Azazel a apărut de nicăieri şi mi-a strâns mâna cu putere, privirea lui fixând-o ciudat pe a mea. Când mă uit în ochii lui, e ca şi cum privesc cerul noaptea. Îi puteam citi expresia de pe faţă atât de bine...era îngrijorat dar şi inspira puţină teamă, iar modul în care mă privea începea să mă neliniştească puţin, făcându-mă să mă întreb dacă am făcut ceva rău.
- Ai rostit incantaţia?
Am ezitat să-i răspund şi am coborât privirea la tenişii mei albi, care mi se par mai interesanţi ca niciodată, acum că trebuie să dau explicaţii.
- Da, am făcut-o, îi răspund în cele din urmă vrând să închei discuţia cât mai repede.
- Nu,nu...spune-mi că e o glumă, se impacientă el trecându-şi o mână prin părul negru, ciufulit.
- Dar care este problema ta? Lilith a vrut doar să mă ajute.
La auzul acestor cuvinte şi-a lăsat mâna să cadă pe lângă corp, iar ochii i s-au mărit, pupilele dilatându-se într-un mod înfiorător.
- Nu poţi să te încrezi în Lilith, Amelia! Nu pot să cred că te-ai lăsat manipulată de regina iadului.
- Nu eşti în măsură să-mi spui în cine să am încredere şi în cine nu.
- Pot măcar să te întreb cum de ea ţi-a câştigat-o şi eu nu?
Ea nu a încercat să mă ucidă, am vrut eu să îi răspund, dar tot ce am reuşit să rostesc a fost:
- Lasă-mă în pace, Azazel.
- Te las. Sper că eşti fericită că ai rupt sigiliul protector pe care ţi l-am pus.
- Ce ai făcut?
- Serios, doar nu crezi că demonii ăia nu s-au atins de tine până acum deoarece au renunţat la vânătoarea lor.
- Dispari din viaţa mea. Nu vreau să te mai văd niciodată.
I-am dat o palmă serioasă, care a venit mai mult din reflex şi l-am privit în ochi. Aceştia exprimau mirare şi puţină furie, el chiar nu se aştepta la asta din partea mea. Cu toate că în câteva secunde mi-am făcut un întreg scenariu în minte, spre surprinderea mea nu m-am trezit cu o lovitură înapoi şi nici cu un cuţit înfipt în inimă. Azazel a oftat încet şi a dispărut lăsând în urma lui o dâră de sulf urât mirositor, care m-a adus la realitate amintindu-mi că deşi a fost atât de protector cu mine el tot este un demon. Numai gândul că o creatură a iadului s-a apropiat de mine mi-a dat fiori de gheaţă pe şira spinării.
Sunt atât de supărată şi frustrată în legătură cu sigiliul ăla, dar mai ales pentru faptul că a încercat lucruri diavoleşti pe mine. Cine i-a dat consimţământul că poate să pună vrăji necurate asupra mea? A început să devină din ce în ce mai antipatic acest demon trădător. Şi toată povestea cu Lilith şi regina iadului pun pariu că e abureală. Face toate astea ca să pară interesant şi să fie el eroul care mă "protejează". E imposibil ca Lilith să fie demon, e atât de bună şi plină de compasiune, chiar e o persoană căreia îi face plăcere să-i ajute pe cei din jurul ei.
Cu mâna tremurândă am împins uşa masivă de lemn care dă în curtea înzăpezită, şi îmi fac cărare până la fântâna cea mare din spatele clădirii, unde Vincent fumează pe ascuns o ţigară alături de un băiat pe care nu-l mai văzusem până acum. Când am ajuns în dreptul lor am fost întâmpinată de privirea rece şi curioasă a tipului necunoscut, care m-a făcut să mă intimidez, astfel împiedicându-mă de propriile picioare. Apariţia mea se pare că l-a făcut să plece, dar nu înainte să-l bată pe Vincent prieteneşte pe spate.
