Amelia Pov.
Cu o mișcare bruscă scot lama roșiatică a macetei din trupul inert al creaturii ce a căzut la picioarele mele, în timp ce cu mâneca hanoracului îmi șterg câteva broboane de pe frunte. Atmosfera din purgatoriu mă termină psihic și am impresia că ușor-ușor încep să mă asemăn cu ei. Nu știu dacă a trecut o săptămână, două ori o lună de când fac asta , cert este că a început să-mi placă. Ura pentru creaturile astea devenea ca un drog, unul pe care mi-l procuram în doze foarte mari iar setea de sânge vărsat mi-o satisfăceam doar ucigând. Nu știu dacă am ajuns și eu un monstru, dar am respectat legea primordială: omoară înainte să fii omorât. În fiecare moment petrecut în purgatoriu îmi aduc aminte cuvintele lui Azazel:
Orice suflet ajuns aici este distrus ca entitate energetică și spirituală, acesta rămânâd pe veci prizonierul duhurilor necurate.
Dar dacă în momentul de față sunt doar o entitate, un spirit trupul meu unde se află? Îmi este frică să-l întreb pe Azazel deoarece nu sunt încă pregătită să aflu răspunsul la întrebarea care mă chinuie încă din primul moment în care m-am trezit aici. În cel mai bun caz sper să fie undeva prin școala de corecție.
- Poți să îmi spui și mie mai multe despre acest Întunecat cum îi spuneți voi? Și de ce încearcă să mă vâneze? Realizez că am mult mai multe întrebări pe care vreau să i le pun dar mă limitez doar la cele două. Înaintez fără a-l privi pe Azazel care probabil își pregătește cuvintele pentru a nu mă șoca prea tare.
- Întunecatul este de fapt Lucifer sau Satana așa cum îl numiți voi, oamenii. El este asociat cu un înger căzut deoarece s-a răsculat împotriva lui Dumnezeu, a fost înfrânt și izgnoit din Rai. Poate în diferite cărți ai găsit termenii "steaua zilei " sau " steaua dimineții". Din cauza faptului că există multe religii au apărut diverse teorii, dar teoria corectă este că el este un înger căzut care a pus stăpânire pe Regatul Iadului. Cel care se apropie cel mai mult de această teorie este Dante în cartea "Infernul" de care probabil ai auzit.
Expresia "voi oamenii" pe care o tot folosește îmi provoacă un gol în stomac și un gust amar, deoarece îmi dau seama că suntem total diferiți, opuși chiar. Mă gândesc dacă relația noastră om-demon este atât de îngrozitoare precum sună.
- Ce mi-ai zis tu puteam citi și în Biblie, îi răspund total dezamăgită de răspunsul lui vag și sec.
- Sincer nu cred că poți suporta mai mult.
- Poate că ai dreptate.
Cuprinsă de fiori de gheață și o presimțire că ceva rău se va întâmpla cât de curând, realizez faptul că Azazel nu mai este în spatele meu de ceva timp. De ce a trebuit să fac pe curajoasa și să o iau înaintea lui? Este adevărat că am început să mă descurc cât de cât cu maceta, dar niciodată nu am fost pe cont propriu. Mă opresc și analizez totul în jur sperând că totuși va apărea din spatele vreunui copac, dar încep să mă panichez când observ că acest lucru nu se va întâmpla. Cum naiba am reușit să mă pierd? Pur și simplu comunicam și brusc mi-am dat seama că vorbeam singură. Numai mie mi se poate întâmpla asta și drept consecință că mi-am supraestimat abilitatea de a mă descurca, voi sfârși Dumnezeu știe pe unde. Din instinct mi-am scos maceta din buzunarul interior strângând în mână mânerul aspru din lemn. Știu că ceva rău se va întâmpla, simt asta. Fac câțiva pași în față fiind complet debusolată. Ar trebui să mă întorc sau să continui să merg înainte? Aud sunete ciudate și știind că mai mult ca sigur nu este Azazel am încercat să fug, dar un braț puternic mi s-a încolăcit în jurul gâtului și m-a tras cu forță înapoi. Simt cum îmi pierd toată puterea din picioare și nu mai am niciun strop de energie pentru a putea riposta, nu că asta ar putea fi cea mai bună soluție. Ce mă sperie cel mai tare este faptul că în fața mea au mai apărut trei bărbați care probabil sunt demoni și care sunt îmbrăcați cu nișe pelerine negre ciudate și sumbre. Unul dintre ei se apropie ținând în mână o sfoară neagră și groasă pe care o leagă strâns în jurul încheieturilor mele. Ce mă sperie și mai tare este atitudinea lor care deși nu este violentă tot îmi inspiră teamă. Bărbatul care mi-a legat încheieturile îi șoptește ceva celui care mă ține captivă astfel încât să nu aud.
Când în sfârșit demonul își retrage brațul din jurul gâtului meu, respir zgomotos și sacadat și simt cum cad din picioare, dar sunt prinsă de braț și obligată să-i urmez.
- Vă rog nu-mi spuneți unde mergem. Ador surprizele, reușesc să vorbesc după câteva minute în care i-am analizat pe cei petru demoni din cap până în picioare. Sunt mirată de ironia mea care probabil nu și-a avut rostul în momentul de față, dar a trebuit să spun ceva deoarece liniștea asta mă omoară.
