7 august 1740
Noaptea trecută nu am putut dormi deloc așa că am început să scriu acest jurnal .Nu știu dacă insomnia mea a fost din cauza stării mele de sănătate sau din cauza vizitei domnului Hughes în urma căreia în sufletul meu s-a instalat un sentiment profund de neliniște. În fiecare seară domnul Hughes vine la noi la masă, dar știu că vizitele sale nu se datorează prieteniei strânse dintre el și părinții mei, ci este mai mult de atât. Mereu se simte o atmosferă tensionată, așa că părinții mei mereu mă trimit în camera mea. Dacă mă gândesc mai bine nu mă deranjează aboslut deloc deoarece nu prea îl agreez pe invitatul nostru de onoare și asta din cauză că ne îmbâcsește mereu bucătăria cu trabucurile lui ieftine și nu-mi place cum mă privește răutăcios cu ochii lui mici și întunecați. Pentru prima dată, împinsă de curiozitate am urcat scările, dar am rămas în fața camerei de unde le puteam auzi conversația deși acum îmi doresc să nu o fi auzit. Printre alte discuții de adulți care m-au cam plictisit, la un moment dat domnul Hughes a adus vorba de seceta care ne afectează satul încă de la începutul verii și că știe el un mod în care putem trece peste ea. Pentru câteva minute s-a lăsat o liniște profundă în cameră și eram convinsă că ei știu că trag cu urechea. M-am văzut nevoită să intru în cameră, dar fiind curioasă de restul discuției am lăsat ușa întredeschisă.Știu sigur că am auzit ceva legat de magie neagră, un pact cu diavolul și sunt convinsă că mi-am auzit și numele în mărețul lor plan. Sunt conștientă de faptul că în familia mea se practica vrăjitoria și chiar mama mi-a arătat câteva cărți de magie neagră când făceam curat în pod , dar credeam că legătura noastră cu lucrurile necurate a fost ruptă odată cu moartea străbunicii mele.Ce m-a șocat cu adevărat este faptul că părinții mei au acceptat și îl susțin pe domnul Hughes cu atâta supunere. Nu știu de ce am decis să notez toate astea, o fată normală de șaptesprezece ani nu ar scrie atâtea aberații, dar ceva îmi spune că eu nu sunt tocmai o fată normală. Mă neliniștește faptul că mi-am auzit numele pronunțat imediat după cuvintele " pact cu diavolul" și bănuiesc că ceva rău mi se va întâmpla cu siguranță.
Închid jurnalul și îl pun la loc sub perna gri și prăfuită, fiind oripilată încă de prima pagină citită. Nu mă simt în stare să citesc în continuare deoarece încă mă gândesc la acel pact cu diavolul. Acum știu sigur că această cameră i-a aparținut Mariei și probabil a fost adusă aici cu forța. Dar oare de ce a avut Lilith nevoie de o muritoare de șaptesprezece ani? Mă ridic din pat speriată și ca din reflex mă dau câțiva pași în spate în momentul în care privirea mea cade asupra lui. Am fost atât de pierdută în propriile gânduri încât nu l-am auzit intrând în cameră. Mereu când vreun demon își face apariția nu pot să nu mă gândesc la ce e mai rău. Simt din nou acea teamă pe care am simțit-o în noaptea aceea și inima a început să-mi bată nebunește în piept. Azazel stă în dreptul ușii privind în jos probabil simțind cât de speriată sunt din cauza prezenței lui. Oftează scurt și probabil așteaptă ca eu să zic ceva, dar cu fiecare secundă de liniște profundă ritmul inimii mele este din ce în ce mai ridicat. După o lungă pauză Azazel și-a întors ochii de la punctul imaginar de pe podea.
- Vreau doar să știi că regret ce s-a întâmplat și că voi face tot posibilul să te scot de aici, chiar dacă asta m-ar costa viața. Știu că probabil nu mai ai încredere în mine, dar îți promit că va fi bine. Nu voi lăsa pe nimeni să se atingă de tine.
