I can't help but love you (boyxboy)

3

Părul îi era lung. Mai lung decât l-am văzut ultima dată, însă nici exagerat de lung. Îi stătea bine.

Să-l știu aproape după atâta timp, îmi lăsa un gol puternic in suflet. Nu aveam habar cum să mă simt, dar revederea sa îmi aducea aminte de momentele fericite pe care le-am avut cu el atunci când am avut șansa– iar asta chiar durea puțin. Știind că el nu o să-mi mai aparțină niciodată în modul în care a făcut-o acum câțiva ani, mă lovea direct sub centură. Iar faptul că el era și foarte răutăcios cu mine, îmi dădea impresia că el mă detestă mai mult.

Era ciudat.

— Bine. Care sunt pasiunile dvs?

Îmi arcuiesc o sprânceană și îmi sprijin bărbia în palmă, colțul buzelor mele onduindu-se într-o urmă de rânjet.

— Tu ești pasiunea mea.

Expresia de pe fața sa rămâne neschimbată.

— Scriu așa? 

— Scrie așa. Îmi este indiferent. 

Privirea îmi coboară înspre caietul său, unde îl vad scrijilind "sportul." Nici măcar nu s-a sinchisit să inventeze ceva credibil, dar se pare că nu avea chef de toanele mele.

Îmi scot pachetul de țigări din buzunar. Fumam? Absolut deloc. Erau ale tatei, dar le uitase la mine în mașină și eu pur și simplu urăsc țigările– am vrut să i le arunc, dar nu găsisem șansa. 

Dar cineva se gândea că ar fi momentul ideal de a mă evita sau a se preface că nu mă ține minte.

Atenția rapid se fixă asupra pachetului de la mine din mână.

— Fumezi? Întrebarea îi părăsi brusc buzele.

— Asta e tot altă întrebare de pe listă? Nu țin minte să o fi văzut.

— Nu contează dacă e pe listă, îmi răspunde ușor înțepat. 

Arunc pachetul pe masă, direct în fața lui, luând o țigară din pachet. Nu aveam cu ce o aprinde, deși intenția nici nu-mi era de a o fuma. Intenția mea era de a obține atenția lui.

— Fixează-ți atitudinea. Nu eu am nevoie de tine, tu ai nevoie de mine cu interviurile astea ale voastre, mă încrunt. 

Nu putea să se prefacă la infinit că nu ne cunoaștem deloc. Îl vedeam deja cum se prefăcea cam greu, deși expresia îi rămânea la fel de neschimbată. De parcă o făcea special. Îmi juca pe nervi. El era singura persoană de care nu voiam să fiu evitat. Și tot el îmi făcea asta?

Scrâșni din dinți. 

— Dacă aceasta este atitudine, murmură mai mult pentru sine și nici nu mă privi. Ce vă place să faceți în timpul liber? 

— Orice, dar numai nu asta.

— Exemple?

— Îmi place… un nou joc, am uitat cum se numește, dar am început ieri să-l joc.

Bărbatul notă cuminte.

Mă întrebam ce este în mintea lui în momentul acesta. Nu spunea nimic, era tăcut. De parcă eram doar doi străini. 

Mi-aș fi dorit să fim doar doi străini. Doar doi oameni care nu s-au cunoscut niciodată. Doar două persoane ce se întâlnesc pentru prima și ultima dată. Dar când gândul ți-a fost doar la el pe parcursul ultimilor trei ani, iar poza de fundal încă neschimbată de atât de mult timp era în continuare cu el– eram mult prea departe de această idee.