23. Baphomet

48 24 5
                                    


Amelia POV

-Care parte din „nu face nimic prostesc" nu ai înţeles-o? Scrâşnesc din dinţi în momentul în care cârpa îmbibată în apă îmi atinge tâmpla. Dacă aş zice că sunt mândru de tine te-ar îndemna să faci şi mai multe prostii, dar faptul că ai avut curaj să te împotriveşti în faţa ei, oarecum a impresionat-o pe Lilith. Nu mulţi fac asta, şi supravieţuiesc.

-Trebuie să mă întorc în bibliotecă. Simt că acolo vom găsi mai multe răspunsuri, să o fac pe Lilith să dispară odată pentru totdeauna, şoptesc ignorând total avertismentul lui Azazel de a sta departe de probleme.

Azazel lasă cârpa să cadă în găleata cu apă, se întoarce cu spatele la mine şi îşi dă tricoul jos, lasându-mă să îi admir spatele frumos, omoplaţii accentuaţi şi gropiţele de pe umeri. Primul lucru pe care îl fac fără să mă gândesc este să întind mâna şi să îl mângâi, dar o las imediat jos când acesta începe să vorbească:

-Tatuajul ăsta...l-am analizat mai bine şi este reprezentarea lui Bafomet. Încep să am senzaţii din ce în ce mai ciudate, revelaţii imagini ce mi se derulează în faţa ochilor din senin, iar Lilith este personajul principal. Trebuie să scap cât mai repede de el deoarece simt cum Lilith preia controlul asupra mea şi nici nu vreau să mă gândesc că te-aş putea răni cumva.

Îi văd tatuajul pentru a doua oară şi tot îmi dă fiori, cutremurându-mă la gândul că Azazel ar putea fi marioneta lui Lilith. Aştept ca el să plece şi deşi i-am promis că astăzi voi sta numai în camera mea, am aşteptat acel moment al zilei în care toţi demonii se strâng în acelaşi salon şi fac nu ştiu ce ritual satanist, şi am mers direct la bibliotecă fără a mă uita înapoi. Ignor camera plină de cranii şi cu un gest mecanic trag e cel care deschide uşa şi intru în bibliotecă. Mă simt ca într-un labirint, sunt pierdută, nu ştiu de unde să încep. Sute de cărţi zac pe rafturile prăfuite şi şubrede. Scopul meu este să găsesc una care să îmi ofere informaţii despre Bafomet sau simbolul ce este impregnat pe pielea lui Azazel.

Majoritatea cărţilor erau în latină, iar la vederea imaginilor nu prea plăcute care însoţeau textul, mă bucuram că nu-l pot înţelege. Sunt conştientă de faptul că Lilith nu ar păstra cărţi sau documente ce i s-ar părea periculoase pentru existenţa ei, dar trebuie să găsesc ceva pentru semnul lui Azazel. Nu o pot lăsa pe Lilith să preia controlul asupra lui, dar nu aş vrea nici să păţească ceva din cauza mea. Înaintând printre rafturile numeroase, am descoperit câteva dosare legate cu o sfoară ponosită, iar unul dintre ele mi-a atras atenţia în mod special. Pe coperta ce aproape se dezmembrează sub atingerea mea este desenat un cap lunguieţ de ţap, cu coarne lungi şi o pentagramă în frunte. Sunt sigură că este aceeaşi reprezentare ca cea de pe spatele lui Azazel. Mă chinui să desfac sfoara care îmi răneşte degetele, dar este prea dură aşa că scot cuţitul pe care mi l-a lăsat Azazel sub pernă şi dintr-o mişcare o sfâşii, făcând ca foile să se împrăştie pe podea. Unele sunt scrise de mână într-o limbă pe care nu o cunosc, dar spre surprinderea mea am găsit şi un studiu de caz scris de un ocultist pe nume Elipphas Levi, în care am găsit câteva informaţii cum că Bafomet ar fi Tată al înţelegerii. Dar pentru Lilith care controlează demonii şi îi oblige să facă tot ce doreşte ea, asta nu este nici pe departe o înţelegere.

Caracteristicile sale sunt asemuite cu o zeitate proeminenta in Grecia – Pan. Zeul Naturii a fost adesea descris cu coarne pe cap si jumatatea inferioara a corpului de capra. Spre deosebire de Cerenunnos, Pan este o zeitate falica.
Atributele sale animalice sunt o intruchipare a impulsurilor carnale si procreative ale barbatilor. Baphomet este o figura enigmatica, cu cap de tap, aparut in mai multe exemple in istoria ocultismului.