- Crezi că nu mi-am dat seama că în tot acest timp ai fost de partea lor? Știu că ești un demon fără sentimente și nu mă aștept să te schimbi brusc, doar nu mai pretinde că ești de partea mea. Dacă era într-adevăr așa eu nu mai eram aici. De când te-am cunoscut mi s-au întâmplat numai lucruri rele, Azazel.
Mă opresc când realizez că am început să țip și ca el este vizibil afectat, iar acest lucru mă face să mă simt oarecum prost. Mă așez la loc pe pat și încerc să-l privesc în ochi, dar el își multă privirea în alt punct.
- Cine a fost Marie? Îl întreb de data asta fiind mai calmă sperând că vom putea avea o conversație normală. Măcar știi de ce mă vrea Lilith aici?
- Nimeni nu știe în afară de ea și încă doi subalterni. Dar sunt sigur că te vrea în viață, probabil are un plan și voi încerca să-l aflu. Totul va fi bine, Amelia, încearcă să ai puțină încredere în mine.
Azazel iese din cameră, iar eu rămân perplexă în urma atitudinii lui. Când l-am întrebat de Marie a ocolit răspunsul și nu pentru că nu știe nimic, ci din cauză că îmi ascunde ceva ce nu vrea să aflu. Pot spune asta pentru că i-am văzut pupilele dilatându-se, iar faptul că a început să se joace cu mânecile bluzei l-a dat de gol. Nu știu cum vrea să am încredere în el din moment ce îmi ascunde o mulțime de lucruri. Prima data când a zis că totul va fi bine m-am trezit aruncată în Purgatoriu, iar a doua oară m-am trezit direct în Iad.
Privirea îmi este captată de un obiect mic care sclipește pe podea, iar când îl ridic constat că este o cheie lungă agățată de un inel. Prima dată m-am gândit că Azazel probabil a scăpat-o, dar faptul că ușa este încuiată înseamnă că mi-a lăsat-o cu un motiv. Probabi a desfăcut-o dintr-o legătură de chei pe care o deținea un gardian. Introduc cheia în broască și o urmă de adrenalină m-a cuprins când ușa s-a deschis. Pășesc afară cu puțină teamă și mă gândesc să mă întorc înapoi pentru a nu fi văzută și a nu-mi crea probleme, dar curiozitatea a învins. În fața camerei mele se află o scară cu trepte gen spirală pe care le cobor cu grijă. Înaintez pe culoarul întunecat și mă uit împrejurul meu. Niciodată nu mi-ar fi trecut prin cap că palatul iadului este decorat în stil baroc. Pereții mucegăiți, tapetul scrijelit, mobilierul vechi și uzat îi dau aerul caracteristic unei locuințe din filmele horror.
Aud pași apropiindu-se și două voci groase, iar inima începe aproape mi s-a urcat în gât de frică. Nu știu unde să merg deoarece pașii se aud din direcția unde este camera mea, așa că merg tiptil aproape lipită de perete în direcța opusă rugându-mă să nu fiu descoperită.
Încă o serie de trepte se află în fața mea și le urc cu grijă deoarece scârțâie la fiecare pas făcut. Cu fiecare treaptă urcată frica mi se accentuează și sper să nu dau nas în nas cu Lilith. Rămân stupefiată când dau într-un salon imens cu podea din marmură crem, cu un candelabru masiv și ramificat atârnând de tavanul înalt, iar cireașa de pe tort este un șir de dulapuri foarte înalte care înconjoară camera, pe ale căror rafturi sunt situate o mulțime de cranii de diverse mărimi. Se pare că una din pasiunile lui Lilith este aceea de a colecționa craniile victimelor pe care le păstrează drept trofee. Deși mi-ar placea să mai explorez încăperile decid să mă întorc în camera mea deoarece încep să aud voci din spatele peretelui din fața mea. Strâng în pumn cheia și-mi promit mie însămi că mâine voi îmi voi învinge teama și voi înerca să aflu cât mai multe despre locul ăsta și legătura mea cu el.
