Reality or Fantesy

Capitolul 8

Perspectiva Lui Cara
Ma trezesc dimineata cu o durere de cap. Cred ca am plins mult desi degeaba. Ma duc la baie si imi fac rutina. Am o dorinta incontenita sa bat la usa lui Alex, dar dupa ce a strigat la mine ca un bou, nu vreau sa ma las prada din nou. Ma cobor jos, dar nu vad pe nimeni. Bat la usile lui August si Katy, dar nu sunt in camera. Plec la bucatarie si gasesa un biletel:

"Cara si Alex, am plecat pe 2 zile la verisoara mea, adica a lui Katy, pentru ca are nevoie de ajutorul nostru cu copilul ei mic. August a vrut sa mearga cu mine asa ca suntem plecati amindoi. Duminica seara revenim.
      Semnat August si Katy.

P.s Sa nu faceti prostii, porumbeilor. XO"

Uitindu-ma la biletel, mi-a trasnit in cap o idee. O sa o modific si o sa ii o las lui Alex, si nu voi fi astfel acasa 2 zile. Macar sa vad ce va face. Dar voi sta ascunsa in casa. Imi e interesant ce face si ce ascunde. M-am dus si am mincat un iaurt, apoi am inceput sa imi indeplinesc planul. A curs jumatate de ora repede, astfel incit sa imi pregatesc miscarile care vroiam sa le fac.

Perspectiva lui Alex
Stau in camera mea si ma uit la pachetul de tigari din fata mea. Ma scol cu o durere de cap mare si sincer nu imi aduc aminte nimic. Poate doar lucruri neinsemnate...oh, nu! Cara! Tin minte doar lucruri mici, mai ales cind am tipat sa plece. Stiu, m-am comportat ca un bou, dar nu am ce face. Am facut ce am facut. De ce? Pentru că am probleme cu un prieten, mai exact fost prieten, care nu mă lasă împace, și vrea să vând drogurile lui care le furnizează. În caz contrar, pe urmele mele se vor afla "tipii lui" care cică vor să se asigure ca nu ma mai mișc prea curând. Asta defapt nu mă înspaimânta, dar faptul că vor ajunge și la prietenii mei...la Cara. Nu puteam să îi spun acestea, din cauză că s-ar înspaimânta, și-ar face griji mai mereu, dar nu ar trebui. Voi furniza drogurile încă 2 zile, și voi fi liber. După îi explic și lui Cara. Încerc să ma scol atent, pășind spre ușă. O deschid ca să mă îndrept spre baie, dar văd un bilețel:

„ Hey, frate/Alex(Katy)/(Cara a zis un cuvânt nu prea bun, și nu l-am pus). Am plecat pe 2 zile, eu și Katy la o verisoara să o ajutăm, Cara a plecat la prietena ei din orașul alăturat, tot pe același termen. Ne întoarcem duminică seara, si luni la facultate. Ai grijă ce faci, cum faci, când faci. Sperăm ca să nu găsim casa un dezastru.

XO, August, Katy și Cara."

Citesc biletul atent, și pentru o clipa sunt bucuros. Am scăpat de povara, în sens nu că prietenii mei sunt o povară, ci de faptul ca întilnirea cu Mark („prietenul meu") poate fi la noi acaă, și nimeni nu ne va deranja. Am lăsat biletul într-o parte, și am plecat să ma pregătesc.

Perspectiva lui Cara

Am văzut că după ce a citit biletul, a zâmbit și a plecat la baie. Ascunde ceva sigur. Când a ieșit, arăta așa de ...normal, față de cum era ieri și dimineața. Se aude un telefon, e al lui.

- ...da, la mine. Totul e în regulă, ai mei au plecat, este liber...sigur, ai încredere...pachetele? Sunt...ai zis 2 zile...discutam le loc.

Asta e puțin din ce am auzit, din cauză că se mișca mereu dintr-o camera in alta, parcă căutând ceva, cred ca „pachetele" despre care vorbea. În scurt timp după convorbire, la ușă a sunat cineva. Era prietenul său, Mark cred.

-...le ai? întrebă el puțin deranjat.

-Da. Iata-le. Acum ma vei lasa in pace? Asa ne-am inteles.

-Auzi, am zis ca peste 2 zile, nu e clar?

-Stii ceva, ai putea chiar acum sa terminam, caci am facut tot ce mi-ai cerut, si in plus nu pot ascunde asta mai mult de prietenii mei.

-Daca vei vorbi despre asta macar ceva, iti jur ca te voi ucide cu propriile mâini. Acum nu mai te mofturi, căci voi prelungi cu 4 zile munca ta, netrebnicule.

În momentul urmator Alex e la gitul lui Mark și se începe o adevărată bătaie. Mark îi dă pumni zdraveni lui Alex, iar el nu se lasă de pe Mark. Bătaia asta aș fi putut să o opresc, dar nu pot, de vreme ce eu stau ascunsa. S-a ajuns pîna la sânge, și au terminat.

-Pentru asta,  Alex, te voi prinde într-o zi, și te voi face să regreți, asta după ce terminăm afacerea. Am nevoie de un tont care să faca treaba asta.

-Nu e un tont, iar daca vrei sa nu sun la politie în secunda asta, fii bun și du-te afară. De te mai legi de el, sau de noi în general, ține minte că eu sunt karatistă, iar prietenii mei lucrează într-o bandă. Zic eu sarind din dulap.

Mark pleacă enervat,  dindu-ne de înțeles că nu o să ne mai deranjeze. Alex încă se uita uimit la mine.

-Ți-a înghițit pisica limba? Nici măcar un simplu "mulțumesc"? Mă răstesc la el.

-Eem, sigur.....multumesc... uite Cara, nu am vrut...

-Tss, gata. Nu vreau să te ascult. Dacă te-am salvat nu înseamna ca nu sunt suparată. Îți va lua ceva timp. Dar pâna atunci eu nu voi inceta sa zi,besc in preajma ta.

-Uh, asta e bine, mersi din nou. Stop, dar despre ce banda vorbeai?

-Hahha, am vrut sa il bag in sperieti. Chiar credeai?

-Cu voi e periculos sa traiesti. Aha, si ce e cu biletul ala? Sa inteleg ca vroiai sa ma spionezi si ai refacut biletelul?

-De unde...?

-L-am gasit oe cel adevarat, si imca ceva, schimba scrisul uneori. Imi face cu ochiul si ne asezam pe canapea sa privim un film.