Capra de pe frontispiciu poarta semnul pentagramei pe frunte, cu un varf indreptat in sus, un simbol al luminii, cele doua maini ale sale formand semnul Hermetismului, una orientata in sus spre luna alba, cealalta indreptata in jos spre luna cea neagra . Unul din bratele sale este de sex feminin si celalalt de sex masculin, ca si cele ale Androginului Khunrath. Flacara inteligentei stralucind intre coarnele sale este lumina magica a echilibrului universal, imaginea sufletului inaltat mai sus de materie.

Bastonul care sta in loc de organele genitale simbolizeaza viata vesnica, corpul acoperit cu solzi, apa, semi-cercul de deasupra sa, atmosfera, penele care urmeaza sus, volatillitatea. Omenirea este reprezentata de cei doi sani si de bratele de androgin ale acestui sfinx al stiintelor oculte.

Caracteristicile Diavolului ar fi: Non-fiinta, mizerie, neputinta, prostie, invidie; in sensul ezoteric mijlociu, Lumina astrala, in sensul ezoteric superior, Egoismul primordial, instigator al caderii din paradis.

Prima mentionare despre Baphomet inregistrata ca parte a unui ritual ocult a aparut in epoca Cavalerilor Templieri. Prima aparatie a numelui lui Baphomet a aparut in 1098 intr-o scrisoare al cruciatului Anselm de Ribemont:„In urmatoarea zi la ivirea zorilor l-au strigat cu voce tare pe Baphometh apoi i-am atacat si i-am fortat in afara zidurilor orasului pe toti."

Scurta lecţie de istorie mi s-a părut cam plictisitoare, poate pentru că niciodată nu mi-a plăcut istoria. Printre paginile din studiul de caz se aflau alte texte scrise în aceeaşi limbă necunoscută, dar care conţin câteva imagini, un fel de ritual cu mult sânge şi câteva desene pe care am decis să i le duc lui Azazel să le descifreze. Ispita m-a împins să iau toate dosarele pentru a le analiza, dar m-am gândit mai bine şi am renunţat la idee, punându-le la loc de unde le-am luat. Am luat cele câteva pagini punându-le în elasticul pantalonilor şi am ieşit din bibliotecă îndreptându-mă spre camera mea. Nu m-am gândit că am stat destul de mult timp cotrobăind prin cărţi şi că probabil întâlnirea lor s-a sfârşit. Când eram pe la jumătatea scărilor am auzit nişte paşi greoi şi sângele mi-a îngheţat în vene. Cobor şi cele câteva trepte rămase grăbindu-mă în direcţia camerei mele sperând ca paşii să se audă din depărtare. Scot cuţitul din buznar pentru orice eventualitate şi aproape fugind ajung la capătul coridorului, dar după colt, îşi face brusc apariţia o siluetă înaltă. Din reflex închid ochii şi cu o mişcare scurtă a mâinii aproape l-am înjunghiat pe Azazel.

-De ce vrei să mă înjunghi, dar mai ales de ce naiba cutreieri holurile astea? Se răsteşte la mine apucându-mă de încheietura mâinii, trăgându-mă după el.

Cu inima aproape sărindu-mi din piept îl urmez pe Azazel până în camera mea. Închid uşa încet, pentru a evita scârţâitul acela îngrozitor dar nu înainte de a mă asigura că nu am fost văzuţi.

-Am ceva pentru tine, îi zic scoţând foile şi surprinzându-l. S-ar putea să fi găsit măcar un indiciu. Ai avut dreptate, Lilith vrea să te controleze şi este conştientă de faptul că vrei să mă ajuţi.

Mă aşez pe pat şi îl privesc pe Azazel citind şi analizând foile între ele. Ochii lui de un albastru superb urmăresc rândurile, iar sprâncenele sale se arcuiesc uşor când se încruntă din când în când. Simt un mic tremur în mâini, şi încep să mă joc nervoasă cu o şuviţă ce-mi cade pe gât, întrerupându-l de câteva ori din citit pentru a-l întreba dacă a aflat ceva.

-Am o veste bună şi una proastă, îmi spune el aruncând foile lângă mine pe pat. Vestea bună este că ştiu cum să scap de simbol, iar vestea proastă este că nu îţi va plăcea deloc. 

You've reached the end of published parts.

⏰ Last updated: Aug 04, 2017 ⏰

Add this story to your Library to get notified about new parts!

Love from HellWhere stories live. Discover now