-Stai, ce?
De data asta, nu m-am mai gândit la consecinţe şi m-am apropiat destul de mult de bătrân. Simţeam cum uimirea îmi făcea rotiţele minţii să funcţioneze şi să întâmpine realitatea. Nu se putea ca o coincidenţă atât de mare să se întâmple, mai ales nu acum, însă mai multe motive m-au făcut să realizez că probabil greşeam.
Şi totuşi, bătrânelul nu schiţă absolut nicio reacţie, ci continuă să se uite în jur. La început, am crezut că nu avea să îmi răspundă, însă m-am înşelat. S-a ridicat şi a început să strângă taraba.
-Hei, ce crezi că faci?
-Răbdarea nu este cea mai mare calitate a ta, observă.
-Întâmplător, i-am aruncat-o înapoi. Unde mergi?
A început să tragă taraba după el, care era special aşezată pe nişte roţi mai micuţe. După cum m-am aşteptat, nu mi-a răspuns şi a doua oară, ci a continuat să meargă şi să cotească din când în când pe mai multe drumuri. Nici nu am realizat cât de repede ne-am depărtat de zona populată a oraşului.
-Am ajuns.
Am ridicat privirea ca să întâmpin o casă mai ascunsă, puţin dărăpănată la exterior, cu un aspect gotic. Şi-a scos nişte chei din buzunar şi a descuiat uşa din faţă. M-a îndemnat să intru, însă nu am făcut nicio mişcare. Continuam să mă uit în sus.
-Sigur nu cade chestia asta pe mine? am întrebat cu teamă.
Bătrânul îşi dădu ochii peste cap.
-Haide, nu totul este ce pare a fi! Încearcă să priveşti mai cu atenţie.
Nu am înţeles iniţial ce voia să spună, însă, când, zărind unul dintre geamurile sparte de la etaj, acestea s-au transformat în termopane. Toată casa avea acum, că o priveam de sus până jos, un aspect total diferit. Era ca şi cum m-aş fi teleportat într-un loc cu totul şi cu totul diferit. Totul din jurul meu era la fel, însă...
-Era doar o iluzie magică, îmi explică bătrânelul. Haide.
Ceva mai convinsă, i-am ordonat gurii mele să se închisă şi am intrat ascultătoare. Interiorul arăta la fel de modern, formând un contrast enorm cu aspectul lui: îmbrăcat în haine şterpelite, cu barbă şi... bătrân. Poate că, privind undeva în tinereţea lui, ai fi văzut un tânăr chipeş şi atrăgător, dar asta era probabil prin secolele trecute. Oarecum.
Pe când intram într-o sufragerie ceva mai mare, am observat o masă în mijloc unde erau trântite mai multe cărţi şi... fire. Multe fire, de fapt. Le priveam curioasă.
-Din acestea confecţionezi brăţările?
-Da, draga mea, din acelea. Mă bucur atât de mult că ai venit, ştii? Chiar aşteptam până când destinul avea să te aducă aici!
Îl priveam ridicându-mi o sprânceană.
-Destinul? Sunt cam moartă.
-Speranţa, dragostea şi destinul nu dispar niciodată, mă corectă el. Nici măcar după moarte. Acum, ia loc ca să negociem.
Spusese aceste vorbe cu nonşalanţă, ceea ce mă enervă imediat.
-Să negociem? am pufnit. Ce-ar fi să îmi răspunzi la nişte întrebări, pentru început?
-Ia loc, te ascult.
Dându-mi ochii peste cap din nou, m-am trântit pe scaunul din faţa lui. Mă privi cu atenţie şi stătu ceva vreme ca să îşi aleagă cuvintele potrivite. Când şi le găsi, am fost uimită de cât de directe au fost:
CITEȘTI
I'm dead (#ID 1)
Paranormal"Nu sunt un vârcolac, nici măcar un vampir din Twilight. Sunt doar o fantomă irevocabil îndrăgostită de un om." *** Maya Arianna Kincaid a murit în ziua în care a împlinit 16 ani. Mergea către propria petrecere, însă mașina în care se afla a înc...
