PARTEA A II-A - CHRISTIAN MORE
Mulţi cred că iubirea este un termen relativ. Apare, dispare, sau rămâne atunci când tu decizi că aşa trebuie să se întâmple.
Ei bine, eu nu făceam parte din această categorie.
În primul rând, multe se schimbaseră în viaţa mea în doar câteva săptămâni. Iar prin multe, aş vrea să spun totul. Nimic nu mai era la fel în viaţa mea, nici măcar lucrurile în care mă încredeam... şi totuşi, părăsindu-mi casa şi familia, făcusem o alegere: o alesesem pe Arianna.
Iar aici revin la acel termen. Credeam cu tărie, încă din prima zi în care o înâlnisem, că trebuia să stau alături de ea. Nu era ceva ce am stat să descopăr, ci ceva intuitiv. I-am fost alături pentru că aşa îmi spunea inima, iar cum ea era singura în care mă mai puteam încrede, am hotărât să o urmez.
Iubirea, însă, duce deseori la teamă. Iar teama era cea care îmi definea în mare parte tot ceea ce am simţit pentru mai bine de o săptămână, pe când stăteam în cimitirul Gronwall cu Arianna şi Georgina.
După apariţia misteriosului care a vrut să-l împuşte pe Marc, fratele Ariannei, şi pe mine - opţional - şi actul ei curajos de a ne salva pe amândoi, ne vedeam stând în jurul ei, rugându-ne că avea să fie bine...
Însă nu era.
Era amurgul, când Georgina, mai tristă ca niciodată, a hotărât să plece spre casa Kincaid, pentru a-şi îndeplini rolul de protectoare. Arianna o rugase să-i apere familia de astfel de infractori, căci tatăl ei lucra la FBI şi exista acest tip care le tot dădea târcoale săracilor oameni pentru răzbunare, fiind în stare chiar şi să evadeze ca să-şi îndeplinească scopul. Ciudat, însă nu acesta era gândul care mă tot bătea la cap pe când îi strângeam mâna Ariannei.
Mă gândeam doar la cât de mult îmi doream să îşi deschidă ochii din nou.
Când am văzut ce i s-a întâmplat, parcă acea flacără s-a aprins în sfârşit. Ştiam că dacă ea nu avea să fie bine, atunci nici eu nu eram. Era ca o legătură ciudată, precum cea care mă ţinea pe mine ataşat de lumea fantomelor. Nu îi cunoşteam sursa, dar trebuia să mă las condus de forţele ei nebănuite.
Odată cu amurgul veniră şi vânturile răcoroase, care m-au făcut să mă cutremur. Măcar de s-ar trezi, mă tot gândeam plin de speranţă. Te rog...
Te rog, te rog, te rog...
Aşa am ţinut-o toată noaptea... iar când somnul mă doborî şi pe mine, m-am culcat lângă ea, pe pământul rece. Nu realizasem cât de obosit eram până când nu am pus geană pe geană, iar eu am profitat la maximum de timpul pe care îl aveam la dispoziţie pentru a dormi... căci aveam să mă trezesc în curând.
*
-Christian... Christian!
Am tresărit când mi-am auzit numele strigat. Era zi, multă lumină radiind în jurul meu. Şi totuşi, eram prea obosit ca să focalizez ceva. Dorm? mă întrebam. Visez, oare? Ideea mi-a fost mai întărită când am zărit-o pe Arianna scuturându-mă.
-Eşti bine? Spune ceva!
-Ce... naiba!?
Trebuia să visez. Aşa ceva era imposibil... Însă ochii mei nu erau de aceeaşi părere. Era acolo, stătea în faţa mea, cu braţele încrucişate la piept. Era o urmă de îngrijorare în privirea ei, deşi restul trupului n-o arăta. Nu ştiam cum să reacţionez, însă m-am lăsat condus de instincte:
CITEȘTI
I'm dead (#ID 1)
Paranormal"Nu sunt un vârcolac, nici măcar un vampir din Twilight. Sunt doar o fantomă irevocabil îndrăgostită de un om." *** Maya Arianna Kincaid a murit în ziua în care a împlinit 16 ani. Mergea către propria petrecere, însă mașina în care se afla a înc...
