I can't help but love you (boyxboy)

1

— Să te aud.

— Ți-am mai spus despre asta. Despre faza cu interviurile–

— Oh, pe dracu, nu începe iar că nu accept, îmi flutur mâna prin aer și mă întorc înspre calculator înapoi.

Știam ce avea în vedere și ultimul lucru pe care îl voiam erau și mai mulți oameni pe capul meu. După ce am preluat eu afacerile familiei, pot să zic că au înnebunit toți jurnaliștii și reporterii pe care îi cunosc. Nu am nici cea mai mică idee ce vor de la mine, dar am privit nenumărate de oferte pentru interviuri și episoade de televiziune despre viața mea. Le-am refuzat pe toate, nu am chef de toate dramele lor inventate.

— De data aceasta este pentru un blog online, este destul de popular, îmi atrage atenția femeia.

— Nu ar putea să-mi pese mai puțin, o fulger cu privirea.

Știa foarte bine ce părere am, de ce tot insista.

— Echipa de management mi-au menționat să vorbesc cu tine despre asta. Ar putea juca un rol important în vânzări, mai ales că în curând urmează să lansăm un proiect destul de important. Ar fi ocazia ideală pentru a vorbi despre el și a îi face publicitate. 

Expir lung.

— Cred că sunt în stare să îi fac publicitate singur.

— Ar atrage mai multă audiență în așa mod.

— Dar nu am chef de ei. Este obositor, mă doare capul numai când mă gândesc la interviurile lor.

Femeia mă privi nu foarte convinsă, dar complet sătulă de comentariile mele.

— Ce ușor îmi era cu tatăl tău. Tu te gândești doar la tine. Uite, e simplu. Doar câteva întrebări, de ce ești încăpățânat?

— Pentru că nu mă interesează, răspunsul meu era simplu.

Ea oftează, mutându-și privirea de pe mine.

— Dar dacă încerci? Sunt gravidă, mă chinui să vin în fiecare zi la lucru deși mai am puțin și nasc, deoarece tu nu te poți încrede în alți oameni. Merit și eu puțin respect, mi se plânge. 

— Încerci să mă manipulezi, îmi arcuiesc o sprânceană.

— Și dacă? Nu-mi apreciezi munca? 

Las un oftat lung și-mi dau ochii peste cap. Știam ce urmărea ea, dacă reușeam să fac din proiect unul de succes– automat și salariul ei creștea. Materialistă femeia asta. Dar de asemenea și încăpățânată. 

— Nu îți apreciez nimic, mai mult mă bați la cap, îmi flutur mâna prin aer.

Mă fulgeră cu privirea.

— Pot lua un concediu pentru creșterea copilului pentru 2 ani pe care vei fi nevoit să-l plătești, deoarece era prevăzut în contractul de angajare.

— 2 ani?! În 2 ani uit și că exiști.

— Păi pe mine nu m-ar deranja să vin la lucru, dar nu sunt respectată. Și mai trebuie să-mi angajezi tu o bonă pentru copil.

— Huh, de ce eu?

— Doar fac sacrificii pentru tine, desigur.

— Dă-te dracului, bine. Mă enervezi.

— Minunat, ți-am programat deja mâine la 12. Întâlnirea de la ora aia a fost reprogamată peste 10 minute.

— Poftim?? Când ai reușit? Și de ce doar 10 minute? Pare dubios de puțin.