Privesc în jurul meu pentru a vedea cine a vorbit. Sunt sigură că am auzit o voce venind de undeva din întuneric, o voce care mi-a răspuns la întrebare. Cu stupoare realizez că sunt singură în locul ăsta oribil şi doar mi s-a părut. Oricât de mult aş vrea să mă agăţ cu disperare de speranţa că ar mai fi cineva aici cu mine, pur şi simplu trebuie să accept crudul adevăr. Sunt singură şi dezorientată într-o pădure întunecată ce inspiră teamă, durere şi teroare, de unde nu voi mai putea ieşi niciodată. Acum sunt doar un suflet rătăcit şi neliniştit ce bântuie pe tărâmul ăsta ce miroase a moarte. Şi de ce? Din stupidul motiv că ei, demonii, consideră că sunt o criminală. Niciodată nu am făcut nimic rău, nu am putut ucide nici măcar o muscă, deci nu înţeleg ce caut aici.
Asta chiar seamănă cu o scenă desprinsă dintr-un film horror: copacii bătrâni sunt uscaţi şi atât de înalţi încât razele lunii nu pot pătrunde printre ramurile dese, pretituindeni se aud sunete sinistre scoase de fiarele nopţii, precum şi ţipete de groază şi de durere. Nu mai pot rămâne nici măcar o secundă aici, atmosfera asta apăsătoare mă înnebuneşte. Dacă înainte îmi era teamă să calc şi într-un cimitir, acum sunt de-a dreptul terifiată. Am scos un ţipăt puternic când am simţit o atingere rece pe umăr şi fiori de groază mi-au trecut pe şina spinării când acesta m-a întors cu faţa spre el. Şocul a fost atât de puternic iar şiroaie de lacrimi au început să-şi facă traseu pe obrajii mei, iar mâinile au început să-mi tremure uşor.
- Azazel, şoptesc eu gâtuită de emoţie şi nu în ultimul rând de groază.
Sinceră să fiu sunt atât de debusolată încât nu ştiu ce să mai cred. Nu sunt sigură dacă el e aici să mă salveze sau doar să-mi facă rău torturându-mă în cele mai oribile moduri posibile.
- Linişteşte-te. Sunt aici pentru tine, îmi spune el cu o voce caldă pe care nu am mai auzit-o până acum.
- Unde erai când Lilith m-a ucis?
- Tu mi-ai zis să dispar şi am făcut-o.
Ce-i drept m-am purtat foarte urât cu el având în vedere cât de mult m-a ajutat atunci când aveam nevoie de el. Faptul că el a părăsit Iadul şi şi-a trădat superiorii pentru a mă salva, toate astea mă fac să mă simt o persoană rece, demnă de dispreţ. Dar dacă tot a fost rănit de comportamentul meu de ce a mai venit după mine? Ar fi putut să mă lase aici vânată de spiritele rele şi fiarele sălbatice, oricum nu mai am speranţă.
- Am realizat că am făcut o greşeală, îmi răspunde el parcă citindu-mi gândurile.
Preţ de câteva minute amândoi eram tăcuţi, eu mă tot uitam în jurul meu tresărind la fiecare adiere a vântului, iar el stătea rezemat de un copac şi părea cufundat în gânduri.
- Aici pericolul pândeşte din fiecare umbră, îmi spune el dintr-o dată privindu-mă cu ochi gri întunecaţi.
Înghit în sec când simt schimbarea lui. Nu mai este învăluit de aura aceea caldă, ci de una rece, înfiorătoare. Azazel pare îngrijorat, nervos şi schimbarea lui bruscă mă nelinişteşte şi mă cam sperie puţin.
- Trebuie să plecăm înainte să fim ucişi de cine ştie ce fiară, continuă el.
Acesta îmi cuprinde mâna în a lui şi mă trage după el intrând în întunericul dens. Încep să-mi recapăt încrederea în el din nou, iar asta e ciudat deoarece nu mă încred orbeşte în oricine îmi iese în cale, sau cel puţin nu după incidentul cu Lilith. Faptul că mă îmi strânge mâna şi mă ţine aproape de el îmi mai diminuează teama ce a pus stăpânire pe inima mea odată cu aterizarea mea aici. Azazel merge în faţă foarte precaut şi atent la fiecare mişcare fiind gata în orice moment să ucidă orice ne iese în cale, şi din când în când îmi mai aruncă câte o privire ca să se asigure că sunt în regulă. Chiar dacă teama nu a dispărut complet, tot mă simt mai uşurată că el este cu mine. Dacă puterile lui de demon nu prea au efect aici nici nu vreau să mă gândesc cât de oribil ar fi fost să mă confrunt singură cu toate spiritele diabolice.
