Iubire nemuritoare

"Atunci era..."

Capitolul 2.

–Mama, tata! V-am spus de mii de ori! Nu stau la masa cu voi, nu mai sunt de varsta Irinei !

-Am mai avut discutia asta, suntem o familie, Catalin ! Totusi locuiesti cu noi...macar asta sa faci.

-Stiti ceva ? Ma mut ! Mai am putin si sunt major ! Imi gasesc un servici si reusesc eu sa ma intretin.

-Baiete, intelege odata ca nu te muti !

-Dar, tata ! Ma stresati si ma necajiti non-stop ! M-am saturat de grija voastra interminabila !

-Vorbeste frumos, fratioare !

-Scuze, printeso !

Se incrunta putin si continua sa manance nervos. Mintea ii era aglomerata de tot felul de ganduri rautacioase.

-Am terminat ! Pot sa plec ? Scuipa el cuvintele.

-Pleaca !

Se ridica si fara nici un cuvant fugi pe scari. Se auzi cum usa de la intrare se deschise apoi se tranti cu zgomot. Din bucatarie numele sau rasuna nervos.

-Catalin !!!

-Ah...va urasc !

________________________________________________________________

Dar oare de ce e asa Catalin?

Acum 1 an era un baiat de treaba care isi iubea familia, care adora sa stea la masa si sa mearga impreuna cu ei la mare, in excursii...

Raspunsul: anturajul.

Anul trecut l-a intalnit pe Max, un tanar de 21 de ani care usor-usor l-a impins spre patima alcoolului, a drogolui si a tutunului.

De atunci a inceput sa i se para ca e o prostie sa stai cu familia si nu cu baietii, sa iti spuna "mamica" ce sa faci sau alte chestii de genul asta. 

Ce nu a putut schimba Max la el a fost dragostea pe care i-o poarta Irinei. O iubeste enorm si a iubit-o mereu, iar cuvantul ei este lege pt. el. Insa parintii nu vor sa se foloseasca de ea pt. a-l face pe fiul cel mare sa isi revina la normal. Ei isi doresc ca de buna voie sau macar din respect pt. ei sa se indrepte, sau macar sa se comporte mai frumos cu ei.