Urmări şi consecinţe

Capitolul 13

-Bună.

Vocea o cunoşteam, doar am copilărit cu ea. Mi-am întors capul şi am văzut-o pe Cara în pragul uşii mele, uitându-se la mine cu un zâmbet mare pe faţă.

-Bună, am surâs şi eu, cu toată inima.

-Ce faci? s-a apropiat de mine şi a luat un loc pe pat.

Eu stăteam turceşte şi citeam o carte, încercând să fac timpul să zboare mai repede. Deja trecuse o săptămână în care am stat mai mult în camera mea. Nu era vorba că nu voiam eu să ies sau ceva, doar că m-am simţit slăbită si fără prea mult chef de făcut ceva anume. Lucas a mai venit pe la mine, ţinându-mi companie, vorbind despre diverse lucruri. Ştiai că vampirii aveau un fel de ritual al lunii? Asta se întâmpla o dată la jumătate de an, când luna atingea un anumit punct de pe cer. Cică o cinsteau pentru bunătatea şi prosperitatea din cele şase luni. Şi a mai spus că ei nu erau chiar invincibili, cum mulţi credeau despre ei, doar pentru că beau sânge. Sângele avea legătură doar cu acea culoare roşie din ochi când vampirul se înfuria (pentru că sângele era roşu şi ajungea să-i coloreze pupila) şi cu pielea aceea atât de albă a lor. Însă sângele îi făcea la fel de invincibili, cum şi pe mine mă făcea invincibilă o supă caldă.

La faza asta am râs amândoi. Şi-mi plăcea când râdeam, mă simţeam parcă mai bine. Iar el cu siguranţă arăta mai bine.

L-am văzut intristat şi abătut de vreo câteva ori şi chiar am încercat să-l alin, dar nu m-am simţit în stare. Până la urmă, eu mă simţeam şi mai rău, dar nu puteam înţelege de ce. Şi nu era la nivel psihic sau din cauza vreunei probleme sentimentale (nu spun că duceam lipsă şi de astea), dar era mai mult la nivel fizic. Orice efort fizic pe care încercam să-l fac mi se părea de mii de ori mai greu şi mai ostenitor decât era de fapt.

-Se putea şi mai bine, i-am spus eu, făcând un semn la carte şi punând-o departe. Tu ce mai faci?

Mi-a surâs şi mi-a spus cu un zâmbet uriaş pe faţă:

-Am o surpriză pentru tine...

Am încercat un zâmbet şi am aşteptat răbdătoare ca prietena mea să se ridice şi să se ducă la uşă. Am văzut-o ieşind puţin din cameră, apoi mi-a venit fericită în prag şi mi-a zâmbit de la o ureche la alta. Eu mă uitam curioasă la Cara, pentru că ea era genul de persoană care avea cele mai bune surprize sau cele mai proaste, iar asta părea cea mai bună, socotind după faţa ei.

-Aştept, să ştii... i-am spus amuzată de faptul că îi plăcea să mă ţină ca pe jar.

-Ştiu, a surâs cu toată faţa. Dar trebuie să bag puţin suspans, nu? Să te las să fierbi de curiozitate şi să mori să ştii ce te aşteaptă după uşă.

-Bine, ai reuşit, am râs eu. Mor de curiozitate, aşa că spune-mi.

-Bine, bine, şi-a dat ochii peste cap. Deci, Anya, fii pregătită, mi-a spus punându-şi mâinile în faţa ei, ca şi când mi-ar da startul la ceva. Aşadar... Anya... Ta-da, şi-a aruncat mâinile spre uşa camerei mele, lovind cu duritate faţa persoanei care tocmai îşi făcuse intrarea grandioasă.

-Cara! a ţipat Narcise supărată şi rănită, masându-şi uşor nasul şi fruntea. Ce faci, fato?! Vrei să mă omori, să-mi scoţi ochii?!

Eu mă uitam la prietena mea şi nu-mi venea să cred că blonda cu ochi verzi, Narcise, era aici. Ştiam că fusese plecată cu treabă prin nu ştiu ce părţi îndepărtate ale ţării pentru mai mult timp.

-Narcise, m-am ridicat iute din pat şi am fugit s-o îmbrăţişez puternic.

-Anya, mi-a răspuns surprinsă de reacţiile mele. Ce era drept, nici eu nu mă mai cunoşteam, aşa că era îndreptăţită să fie surprinsă; şi eu eram.