Am expirat profund cand mi-am dat seama ca Harry nu l-a vazut crescand asa cum am facut-o eu. Am zambit si mai larg cand am simtit o lovitura in partea dreapta a abdomenului. Nu stiam daca voi fi o mama buna, dar stiam ca iubeam senzatia de a simti ceva viu in mine. Iubeam lucrul asta asa micut care era doar al meu si a lui Harry, dar imi era asa de frica de ce va urma pentru el. Urma sa fim parinti buni?

Ce ii voi spune cand vine la mine tragand o arma dupa el si ma intreaba ce e asta? Daca nu vrea sa manance, ce am sa fac atunci? Daca are probleme la scoala cum o sa il ajut?

Imi era frica de promisiunea de a-l proteja, desi nu era nimic pe lume ce sa vreau mai mult.

FLASHBACK

-          Si acum o sa merg la cabana si o sa stau acolo, prefacandu-ma ca nu imi e dor de tine, am spus, stergandu-mi o singura lacrima care a cazut.

M-am dus spre bagaje, dar cand am vrut sa le ridic, Harry m-a oprit. Uram momentele cand o luam razna si imi pierdeam cumpatul. Erau momentele cand eram cea mai slaba si vulnerabila. Doar tipam si plangeam fara sa ma pot stapani si ajungeam sa ranesc lumea din jurul meu.

Mi-a luat mainile intr-ale sale si si le-a lipit usor de fata.

-          Iubito, a zis el incet.